Mai 30
Sâmbătă

 „ Spunea cineva că oamenii sunt de două feluri: cei care aşteaptă ceva şi cei care fac ceva. Haideţi să fim din ce în ce mai mulţi români care FAC CEVA. Vă aşteptăm alături de noi  pentru a putea realiza împreună cât mai multe proiecte, prin care să putem schimba în bine imaginea ţării noastre, însăşi viaţa noastră, dar mai ales pe cea a generaţiilor viitoare.” (Cristian Filip, preşedintele Fundaţiei)

„ E păcat să aplauzi o idee frumoasă, să te bucuri de ea, dar să nu faci niciun gest pentru a fi dusă mai departe. ” (Claudiu Târziu, redactor şef revista ROST)

Din învăţăturile Părintelui Arsenie

Newsletter

Nume:
Email:
Izvorul Tămăduirii
Joi, 16 Aprilie 2015 18:24
Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tămăduirii - praznic închinat Maicii Domnului

Înfiecare an, în prima vineri după Pasti, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat înapropierea Constantinopolului.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întalneste un bătran orb care îi cere să-i dea apa şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te osteneşti, caci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei intunecaţi". Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Ii va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împarat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai tarziu, împaratul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserica şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot închina in biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există pana astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfinţesc apele

Creştinii ortodocsi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasmă Mică.

În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvantul aiasma vine de la iazmă. In DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, năluca, vedenie", este indicat ca şi în DLR cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicaţie în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă şi rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apă sfinţită". Explicaţia este urmatoarea:

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeţte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: "Mântuieţte, Doamne, poporul Tau, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic daruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tau". Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasma este de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău.

Izvoare tămăduitoare la noi în ţară

Manastirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici in anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a făcut o minune, exista un alt izvor cu apă vindecătoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apă vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri să primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tămăduirii - Tradiţii si credinţe populare

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenti fac legământul juvenil. Acest legământ se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Adrian Cocosila

 
Adresa noului sediu al Fundaţiei
Luni, 30 Martie 2015 10:43

Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

Va aducem la cunoştinţă că începând din data de luni, 30.03.2015 ne-am mutam la un sediu nou, la adresa: Str. Maior Alexandru Câmpeanu nr 58, Etaj 1, Sector 1, Bucureşti, deci în apropierea sediului vechi.
Ca punct de reper: aceasta stradă este cu sens unic, porneşte din intersecţia Bd. Ion Mihalache cu Str. Arh. Ion Mincu (intersecţia de la Piaţa 1 Mai) şi duce către Primăria Sectorului 1.

Mijloacele de transport în comun: maşinile 205, 282-staţia Primăria Sector 1 şi maşina182 şi tramvaiul 1- staţia Bd. Banu Manta.

Departamentul Comenzi carte şi DVD este închis până pe data de 2 aprilie, astfel nu se pot face comenzi până la această dată.

Vă aşteptăm cu drag!


 
Au început înscrierile pentru ora de religie
Susţinem şi vă recomandăm!
Vineri, 20 Februarie 2015 12:39
cerere_inscriere_religie

Au început înscrierile pentru ora de religie

Cererea de înscriere se poate descărca de pe site-ul http://patriarhia.ro/images/pdf_2015/Cerere_tip_OR_2015C.pdf

Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la ora de religie pentru anul şcolar în curs au posibilitatea să depună cereri la secretariatul şcolii până la 6 martie 2015. Tonul înscrierilor a fost dat ieri de preşedintele Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, Liana Stanciu, care, împreună cu soţul ei, artistul Mihai Georgescu, şi-a înscris fetiţa pentru participarea la ora de educaţie religioasă, la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“ din Bucureşti.

