Aug 30
Duminică

 „ Spunea cineva că oamenii sunt de două feluri: cei care aşteaptă ceva şi cei care fac ceva. Haideţi să fim din ce în ce mai mulţi români care FAC CEVA. Vă aşteptăm alături de noi  pentru a putea realiza împreună cât mai multe proiecte, prin care să putem schimba în bine imaginea ţării noastre, însăşi viaţa noastră, dar mai ales pe cea a generaţiilor viitoare.” (Cristian Filip, preşedintele Fundaţiei)

„ E păcat să aplauzi o idee frumoasă, să te bucuri de ea, dar să nu faci niciun gest pentru a fi dusă mai departe. ” (Claudiu Târziu, redactor şef revista ROST)

Din învăţăturile Părintelui Arsenie

Newsletter

Nume:
Email:
Program fundaţie luna august 2015
Vineri, 28 August 2015 17:15

Dragi prieteni,

În perioada 3 august-1 septembrie, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca va lucra într-un ritm redus de activitate fiind perioada concediilor de odihnă.

Astfel, nu vom putea răspunde la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , precum şi la comenzile venite pe această adresă (inclusive comenzile de pe site) şi la numerele de telefon mobil ale Departamentului achiziţie carte sau/şi film! De asemenea programul de funcţionare va fi unul redus. Ne puteţi găsi la Fundaţie în intervalul 8:00-12:00.

În săptămâna 3-7 august în intervalul 12:00-17:00 se asigură personal doar pentru primirea darurilor pentru copiii de la Valea Plopului.

În perioada 18-25 august, Fundaţia va intra în vacanţă.

Mulţumim pentru îngăduinţă şi după 1 septembrie, vă rugăm să verificaţi site-ul pentru informaţii noi!

 
Deplasare la Aşezământul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din com. Slobozia jud. Giurgiu- 5 septembrie 2015
Evenimente
Vineri, 28 August 2015 17:01
Slobozia_5_sept

Cu ajutorul Domnului, ne propunem ca sâmbătă, 5 septembrie 2015, să reluăm vizitele la Aşezământul Sfinţii Arhangheli

Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, fapt pentru care apelăm la ajutorul dumneavoastră pentru pregătirea acestei vizite.

Vă rugăm să ne fiţi alături şi de această dată, în funcţie de prisosul fiecăruia, în dorinţa de a asigura celor 40 de mameşi copiii lor, găzduiţi în acest centru păstorit de Părintele Valentin Ștefan, acoperirea celor mai importante nevoi de hrană şi întreţinere curentă pentru această perioadă:

- Alimente: carne tocată, pui, mezeluri, caşcaval, ouă, eugenii, napolitane, măsline, griş, drojdie, borş, zacuscă, pate, ceapă, pate vegetal, fasole, mălai;

- Diverse: Domestos, clor, bureţi sârmă, lavete.

În cazul în care doriţi să ajutaţi Aşezământul cu donaţii financiare, necesare în special pentru achitarea facturilor de utilităţi, puteţi dona sumele în următorul cont:

FUNDAŢIA CREŞTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA

C.U.I: 252 36 717

RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000

Banca Românească – Sucursala Domenii

(de specificat la detaliile plăţii: "Pentru Giurgiu")

Cu această ocazie, dorim să mulţumim prietenilor care au răspuns de îndată la apelul nostru anteriorşi au donat suma necesară pentru achitarea facturii ENEL (1090 lei).

Vă aşteptăm la sediul Fundaţiei cu donaţii, începând de luni, 31 august până vineri, 4 septembrie 2015, între orele 9.30-17.00.

În cazul în care doriţi să ne însoţiţi în vizita pe care o vom face la Slobozia-Giurgiu,vă rugăm să ne anunţaţi în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 3 septembrie.

Apelăm şi de această dată la persoanele care dispun de maşini şi/sau dube să ne ajute cu transportarea donaţiilor ce vor fi făcute şi cu asigurarea unor locuri disponibile în maşini, pentru cei care vor dori să ne însoţească pe 5 septembrie.