Întrebat de ce a ales să-şi înscrie copilul la ora de religie, Mihai Georgescu a afirmat că acest pas reprezintă pentru el un semn de normalitate: „Este un act de normalitate să-ţi doreşti ora de religie, care nu înseamnă a-ţi duce copilul mai des la Biserică, lucru care ţine de o relaţie personală şi intimă cu Dumnezeu, ci faptul că ora de religie îi arată copilului valori concrete, precum iubirea, bunătatea şi tot ceea ce înseamnă moralitatea, pe care un copil este important să le înveţe de mic. Dacă nu îi insufli aceste valori de mic, nu poţi avea pretenţii de la el atunci când ajunge mare“. Renumitul artist a mai declarat că se simte privilegiat de faptul că a putut beneficia de ora de religie în timpul şcolii şi mai târziu, la facultate, de cursul de istoria religiilor, însă consideră nepotrivită propunerea celor ce susţin înlocuirea celei dintâi cu cea din urmă:  „Pe cei care susţin ideea de înlocuire a orei de religie cu istoria religiilor îi anunţ că dacă studiază puţin această materie îşi vor da seama că, la cultura Americii de Sud spre exemplu, s-ar putea ca ai lor copii să vadă nişte filme de groază. Nu poţi să îi dai unui copil să înveţe istoria religiilor, pentru că el nu va înţelege absolut nimic; la vârsta lor trebuie să li se explice ce înseamnă binele, ce înseamnă răul, ce înseamnă credinţa în care l-ai botezat ş.a. Dacă l-ai botezat ortodox, îţi asumi şi cultul respectiv şi atunci nu poţi fi împotriva cultului în care l-ai botezat“. În acord cu soţul ei, Liana Stanciu a afirmat, de asemenea, necesitatea asumării de către părintele care şi-a botezat copilul a unui angajament pe termen lung în ceea ce priveşte şansa şi dreptul acestuia de a-şi cunoaşte credinţa peste ani: „Dacă am ales să ne botezăm copiii şi ne-am însuşit această religie, atunci este doar o chestiune de câteva minute să fugim până la şcoala copiilor noştri şi să-i înscriem printr-un gest simplu pentru ca ora de religie să rămână în continuare în educaţia lor. E singura oră în care copiii învaţă valorile autentice şi reale având în vedere că au atât de multe altele în care învaţă orice altceva. Nu înţeleg cum, de la orele nenumărate pe care le petrec în faţa televizorului, a tabletei sau computerului, s-a ajuns să se pună în dispută acele 50 de minute de învăţătură creştină, aproximativ o oră în care se pun bazele educaţiei unui copil şi, mai presus, bazele pentru viaţă“.

Spre deosebire de Mihai, Liana ne-a declarat că regretă faptul că nu a avut şansa de a studia religia în şcoală: „Eu nu am făcut religia în şcoală. În vremea lui Ceauşescu nu ştiam prea multe despre religie, ci doar despre faptul că mama mergea în noaptea de Paşti la biserică şi câteva rugăciuni spuse trunchiat. Sunt dintr-o generaţie care a crescut în faţa blocului, pentru că în spatele blocurilor erau bisericile, cele care nu fuseseră demolate. Eu sunt unul dintre cei care regretă profund că n-au putut studia această materie şi mă consider unul dintre cei din urmă, unul dintre cei care au descoperit târziu cât de importante şi cât de valoroase sunt credinţa şi faptul de a nu fi singur niciodată, ci permanent cu Dumnezeu alături. Aceasta am descoperit-o poate puţin prea târziu şi regret acest lucru. Dacă aş fi avut acces, nu neapărat la mai multă informaţie, ci la mai mulţi oameni care să-mi fi explicat şi cărora să nu le fi fost frică să-L împărtăşească pe Dumnezeu, astăzi poate aş fi fost la un alt nivel şi din punct de vedere intelectual, şi din punct de vedere spiritual“.

Preşedintele Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie a transmis cu acest prilej către toţi părinţii şi tutorii copiilor din ţară îndemnul de a merge la şcoli pentru depunerea cererilor, fără de care elevii nu vor mai putea să participe la ora de religie: „Cererea este extrem de uşor de completat. Trebuie introduse date precum numele părintelui, codul numeric personal, unitatea de învăţământ şi, foarte important, cultul pe care copilul vrea să-l studieze, deoarece în spatele acestei cereri se află şi o listă a tuturor cultelor recunoscute de stat conform prevederilor Legii 489/2006. Vă asigur că Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie va face tot ceea ce se poate pentru ca elevii, indiferent de cultul lor, să aibă o oră de religie. Cred cu tărie că dacă nu facem aceste hârtii repede s-ar putea ca unii să se grăbească şi să arunce cu pietre mai repede decât ne aşteptăm. Îi rog pe profesori, diriginţi, învăţători să stabilească întâlniri cu părinţii şi să facă tot posibilul ca aceste formulare să fie completate şi depuse până cel târziu pe 6 martie. Trebuie doar să ne exprimăm opţiunea pentru ora de religie! E adevărat că sunt foarte multe lucruri care trebuie îmbunătăţite la calitatea orei, dar pentru aceasta cred că putem să lucrăm cu succes împreună, părinţii şi profesorii de religie, şi nicidecum să renunţăm la ea.

Este esenţial să-i învăţăm pe copiii noştri care sunt valorile reale ale umanităţii, ale creştinismului, cu atât mai mult ale Ortodoxiei. Religia este pentru toţi şi chiar există soluţii ca toată lumea să aibă o oră de religie de la care să plece înnobilaţi“.

Sursa

 
Războiul nevăzut şi psihoterapia azi
Articole cu folos duhovnicesc
Joi, 05 Februarie 2015 14:33
monah-in-rugaciune

Războiul nevăzut şi psihoterapia azi

Cunoaştem din scrierile Sfinţilor Părinţi ce putere au gândurile. Cele pătimaşe stau la originea păcatelor, căci orice păcat ni se înfăţişează, în primă instanţă, sub forma unui gând. Apoi gândul naşte dorinţa de a-l materializa în domeniul obiectiv al faptelor. Astăzi gândurile cu încărcătură negativă circulă cu o viteză extraordinară şi afectează comunităţi întregi prin intermediul tehnologiilor de ultimă oră.

Fiecare dintre noi, fiind conectat la internet, consultând presa, vizionând programele de ştiri şi unele emisiuni TV, este prins într-o reţea în care evenimentele cu impact negativ asupra psihismului uman capătă proporţii fantastice, generând, în ultimă instanţă, adevărate fenomene de psihoză în masă. Pătrund astfel în noi temeri care ţin mai mult de domeniul posibilului decât de cel al realului, al actualităţii, şi care nu ne privesc direct, în imediatul nostru.

Sfinţii Părinţi şi discernerea gândurilor

Revenim la gânduri şi la importanţa lor, despre care s-au pronunţat atât tradiţia Bisericii, cât şi psihologia. Citim, de pildă, la Sfântul Isihie Sinaitul: „Tăbărârea gândurilor rele e ca un şuvoi de râu, prin ele vine momeala, iar după aceasta se naşte încuviinţarea păcatului, ca o inundare de valuri ce acoperă inima“.

Gândurile negative, rele au mai multe surse: diavolii, inima noastră (Sfântul Marcu Ascetul scrie: „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate“), lucrurile care ne înconjoară. Sediul gândurilor nu este creierul - aşa cum susţin savanţii pozitivişti -, ci inima omului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat că gândurile rele izvorăsc din inima noastră: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19)“.

Sfinţii Părinţi ne-au lăsat moştenire, spre mântuire, şi criteriul după care putem discerne între gândurile care ne vin de la Dumnezeu şi gândurile care provin de la diavol. În Capetele sale ascetice, Sfântul Isaac Sirul scrie că orice gând bun vine de la Dumnezeu. În schimbul de scrisori purtat între Sfinţii Varsanufie şi Ioan, la un moment dat, primul îi scrie celui din urmă: „Când gândul te îndeamnă să faci ceva după voia lui Dumnezeu şi să ai bucurie în a face aceea, află că e al lui Dumnezeu. Gândurile de la draci sunt tulburate şi pline de întristare şi atrag pe ascuns şi în chip subţire la cele dinapoi. Ele se îmbracă în piei de oaie, adică iau înfăţişarea unor gânduri ale dreptăţii, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“. Sfântul Ioan Casian identifică nu mai puţin de opt gânduri ale răutăţii, care generează patimile: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei“.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală despre gânduri

Psihologii, în special psihoterapeuţii, au descoperit în paradigma care le este specifică importanţa pe care o au gândurile atât în proliferarea tulburărilor psihice, cât şi în vindecarea lor, în reechilibrarea sistemului psihic uman. Printre psihoterapiile actuale, un loc important îl ocupă psihoterapia cognitiv-comportamentală. Teza ei principală este că între evenimentele pe care le trăim şi emoţiile pe care le simţim se interpun propriile noastre idei despre acele evenimente. De aceea, psihoterapia cognitivă uzează de o serie de metode prin care pacientul este învăţat să îşi conştientizeze gândurile şi să înlocuiască gândurile negative cu gânduri pozitive. Pe scurt, adepţii psihoterapiei cognitiv-comportamentale susţin că „tulburările de dispoziţie sunt provocate de un limbaj interior nerealist şi descurajant. Există stereotipuri de distorsiuni ale raţionamentului. Învăţând să le recunoaştem, vom reuşi să ne aşezăm ideile la locul lor şi să regăsim echilibrul just al emoţiilor noastre“ (Philippe Brinster). În consecinţă, terapeutul îl învaţă pe pacient cum să pornească la o adevărată „vânătoare de distorsiuni“. Deformarea reprezentării mentale a realităţii se cristalizează în câteva tipuri uşor de recunoscut: radicalizarea - când vedem lucrurile în alb sau în negru; suprageneralizarea - când generalizăm o situaţie particulară (limbajul nostru ne trădează, de obicei, prin folosirea cuvintelor ultimative „niciodată“ sau „totdeauna“), deformarea selectivă - când reţinem doar aspectele negative dintr-o întâmplare, ignorând sau minimalizând părţile ei pozitive; autodeprecierea; inferenţa - când pretindem că anticipăm gândurile altora, viitorul sau ne lansăm în aprecieri pripite;emotivitatea - când ne proiectăm stările sufleteşti asupra realităţii; prezenţa lui „ar trebui“- când îi cerem realităţii să respecte nişte cadre fixe, nişte norme bine definite; etichetarea- când etichetăm o persoană plecând de la comportamentul ei; personalizarea - când atribuim unei singure persoane întreaga responsabilitate pentru o problemă.