Pentru orice informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe colega noastră, Simona Şandru, la telefon 0724332389sau prin e-mail la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

Vă mulţumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră şi pentru că sunteţi alături de noi!

 
Pelerinaj la Prislop de praznicul Sf. M. Mc. Pantelimon 26-27 iulie 2015
Evenimente
Vineri, 31 Iulie 2015 00:00

Vara e timpul vacanţelor, concediilor, a timpului ceva mai liber. Dar creştinul are timp de relaxare? Dumnezeu în mărinimia şi bunătatea Sa a lăsat omului după şase zile de muncă şi o zi de odihnă. Dar refacerea puterilor trupeşti nu ţine şi de refacerea puterilor duhovniceşti? Oare gândul celui aflat în concediu e îndreptat spre Dumnezeu cu privirea „cocoţată”spre cer, în răstimpul fără de stres? Nu ştim şi nici nu ne este dat nouă să cunoaştem acest aspect, fiecare persoană e o taină. Dar vedem pe acei creştini care se nevoiesc să meargă în pelerinaje cu setea după divinitate şi ne bucurăm pentru că ne dau curaj să mergem şi noi cu ei pe calea anevoioasă a mântuirii, „că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). 

Mai este, Doamne, până-n cer? Mai este/ Pân’să mă faci părtaşi luminii Tale?/[…] De-atâta vreme urc târâş, pe coate,/ […]Şi-am risipit atâta suflet, Tată,/ În râvna mea neasămuit de mare/ Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată,/ N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare./ […] Târâş, pe brânci, cu sufletul la gură,/ Urc muntele cu-nchipuite creste;/ Din tot ce-am fost mai sunt o picătură…/ Mai este, Doamne, până-n pisc, mai este?! („Îndoiala”- vol. „Peisaj lăuntric”-Demostene Andronescu)

La solicitarea membrilor şi prietenilor fundaţiei am organizat şi în această vară chiar de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon un pelerinaj la Mănăstirea Prislop.

Câtă bucurie poate cuprinde inima unui om când revede persoane dragi! Atâta cât ai inima (duhovnicească)!

Suntem 100 de persoane mânate de dorinţa de a revedea Prislop-ul, de a fi „lângă” Părintele Arsenie şi ai spune rugăminţile noastre ca într-o spovedanie. Plecăm târziu după prânz, dar este necesar, pentru că este duminică şi creştinului îi această zi îi şade bine ca dimineaţa să meargă la Sfânta Liturghie. Căci Sfânta Liturghie mai ţine lumea! „Toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.” („Sfânta Liturghie mai ţine lumea” -„Cărarea Împărăţiei”-pr Arsenie Boca)

Cum nu mai avem timp să ajungem la Prislop în prima zi, după oprirea obişnuită de pe valea Oltului, la ctitoria domnului Mircea cel Bătrân (1355-1418) ajungem pe înserat la Densuş la casa Episcopului-Locţiitor Daniil al Daciei Felix. După ce trecem o punte a suspinelor, ne strângem roată în jurul episcopului la ceas de poveşti despre Părintele Arsenie Boca. Urechile au primit, mintea s-a umplut, inima a trăsărit la auzul atâtor întâmplări (şi lămuriri) din viaţa Părintelui Arsenie care nu sunt trecute în cărţi, dar de acum încolo vor fi păstrate în amintirea noastră.

puntea

A doua zi, pe 27 iulie, în straie populare (cei care au avut), suntem la Mănăstirea Prislop. Ne închinăm în Biserica mănăstirii şi după aceea ne aşezăm la coada mare ce „urcă” dealului la Mormântul Părintelui. E luna lui cuptor, dar noi nu am simţit, pentru că un vânticel plăcut, ca o mângâiere dumnezeiască pe creştet, a făcut şederea, de trei ore, la coadă, să fie plăcută. „Aşteptatul” până sus la Părintele, ar trebui să fie lucrător, dar munca unora nu este la fel cu a altora. Dacă unii îşi povestesc viaţa sau d’ale lumii, iar alţii se roagă în tăcere, cei din urmă nu trebuie să se supere (chiar dacă au dreptate) pe cei care vorbesc, pentru că gândul lor trebuie să fie milostiv faţă de neputinţele aproapelui, atâta e limita lor! „Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi. Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi şi nu faţă de altul” (Galateni 6, 3-4).

port_popular
la_coad

O vizită la Prislop nu poate să nu aibă scop şi trecerea pe la „chilia” din stâncă a Sfântul Ioan de la Prislop, prăznuit pe 13 septembrie. Un mare sihastru ce s-a nevoit la Mănăstirea Prislop (Silvaşul) pe la sfârşitul secolului XV- începutul secolului XVI. Mai multe amănunte despre el, aici.