Războiul duhovnicesc şi remediile împotriva gândurilor pătimaşe

Putem lupta duhovniceşte cu gândurile în mai multe feluri, potrivit împrejurărilor vieţii şi felului nostru de a fi. Una dintre cele mai simple metode constă în efortul de a-ţi focaliza atenţia minţii pe prezenţa continuă a lui Dumnezeu. Este vorba de acea „stare de prezenţă“ pe care ne-o recomanda părintele Arsenie Papacioc. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învaţă acelaşi lucru. Maicii Taisia, ucenica sa, care i se plângea că odată ajunsă stareţă, din cauza grijilor zilnice nu se mai putea ruga ca înainte, sfântul i-a dat sfatul de a se gândi permanent la Dumnezeu: „Peste zi, lucrul de căpetenie este să ai gândul statornic îndreptat către Dumnezeu, să ai adică rugăciunea lăuntrică, tainică. Nici eu nu am vreme să iau parte la slujbe lungi de mănăstire, dar oriunde mă duc, fie că sunt pe jos, fie în trăsură, sau şed, sau dorm, gândul la Dumnezeu niciodată nu mă părăseşte. Niciodată nu mă părăseşte gândul că El este aproape“.

Când ne vin gânduri negative trebuie să facem efortul de a le alunga. Sfântul Paisie Aghioritul recomanda chiar cultivarea gândurilor bune: „Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe «aeroporturile» diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi, să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre“.

Pentru a scăpa de asaltul gândurilor care ne umbresc bucuria de a trăi şi ne ameninţă mântuirea trebuie să luptăm cu patimile proprii, care adesea se nasc în mintea noastră. De asemenea, trebuie să evităm contextul care le favorizează. Trebuie să ne asumăm o viaţă ascetică, după măsura fiecăruia: să cultivăm rugăciunea, să ţinem post şi să ne mărturisim gândurile rele la spovedanie. Părintele Sofronie Saharov spunea: „Când omul nu se poate împotrivi gândurilor sale, cel puţin trebuie să i le spună duhovnicului său şi atunci se va folosi“. La izbăvirea de războiul nevăzut al gândurilor contribuie cultivarea unei stări interioare de pace (tot părintele Sofronie de la Essex spunea: „Isihia ortodoxă este o metodă de vindecare neînşelată, sigură pentru om“) şi citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Avem, iată, la îndemână un întreg „arsenal“ duhovnicesc de care putem uza la nevoie, dar premisa de la care trebuie să plecăm, convingerea noastră interioară trebuie să fie aceasta: nu noi, prin puterile proprii, rezistăm atacului gândurilor, ci Domnul cel milostiv ne păzeşte de ele sau ne uşurează lupta. Calea cea mai sigură constă în cultivarea stării de pocăinţă, iar pocăinţa presupune trăirea continuă într-un duh de smerenie. În încheiere, vă propun să ne împărtăşim împreună dintr-un alt gând al părintelui Sofronie: „Când creştinul sau monahul călătoreşte cu pocăinţă, atunci se vindecă toate problemele sufleteşti şi psihologice“.

Sursa

 
Excelenţa geniului şi nevoinţa sfântului
Apariţii în presă
Vineri, 24 Octombrie 2014 12:59
johannes-kepler-solar-systemA
Excelenţa geniului şi nevoinţa sfântului

Autor: Diac. Dr. Sorin Mihalache
maria-magdalenaA
Omul duhovnicesc, sfântul prin excelenţă, este cel ce împlineşte şi năzuinţele geniului. Pentru că el nu se străduieşte doar să adune cu migală crâmpeie de frumuseţe din viaţa şi din spiritul lui, aşa cum face artistul. El nu plasticizează în opere de artă, literatură sau muzică frumosul, pentru a-l împărtăşi umanităţii. În ostenelile vieţii lui, omul duhovnicesc imprimă frumuseţea în însăşi viaţa lui, şi o împărtăşeşte altora trăind în stare de jertfă pentru ei, slujindu-le.
În orice enciclopedie care îşi propune să prezinte, sumar sau amplu, marile achiziţii culturale sau ştiinţifice ale lumii, nu lipsesc paginile alocate personalităţilor culturii universale. O istorie a umanităţii ar trebui să cuprindă deci o listă a geniilor, a spiritelor mari ale culturii şi ştiinţei care au ajutat-o să se înalţe. Într-adevăr, prin contribuţia câtorva personalităţi de geniu, omenirea a înregistrat salturi semnificative de-a lungul istoriei ei, în drumul lung al cunoaşterii. Numeroase crestomaţii de gen conţin nume celebre, pe care le întâlnim în sinteză a istoriei lumii: Da Vinci, Newton, Galilei, Einstein etc.
În ultima vreme însă, opinii de acest fel sunt dublate de abordări mult mai relaxate. Nu avem parte doar de enciclopedii realizate de colective de specialişti, care în cunoştinţă de cauză selectează spiritele mari ale umanităţii pentru a le face cunoscute publicului larg. De mai bine de un deceniu, în spaţiul virtual, miliardele de navigatori obişnuiesc să se adre-seze întregii lumi, prin fiecare pagină pe blog. Privatizarea comunicării publice pune în circulaţie formule neadecvate, dar foarte răspândite de clasare a eminenţelor. Asemeni pieselor muzicale care odinioară erau ierarhizate în topuri radiofonice, plecând de la preferinţele ascultătorilor, astăzi avem parte de clasamente ale geniilor culturii şi ştiinţei din toate timpurile.
Contribuţii geniale şi clasamente globale
Spre deosebire de cuprinsul unei enciclopedii, care ordonea-ză alfabetic sau cronologic personalităţile lumii, evitând comparaţiile şi păstrând o anumită neutralitate în raport cu anvergura fiecăreia dintre ele, clasamentele sunt mult mai puţin o-biective. Ele dezvăluie deopotrivă abordare superficială, care tinde să uniformizeze biografii, punându-l pe Aristotel în competiţie cu Steve Jobs, şi o eviden-tă naivitate a celor ce realizează aceste clasamente. (Steve Jobs este cunoscut mai ales prin aceea că a adus, în mâinile miliardelor de utilizatori, prin viziunea şi inovaţiile sale, dispozitive digitale miniaturale, cu multiple funcţii şi uşor de utilizat. Tableta, i-phone, i-pad, smartphone reprezintă dispozitive extrem de răspândite astăzi, care în urmă cu două decenii erau prezente doar în paginile literaturii science-fiction sau, în cel mai bun caz, pe masa de lucru a proiectanţilor din departamentele militare sau din programele cosmice ale ţărilor dezvoltate.)
Sute de mii de navigatori virtuali votează în diversele ierarhii online clasarea marilor personalităţi ale lumii, simplificând dramatic istoria întortocheată, încercând să pună fiecare geniu la locul lui. Într-un astfel de clasament îl găsim pe Aristotel si Platon învecinaţi cu Tesla şi Mozart, iar în primele 20 de nume pe Socrate şi Pitagora. Livescience oferă un alt clasament. Primul loc îi aparţine lui Steve Jobs, urmat de Kepler şi Einstein, de filosoful Chomsky, de Galilei şi Hawking, dar şi de spiritul revoluţiei paşnice Ghandi . În fine, într-un alt clasament găsim o ierarhie diferită : Newton, Arhimede, Kant, Aristotel, Picasso, urmaţi de Bohr, Platon, Shakespeare şi Beethoven.
Pentru cineva care a adâncit opera lui Platon, spre exemplu, sau care cunoaşte contribuţia decisivă a lui Einstein la înţelegerea universului în care trăim, clasamentele de acest fel sunt profund nedrepte, dacă nu complet inutile. Pe de o parte, multe dintre geniile pe care astăzi publicul larg e preocupat să le ierarhizeze nu au urmărit niciodată aşa ceva. Pe de altă parte, e inevitabilă întrebarea: am putea măsura precis deosebirea dintre contribuţia filosofică a unui autor şi opera muzicală a altuia, cântărind noutatea adu-să de fiecare dintre ele lumii în care trăim?

Citeşte mai mult...
 