Nu mai zăbovim multe şi plecăm spre o întâlnire surprinzătoare. Mergem la Ghelari, în apropiarea oraşului Hunedoara. După ce drumul şerpuieşte prin pădurile Ţinutului Pădurenilor (sic!) în mijlocul comunei Ghelari ne „întâmpină” o mândră catedrală şi lângă ea o smerită bisericuţă. Povestea celor două lăcaşuri ale lui Dumnezeu este ruptă din cer şi ne este împărtăşită de maica stareţă Haritina.

catedrala
pelerini_ascultand

Mai multe amănunte despre bisericile din Ghelari, aici.

„Nu suntem născuţi din timp, ci din veşnicie. Aşa se face că avem o fărâmă de ţărână şi din celălalt tărâm.” („O soră a vieţii…” -„Cărarea Împărăţiei”-pr Arsenie Boca) Sunt clipe sau chiar zile, când scăpăm în sus şi acestea sunt pe măsură ce ne nevoim, cu fapta, gândul, rugăciunea, iubirea-pe toate acestea le descoperi prin voinţa şi credinţa ta toată viaţa, care este un pelerinaj spre Dumnezeu.

Am cerşit un timp lumină / Pe la uşi străine, […] // Dar odată, pe-nserate, /obosit de vise,/ Am găsit la lume toate/ Porţile închise.// Şi rămas în noapte-afară / Fără lumânare, /Am privit aşa-ntr-o doară-n /Mine ca în zare. // Şi am tresărit deodată, / Căci văzui că-n mine / Bezna-i ciuruită toată /Şi mijesc lumine. // Am dat zgura la o parte / Cu înfrigurare / Şi-n străfundurile-mi moarte /S-a iscat cântare.// Iar prin rana-mi sângerândă, / Ca printr-o spărtură, / A ţâşnit o rază blândă/ De lumină pură, // Ce-nvelindu-mă în toate, /Mătăsoasă, moale, / A dat vieţii mele plate/ Sensuri verticale//[…]

(„Prefacere” vol. „Peisaj lăuntric”-Demostene Andronescu)

Mulţumim tuturor celor care au participat la acest pelerinaj şi dăm Slavă lui Dumnezeu pentru marea bucurie de a ne fi adunat!

Mai multe fotografii din pelerinaj, aici.

 
Ortodoxia în Ruanda şi Burundi
Apariţii în presă
Miercuri, 29 Iulie 2015 15:40

Ortodoxia în Ruanda şi Burundi

Mitropolitul Inochentie de Ruanda şi Burundi vorbeşte despre lucrarea pe care o săvârşeşte Biserica Ortodoxă în ultimii ani, în condiții deosebit de grele, în aceste două țări africane.

innokentios5

Am început lucrarea misionară în Ruanda în urmă cu un an, iar în acest timp am reuşit să punem bazele a opt comunităţi, și, de asemenea, să botezăm foarte mulţi oameni. La început a fost foarte greu, şi, din pricina lipsei preoţilor, am evitat să botezăm foarte mulţi oameni. Cum puteam să botez oameni şi mai apoi să-i las fără Liturghie? Era o mare problemă că nu puteau participa la Sfintele Taine. O altă problemă a fost lipsa spaţiului de cult, lipsa bisericilor, aşadar. Şi o altă problemă care s-a ivit a fost comunicarea cu oamenii. Nu ştiu dacă cunoaşteţi, dar eu sunt din Uganda şi nu cunosc limba care se vorbeşte în Ruanda. Cât am fost la Seminarul Teologic am învăţat swahili, dar când am ajuns acolo am descoperit că nu vorbesc toţi swahili, aşa că a trebuit să învăţ dialectul lor,kirundi. Însă, când am mers în sate, am văzut că slujbele care se fac, Dumnezeiasca Liturghie, Cununia, Botezul nu sunt traduse în limba poporului, astfel că a trebuit, precum Sfinţii Chiril şi Metodiu, apostolii slavilor, să învăţ şi eu Liturghia în limba poporului şi, slavă Lui Dumnezeu, până acum ne-am descurcat foarte bine.

Nu avem biserici, dar, totuşi, acestea există. Pentru că biserica sunt oamenii, nu este neapărat clădirea. Aşa după cum o casă care nu este locuită nu poate fi numită casă. De aceea, le-am spus oamenilor să aibă răbdare, până când vom obţine un teren pentru a ridica biserică. Fiindcă am învăţat limba, am început să le fac cateheză oamenilor şi îi auzeam pe aceştia cum întrebau nedumeriţi: ,,De ce acest episcop nu vrea să ne boteze? Din ce motiv? Noi credem cu tărie iar acesta nu vrea să ne boteze”. Atunci, eu, auzind aceasta, la una dintre orele de cateheză le-am spus: ,,Cum ar fi dacă aș veni să vă cer fiica de soție, fără ca eu să am o casă, un loc unde să locuim? Fără casă, fără masă, fără un pat, ce ne-am face? Iar mâine-poimâine vom avea şi un copil. Iar eu să plec iar acest copil să nu ştie cine este tatăl lui”. Am încercat să le explic astfel, că, motivul pentru care întârzii este că nu am un teren pe care să ridic biserica. Iar eu nu vreau să fiu un tată care nu are responsabilitate faţă de copiii săi. Încet, încet am început să botezăm şi am hirotonit şi 4 preoţi în Ruanda. Există 8 comunităţi creştine şi ar trebui să înfiinţăm şi altele. Cum scrie în Evanghelie, ,,secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini”.


afro-0001

În Ruanda nu a fost deloc uşor să funcţionăm, pentru că acolo a fost război civil, au fost genociduri, iar guvernul nu permite să facem misiune. Guvernul a cerut de la noi să îi prezentăm un regulament de funcţionare, în trei limbi, şi doar aşa ne-au permis să ne desfăşurăm activitatea. Am întâmpinat greutăţi şi fiindcă unii, rău intenţionaţi, au spus autorităţilor că noi, de fapt, nu ne adunăm pentru a ne ruga şi a citi Sfânta Scriptură, ci pentru a face politică.

Apoi, pentru a primi autorizaţie ca să ne desfăşurăm activitatea trebuia să avem un birou. Au venit la mine şi m-au întrebat: ,,Dumneavoastră, preasfinţite, unde aveţi reşedinţa?”. Le-am spus că episcopia mea este Burundi şi Ruanda, iar reşedinţa mea este la Bujumbura (Burundi). ,,Nu, mi-au spus, Ruanda este un stat independent, la fel ca şi Burundi. Nu puteiţ să aveţi reşedinţa în Burundi şi să desfăşuraţi activităţi în Ruanda. Trebuie să aveţi şi aici reşedinţă, birou. Dacă vrem să vă căutăm, unde o să vă găsim, aşadar, dacă nu aveţi birou aici? Adică, eşti episcop cu geanta după tine, briefcase?”. Astfel, am fost nevoit să închiriem un birou şi o casă. Este locul unde ne desfăşurăm activitatea. Nu este uşor, condiţiile sunt dificile, pentru că autorităţile ne ţin sub supraveghere. Atunci când am botezat mai mulţi oameni, guvernul a trimis oameni să ne supravegheze. Vroiau să ştie dacă suntem o religie adevărată, dacă nu cumva facem magie. Unii au născocit vorbe că noi ne închinăm diavolului, pentru că ne îmbrăcăm în negru, purtăm barbă. Iar la botez, ce facem cu părul celor botezaţi, nu cumva îl tăiem ca să facem farmece? Iar despre cârja episcopului spuneau că are doi şerpi în partea de sus, şi câte şi mai câte…Noi a trebuit să explicăm foarte bine tot ceea ce urma să facem la Botez pentru ca oamenii să ştie despre ce este vorba. Apoi, au fost alte probleme legate de împărtăşire. În Ruanda au interzis, din pricina virusului Ebola, să-i împărtăşim pe oameni din acelaşi potir. Când au văzut cum merg toţi să se împărtăşească, ne-au spus că acest lucru nu este bun, pentru că oamenii pot lua virusul şi să-l transmită mai departe. Atunci, guvernul ne-a întrebat dacă nu există un alt mod de a-i împărtăşi pe oameni, noi le-am spus că aşa se procedează în Biserica Ortodoxă, şi, dacă vom merge în alte ţări unde există Biserică Ortodoxă, vom vedea că oamenii procedează la fel. Noi, însă, nu obligăm pe nimeni ca să se împărtăşească cu aceeaşi linguriţă. Dar aceasta a fost o problemă şi constituie încă o problemă, pentru că statul a vrut să ne interzică să ne desfăşurăm activitatea aşa cum trebuie.