Lansarea cărţii „Impresii din Israel” de Dan Lucinescu
Susţinem şi vă recomandăm!
Duminică, 31 August 2014 14:42

Formula supravieţuirii şi a succesului prin disciplină şi suferinţă

Dan Lucinescu- Impresii din Israel

Recunosc: de fiecare dată cînd am prilejul să-l ascult, să-l văd, să-i strîng mîna domnului Dan Dumitru Lucinescu, o altă lume năvăleşte impetuos asupră-mi, apele ei îmi poartă miraculos fiinţa, fără să o înece, analog experienţei de neuitat încercate de cel pasionat de înot care s-a afundat în apele Mării Moarte – momentul a fost amintit de vorbitor în cadrul evenimentului din 7 gustar 2014 găzduit de Librăria „Cărtureşti“, din incinta clădirii ce adăposteşte Muzeul Ţăranului Român.

Eu însumi pelerin prin 1999 în Ţara Sfîntă, am fost atras de tematica noului volum Impresii din Israel (Bacău, Editura Babel, 2014) semnat de fostul deţinut politic Dan Dumitru Lucinescu, actualmente fondator al Fundaţiei creştine „Părintele Arsenie Boca“.

Coperta_Lucinescu_fataAO

  Cristian Filip, singurul prezentator al lansării cărţii, în stilul său encomiastic, împrumuta (fără s-o spună!) o vocabulă de-a lui Dan Puric: frumos, ataşând-o personalităţii sărbătoritului. Pentru mine, nu atît omul Dan Dumitru Lucinescu este frumos, cît întreaga lume din care descinde domnia sa are calităţi incontestabile. E o lume românească din nefericire apusă, cu educaţia ei solidă, cu modelele ei pedagogice autentice, cu seturile ei de valori certe.  Cînd ne apropiem de această generaţie de mărturisitori activi din care face parte şi Dan Dumitru Lucinescu faptul e definitoriu: perioada interbelică, prin oamenii ei, a fost capabilă să confere ţării noastre cel mai înalt statut social, cultural şi economic în Europa, demn de strămoşii ce se puteau compara doar cu inzii (cf. Herodot). Abia luminat acest aspect putem pricepe mărturisirea paradoxală, de Pateric aş îndrăzni să scriu: suferinţa înnobilează. Este, de bună seamă, cazul lui Dan Dumitru Lucinescu şi al majorităţii deţinuţilor politici recrutaţi înadins din elita ţării, după modelul ocupantului de la est care nu s-a mulţumit doar să ne jefuiască sistematic, inventînd „despăgubiri“, ci ne-a impus şi propriul regim inuman şi falimentar pe toate palierele sociale, în primul rînd economic – cea mai puternică, mai convingătoare este în acest sens argumentaţia lui Alexandr Soljeniţîn din excepţionala scriere Arhipelagul Gulag, recomandabilă mai ales pentru cei încă nostalgici.
poza5ab1
  În ceea ce mă priveşte, ca om al Şcolii, mă strădui de cîţiva ani să dezvălui unor elevi de-ai mei fenomenul carceral definit magistral de Nicolae Steinhardt drept fericire (în Jurnalul fericirii). La rîndul său, Aspazia Oţel-Petrescu, o altă mărturisitoare despre experimentul comunist din ara noastră, sublinia cuvintele lui Bob Danciul, un prieten legionar trecut la catolicism: Aduc laudă Tatălui că nu a dispreţuit tristeţea mea şi că mă o întîmpină cu MÎNGÎIEREA şi mă primeşte cu IUBIREA, cînd eu aşteptam doar ÎNŢELEGEREA. Cînt bucuria că tristeţea mea a devenit prilej de iubire. (Cf. Aspazia Oţel-Petrescu, Doamne, strigat-am!, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Platytera, 2008, p. 51).
poza6
Mereu atent să nu pierd ceva din expunerea autorului noii cărţi lansate, ca de obicei cu mult mai cuprinzătoare decît s-ar putea oricine aştepta consultînd fugar cuprinsul, mi-am mai notat, ca experienţă de viaţă, puterea de a lupta: Un om puternic nu cunoaşte înfrîngerea (...). Dacă ştii să lupţi, Dumnezeu e cu tine (...). O spune un învingător de talie mondială.