afro-0006-in

De asemenea, atunci când am botezat mai mulţi oameni la un râu, au venit şi ne-au spus că nu putem face aşa ceva pentru că oamenii s-ar putea îmbolnăvi de boli de piele, că s-ar molipsi de la unul la altul şi multe asemenea. Atunci a trebuit să le explică că noi credem că Tainele noastre, şi mai ales Dumnezeiasca Împărtăşanie este foc ce arde toate bolile, cele sufleteşti, dar şi cele trupeşti. Încercăm să explicăm în acest fel dar, de cele mai multe ori acest lucru nu e uşor.

afro-0014

Lucrarea pe care o facem acolo necesită foarte multe strădanii. De ce? Oamenii care vin la noi ca să se boteze vin dinspre alte crediţe şi aduc cu ei şi credinţa lor pe care au dobândit-o înainte. În cele mai multe religii africane, abaterea de la normele comunităţi atrage după sine anumite pedepse. Se întruneşte un consiliu şi se stabileşte o pedeapsă pentru cel care a încălcat normele de conduită din comunitatea respectivă. Ori, în Biserica Ortodoxă nu există aşa ceva, iar eu a trebuit să le explic acest lucru. A trebuit să le explic că cel care greşeşte nu va fi pedepsit ci, din contră, va fi înconjurat cu şi mai multă dragoste din partea noastră. Nu îl ducem în faţa vreunui tribunal şi nici nu îl excludem din comunitatea noastră, pentru că noi suntem ca o familie. Atunci când copilul nu-şi ascultă părinţii şi pleacă de acasă şi are vreun accident sau ia vreo boală, nu este îndepărtat din familie de către părinţi. În acest mod încercăm să le dăm exemple care să le folosească în viaţa de zi cu zi. Le spuneam despre pocăinţă că se aseamănă cu hainele pe care le purtăm. Le purtăm, se murdăresc, le spălăm iar apoi o luăm de la capăt. La fel este şi pocăinţa. Unii oameni nu îţeleg foarte bine acest lucru. Este vorba şi de nivelul de educaţie al poporului dar şi de cultura specifică fiecăruia. Am slujit şi în Uganda şi în Kenya, iar lucrurile sunt diferite faţă de Ruanda şi Burundi, care tocmai au trecut printr-un război civil iar preţurile produselor, în general, sunt foarte mari. Unele ţări nu produc nimic ci doar importă. Există multe probleme. În Burundi, la Bujumbura am ridicat şi o şcoală dar la scurt timp a izbucnit războiul iar oamenii au fugit cu toţii peste graniţă ca să scape. Când s-au întors, nu au mai găsit nimic, iar pământurile le fuseseră confiscate. Statul le-a construit mai apoi case ca să aibă unde să locuiască. Este foarte greu să-ţi laşi agoniseala de-o viaţă şi să pleci într-o zi, ca refugiat într-o altă ţară. Asta se întâmplă aici, din păcate.

afro-0016

Cu toate acestea, am reuşit să ridicăm acolo o şcoală şi o biserică. Oamenii care trăiesc acolo sunt din triburi diferite, hutututsi şbantu, şi de-a lungul timpului au fost conflicte sângeroase între ei. Statul a construit case pentru toţi, ca să aibă un acoperiş deasupra capului. În biserică domină o atmosferă de prietenie, toţi cântă sunt veseli etc. Însă, cum se termină slujba şi ies afară încep să se certe aducându-şi aminte că unul i-a luat casa celuilalt, altul i-a omorât nevasta ori copilul altuia, altul i-a luat pământul nu ştiu cui şi tot aşa. E, în această ţară, în aceste condiţii am reuşit să ridicăm o şcoală generală. Pentru că nu exista școală generală acolo. Cea mai apropiată şcoală era la 10-15 km. Această şcoală înseamnă foarte mult pentru copiii de acolo. Chiar dacă, într-o sală învaţă în jur de 140 de copii. Ce poate să facă mai întâi profesorul atunci când are 140 de copii în faţă? Acolo familiile sunt foarte numeroase, fiecare familie are mai mult de 5 copii. Nu există suficiente cărţi, caiete ori creioane. Când un copil primeşte un caiet, se bucură de parcă ar fi primit cel mai mare dar. Învăţătorul este nevoit, de foarte multe ori, să taie un creion în trei-patru bucăţi pentru că nu sunt suficiente creioane pentru toţi copiii. Şcoala este gratuită, dar părinţii nu-şi permit să ia copiilor nici măcar un creion. Părinţii, ce să ia mai întâi de banii pe care îi câştigă într-o zi, o pâine sau un creion? Cei mai mulţi au câte cinci-şase copii.

Cei mai mulţi copii care merg la şcoală sunt băieţi pentru că fetele nu sunt lăsate şi pentru că nu au haine potrivite – ca să-şi acopere trupul, vreau să spun. Cum să trimiţi o fată la şcoală dacă nu are cu ce să se îmbrace? Apoi, când se măresc, mai sunt şi alţi factori care ţin de igienă, înţelegeţi…Iar pentru a merge la şcoală un an întreg aceşti copii au nevoie de foarte multe lucruri. Oamenilor care ne ascultă sau ne văd li se par, poate, lucruri exagerate pentru vremea în care trăim, dar aceasta este realitatea.

Ştim că în Grecia există oameni care vor să ajute, de aceea se strâng lucruri de primă necesitate şi se împachetează după care sunt trimise apoi acolo unde este nevoie. Dar este foarte greu să trimitem aceste containere pentru că sunt taxe foarte mari. Iar Statul nu vrea să ajute pentru că s-a creat un precedent, mai demult, când au sosit astfel de ajutoare – prin intermediul unor fundații care nu aveau legătură cu Biserica Ortodoxă – şi erau vândute. Astfel că Statul a hotărât ca tot ce ajunge sub formă de ajutoare să fie supuse taxelor. Astfel că, acum, sub ascultarea Patriarhului nostru, ne îndeplinim misiunea noastră în aceste condiţii, şi, chiar dacă trecem printr-o perioadă de criză, ştim că dragostea este mai presus de orice criză.

Slavă Domnului că există multe asociaţii creştin-ortodoxe din Grecia care se ocupă cu misiunea creştină şi oricine doreşte să ajute se adresează acestor asociaţii iar aceste ajutoare vor ajunge în Ruanda, în Burundi, în Ghana în acest fel. Însă, pot ajuta şi în alt fel. Există oameni care merg acolo pentru a catehiza. Ştiți că, cineva, mergând acolo pentru a catehiza, poate să ajute foarte mult numai cu prezența, pentru că oamenii vor înțelege că unul ca acesta a lăsat toate ale sale şi a mers ca să fie împreună cu ei. Acest lucru îi impresionează pe oameni și îi poate schimba. Dar nu doar oamenii de acolo se vor schimba, ci şi cel care merge acolo ca să catehizeze. Întorcându-se acasă, în continuare, va fi alt om. Pentru că, poate, erau câteva lucruri pe care nu le înţelegea pe deplin sau nu le lua în serios. O astfel de experienţă o să-i dea foarte mult de gândit. Va vedea acolo cât de important poate fi un creion, căruia el nu-i dădea mare importanță. Lucrurile pe care aici le aruncăm pentru că le considerăm vechi, acolo, în Africa pot bucura un suflet de om. Ceea ce aici este nimic, acolo este o adevărată comoară. Astfel, pentru oamenii de acolo, orice ajutor este binevenit, este o adevărată comoară şi poate să aducă multă alinare.