Cum a ajuns la această convingere pe care o prezintă ca perenă reţetă de viaţă ne-a relatat, pe scurt,şi de această dată: Am absolvit Colegiul Naţional Militar „Nicolae Filipescu“ din apropierea Mînăstirii Dealu, unde se află capul marelui voievod Mihai Viteazul. Ofiţerii au fost pentru mine modele. Am învăţat de la ei dragostea sistematică pentru ţară. După amiezele intram în sala de studiu. Pe lîngă băncile unde citeam treceau mari personalităţi ale vremii, profesori universitari precum Augustin Z. N. Pop. N-am acceptat de la început disciplina cazonă: să sar din pat la ora şapte dimineaţa, să-mi fac toaleta... N-aveam disciplina militară şi la un moment dat, n-am mai vrut să fac nimic... Un elev plutonier îşi nota într-un bloc-notes şi nu zicea nimic. Consideram că omul e o fiinţă cu voinţă liberă, nu un robot. Elevul plutonier ajunsese la sute de greşeli în dreptul numelui meu şi îmi dădea pedepse, bunăoară să fac de planton, două-trei ore pe noapte. Mă trezea şi le făceam, dar eram satisfăcut în orgoliul meu, căci demnitatea nu-mi era ştirbită. Cum să accept să-mi spună cineva cînd să mă spăl pe dinţi, cînd să mă scol... Ulterior am aflat că un maior medic le-a zis colegilor, referindu-se la mine: „Dv. vă puneţi mintea cu un copil“. A venit la mine şi mi-a spus: „Tu nu consideri că educaţia militară este necesară? Uite, îţi anulăm pedepsele; dar de mîine vei intra în normalitate, că ai voinţă. Ai să înţelegi pînă la urmă importanţa disciplinei militare.“ Nu-mi dădeam seama de necesitatea vieţii disciplinate şi de importanţa concepţiilor militare. Aveam voinţă, dar nu înţelegeam încă. M-a chemat şi comandantul de batalion: „Nu te opune disciplinei, ci ia partea pozitivă din duritatea ei. Ia să-ţi propui să faci diferenţa dintre disciplina corectă în viaţa militară şi viaţa de civil. O să simţi mai tîrziu efectele acestei discipline“. Graţie acestor discuţii, am început să intru în programul cazon... Educaţia aceasta mi-a permis supravieţuirea în condiţiile vieţii dure, de exterminare, care mă aştepta la Gherla, Aiud... Mulţi au murit... Pentru mine a fost o binefacere că făcusem Colegiul Militar...
Reluînd, în continuare, în acest nou context creat, preocupările sale din domeniile ştiinţelor exacte, vorbitorul m-a făcut să pun în relaţie disciplina concretă, intrată în sînge în timpul Şcolirii sale cu ariditatea abstractă a exerciţiilor matematice şi fizice pe care le efectua cîte două-trei ore zilnic, în unghiul mort al celulei, avînd ca suport o bucată de geam cam de dimensiunile unei coli A4, ascunse cu grijă în praful dintr-un loc ferit al celulei, iar ca obiect de scris o bucăţică de săpun. Rezultatele acestor eforturi au fost uluitoare pentru logica majorităţii oamenilor aflaţi în libertate, dar fireşti pentru condamnatul politic căruia i se anulaseră studiile făcute la cele două facultăţi înainte de arestare: M-am înscris la Politehnică şi am terminat cu zece, după cincisprezece ani de detenţie... Aviz tinerilor noştri de astăzi, cu toate facilităţile la dispoziţie, inclusiv cu tehnica sofisticată prezentă la 40-50% dintre familiile românilor...
Relaţia cu timpul petrecut în Israel s-a făcut surprinzător: Călătorind în Israel, mi-am dat seama că evreii au şi ei o educaţie a voinţei. Nu au pompat în ţara lor miliardarii din America, aşa cum auzisem. Florile, plantele cultivate de ei în solul arid sînt alimentate cu cîte un furtun perforat, alimentat de o conductă. Toată verdeaţa e datorată picăturilor aduse prin sistemul acesta ingenios...
Despre Israel – Ţara Sfîntă pentru creştini – nutream şi eu impresii puternice, date publicităţii cu mijloacele mele modeste îndată după pelerinajul efectuat în 1999. Mi-am verificat şi actualizat aceste impresii din perspectiva turistică propusă de Dan Dumitru Lucinescu. Urmează, după lectura atentă a cărţii, să revin asupra ideilor şi asupra mesajului de profunzime al scrierii. Deocamdată vreau să afirm că, potrivit prezentării făcute de autorul însuşi, subiectul evreităţii, mai exact scris, al relaţiei românilor cu evreii nu pare a-şi fi pierdut actualitatea. Mă bucur să mă întîlnesc pe plan ideatic cu autorul Impresiilor din Israel prin afirmaţiile verbale în