După cum am mai spus, acolo lucrurile sunt destul de scumpe şi, de multe ori, patriarhul şi ceilalţi arhierei întâmpină foarte multe greutăţi pentru că oamenii sunt din triburi diferite, cu obiceiuri diferite, şi noi trebuie să învăţăm obiceiurile lor. Chiar dacă suntem din aceeaşi ţară, atunci când fiecare vorbeşte în dialectul lui, este ca şi când cineva ar vorbi cu tine în limba chineză fără ca tu să înţelegi măcar un cuvânt din ceea ce spune.

Prezenţa Bisericii Ortodoxe în Africa este cu totul altceva faţă de celelalte credinţe. Cu toate acestea, deşi se face cateheză de cîţiva ani, mai există oameni acolo care cred în vrăjitorie şi se închină idolilor. Din păcate, toate acestea există încă. În unele locuri mai au loc chiar şi jertfe umane şi multe altele. Biserica încearcă, în felul ei, să-i apropie pe toți aceşti oameni, nu prin constrângere, încercând să le arate că există şi altceva față de ceea ce ştiu ei. Biserica Ortodoxă nu impune nimic, iar acestor oameni, care vin către noi, le spunem că în Biserica Ortodoxă omul trebuie să se simtă liber. Le spunem, de multe ori, că Biserica are o uşă prin care toţi cei care vor intră. Dacă le place, pot rămâne. Şi chiar dacă pleacă se pot mai apoi întoarce, pentru că Biserica Ortodoxă este precum tatăl din parabola Fiului risipitor. Astfel, ei observă că Biserica Ortodoxă nu seamănă cu celelalte credințe.

Sursa


 
Sprijin finalizare proiect dedicat transhumanţei
Susţinem şi vă recomandăm!
Joi, 09 Iulie 2015 10:44
transh_4

Ultima transhumanţă

Transhumanţă este drumul de cîteva sute de kilometri pe care ciobanii îl parcurg toamna şi primăvara între munte şi câmpie pentru a hrăni şi proteja turmele.Ciobanii care încă mai practică transhumanţa merg zi de zi cu oile, dorm unde îi prinde noaptea.

Dragoş Lumpan, a început în 2007 să fotografieze o familie de ciobani din România care de generaţii participa la transhumanţă. În 2008 aceşti ciobani au renunţat la transhumanţă.În 2010 proiectul s-a extins la alte ţări: Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi Turcia. Proiectul fotografic a fost deja expus în diferite ţări din Europa, autorul lucrează la post-producţia filmului Transhumanţa, un documentar antropologic de 90 de minute. Filmul va conţine şi time-lapse-uri montate din cele peste 100.000 de fotografii şi va fi finalizat în octombrie 2015.

Proiectul este uriaş iar bugetul depăşeşte 100.000 EUR dar a fost finalizat până acum de mai mulţi sponsori dar întreaga sumă încă nu a fost strânsă. Astfel că se doreşte ca până pe 10 august 2015 prin campania de crowdfunding să se strângă 7500 euro, urmând ca diferenţa să fie acoperită din alte surse.

Dragoş Lumpan a realizat şi proiectul fotografic „Chipuri de viaţă monahală”.

Aici puteţi dona pentru realizarea acestui antropologic documentar.

https://www.youtube.com/watch?v=QbdnkDyruiw

Sursa

 
Sfântul Ioan Botezătorul
Articole cu folos duhovnicesc
Miercuri, 24 Iunie 2015 15:18
07-ioan-1

Un înger se naşte pe pământ

Sfântul Evanghelist Marcu îşi deschide Evanghelia cu începutul predicării între oameni şi al slujirii lui Hristos în lume. Şi nu întârzie să înfăţişeze în adevărata ei însemnătate profeţia lui Maleahi despre Botezătorul Ioan, înger care va merge înaintea feţei Domnului: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele (Maleahi 3,1).

Proorocul Maleahi şi Evanghelistul Marcu îl numesc pe Ioan înger, pentru că Ioan a fost în viaţa sa ca un înger din cer, mai aproape decât toţi oamenii de vieţuirea îngerească. Apoi, ca să se vadă limpede că ţinta lucrării pe pământ a lui Hristos a fost să facă din oameni îngeri, din oameni muritori, păcătoşi, robi din fire, să facă fiinţe fără de moarte, fără de păcat, aşa cum sunt şi îngerii în ceruri. Ioan asemenea unui înger mai întâi, prin ascultarea faţă de Dumnezeu. Apoi, prin libertatea faţă de lume; şi în al treilea rând, prin negrija faţă de trup.

Îngerii ascultă desăvârşit de Dumnezeu. Lor li se dezvăluie în fiecare zi tainele de negrăit ale înţelepciunii, puterii şi iubirii lui Dumnezeu iar ascultarea lor faţă de Ziditorul izvorăşte din bucurie şi supunere. Sfântul Ioan şi el a fost ascultător lui Dumnezeu din tinereţile sale. Fiind născut din părinţi în vârstă, a rămas orfan din copilărie şi nu 1-a mai avut decât pe Dumnezeu drept Părinte. S-a dus în pustie (Luca 1, 80) pentru ca duhul lui să fie zi şi noapte una cu voinţa Dumnezeului Celui Viu. S-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, doar de la El aşteptând totul.

Ioan mai este asemenea îngerilor şi prin neatârnarea sa faţa de lume şi de oameni. Nefiind legat în nici un fel de lume, Ioan, ca un înger al lui Dumnezeu, tuna fără patimă asupra mai-marilor Ierusalimului, înaintea cărora oamenii se plecau ca în faţa unor idoli: „Neam de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Luca 3, 7), şi vărsa mustrări asupra lui Irod pentru toate relele pe care le-a făcut (Luca 3, 19). Ioan ţinea seama numai de Dumnezeu şi de voia Lui. Nu făcea deosebire între oameni, nu se uita nici la haină, nici la cin, nici la ştiinţă, nici la avere, nici la ani, ci numai la suflet.

Şi iarăşi, Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40). Îngerii nu au nici o grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl slujesc pe Dumnezeu şi ştiu că de la El au hrană şi adăpare şi îmbrăcăminte.

Ioan se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Nu bea nici vin nici băutură tare. Dar nu se spune că n-ar fi avut vreodată ce mânca şi ce bea. Nu lăcustele şi mierea îl hrăneau, ci puterea lui Dumnezeu care se împărtăşeşte credincioşilor Lui prin acelea. Nu-şi făcea griji Ioan nici pentru haine şi locuinţă. Casa lui era pustia acoperită de bolta cerului, şi haina lui din păr de cămilă, încinsă cu o cingătoare de piele. Şi Ilie se încingea cu o curea de piele, semn al morţii patimilor şi al împlinirii voinţei lui Dumnezeu. Dormea fie sub cerul liber fie în vreuna din multele peşteri din pustia de dincolo de Iordan.

Despre înfăţişarea sa fizică, Părintele Ion Buga creionează, poate în linii prea dure, aspectul său: „Era la înfăţişarea trupească sălbatic şi înfricoşător şi fără asemănare cu ceilalţi oameni, din pricina petrecerii îndelungate în pustie. Avea pârul capului des și încâlcit, faţa-i era arsă de soare, subţire la trup, iar braţele şi coastele îi erau atât de slabe încât semăna cu un păianjen. Şi picioarele lui semănau cu cele ale lăcustelor. Vorba îi era aspră şi dulce; aspră pentru cele de ruşine, dulce în predica spre pocăinţă. Şi într-un cuvânt, precum îi era hrana miere sălbatică aşa îi era şi învăţătura, amestecată cu dulceaţă şi asprime”.

(extras din Sfântul Nicolae VelimiroviciPredici, Editura Ileana, București, 2006, pp. 71-72)

Sursa