cadrul evenimentului comentat în aceste rînduri. Totuşi îmi permit să le nuanţez, potrivit conviingerilor proprii: 1. Evreii [din Israel – precizarea mea, M. F.] sînt mai vrednici decît noi [românii din ţară]. Argumente ne oferă realităţile cunoscute din presă şi din viaţa cotidiană: în România locurile de muncă sînt tratate de români ca un drept care nu incumbă obligaţii serioase – de pregătire temeinică, înainte de orice, apoi de punctualitate, de corectitudine, de respect etc. Odată angajaţi în străinătate, comportamentul românilor devine, cu rare excepţii, exemplar: inventivi, conştiincioşi, respectuoşi etc. 2. Jumătate dintre tinerii pe care-i întrebam despre locurile creştine mă priveau cu ostilitate. E firesc, căci educaţia primită le întunecă mintea, iar trecerea de la mozaism la creştinism implică o cale lungă, străbătută doar cei aleşi ai Domnului, care primesc în inima lor şi Noul Testament, cum a fost cazul lui Nicolae Steinhardt ori al lui Richard Wurmbrand. 3. Israelul nu trebuie privit [numai] din perspectivă oficială. Oamenii grăbiţi văd în această fîşie locuită de circa opt milioane de oameni (cam atîţi locuitori are judeţul Dolj, aprecia ghidul nostru evreu, în 1999, cînd am fost eu în Israel) doar o anexă a Statelor Unite ale Americii. Realitatea percepută la faţa locului e mult mai complexă. Viaţa de zi cu zi în această ţară e nesigură, americanii se menţin în espectativă, ajutînd doar moral şi la nivel diplomatic statul; populaţia se simte permanent ameninţată, de aceea chiar şi femeile fac armată. 4. Am văzut un kibuţ – mi s-a părut exagerat. Am fost găzduiţi şi noi într-o asemenea aşezare. Modestia se afla acolo la mare cinste, cumpătarea fiind cuvîntul de ordine. Impresia de experiment aflat pe marginea falimentului, dacă nu chiar de gheto mi s-a întipărit fără să vreau în inconştient. Mai mult de două-trei zile recunosc că   n-aş putea trăi în condiţiile impuse: „muncă după capacităţi“, pînă la epuizare dacă se poate, cîştiguri puse în comun, distribuite „după nevoi“, viaţă în comun, într-un fel de familii lărgite, cu mesele la anumite ore într-un fel de restaurante cu autoservire etc. – nu sună, oare, parţial cunoscut celor din generaţia mea, care au trăit mai bine de două decenii în comunism?... 5. Mîncarea nu era grozavă, mare diferenţă fiind din acest punct de vedere faţă de situaţia din România. În plus, meniul fix nu cuprindea decît cel mult două feluri, dramatic diferite prin modul de preparare faţă de bucătăria românească, porţiile fiind pe deasupra insuficiente! Am fost avertizaţi de posibilitatea unor indigestii şi ne-am asigurat, contra costuri suplimentare, aportul caloric necesar.
Capitolele volumului au titluri sugestive: Despre evrei şi farmecul Israelului, Din nordul scandinav spre Orientul Apropiat, Ashdod, Rishon Le Tsiyon şi vizita la Kibbutz, Yafo şi Tel Aviv, Netanya, Akko, Tiberias şi Capernaum, Ierusalem, Deşertul Negev şi Masada, Marea Moartă, Eilat.
Nu pot încheia aceste rînduri proaspăt aşternute, la nici 24 de ore după lansarea cărţii, înainte de a cita o jumătate de pagină cu certe virtuţi literare: Priveam suprafaţa mării scăldată în lumină şi aveam certitudinea că mă aflu în faţa unui spectacol unic, atît de complex, încît nu mă puteam lămuri. Era ca într-un fenomen cosmogonic (...). Totul era viaţă, sub forme pe care le înţelegeam din păcate foarte puţin. Cred că aş fi stat în contemplaţie, lipit de micul hublou al avionului, sine die, dar viaţa curgea şi ne înscriam în ea. La orizont apăru coasta estică a Mediteranei şi am început să descifrez primele forme ale unui mare oraş, Tel-Aviv-ul. (...) (pp. 25-26).
Impresii din Israel de Dan Lucinescu, îmi apare chiar şi la o simplă răsfoire, ca un demers literar complex, o pledoarie despre o civilizaţie uimitoare, înfloritoare în pofida vicisitudinilor climatice şi politice.
8 august 2014
Mihai FLOAREA