Iul 29
Marţi

 „ Spunea cineva că oamenii sunt de două feluri: cei care aşteaptă ceva şi cei care fac ceva. Haideţi să fim din ce în ce mai mulţi români care FAC CEVA. Vă aşteptăm alături de noi  pentru a putea realiza împreună cât mai multe proiecte, prin care să putem schimba în bine imaginea ţării noastre, însăşi viaţa noastră, dar mai ales pe cea a generaţiilor viitoare.” (Cristian Filip, preşedintele Fundaţiei)

„ E păcat să aplauzi o idee frumoasă, să te bucuri de ea, dar să nu faci niciun gest pentru a fi dusă mai departe. ” (Claudiu Târziu, redactor şef revista ROST)

Din învăţăturile Părintelui Arsenie

Newsletter

Nume:
Email:
Pelerinaj spre liniştea rugăciunii de la Prislop, 11-12 iulie 2014
Evenimente
Vineri, 25 Iulie 2014 14:25

Cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la Mormântul Părintelui Arsenie Boca în perioada 11-12 iulie 2014.

Plecarea din Bucureşti a fost pe o vreme înnorată dar cu soarele în inimi. Prima oprire am făcut-o la vechia ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, unde molcomele unduiri ale Oltului ne îmbiau la rugăciune isihasta. Ne-am continuat drumul pelerinajului nostru, care avea să ne ducă până la al doilea popas Monumentul Martirilor de la Aiud, unde ne-am rugat sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste şi părintele Augustin ne-a ţinut un frumos şi pilduitor cuvânt de învăţătură.


AiudA
La_AiudA

Dar noi mai aveam de mers trebuia să ajungem la dragul nostru părinte Arsenie, astfel deşi cu greu ne-am desprins de Sfinţii Închisorilor a trebuit să o facem pentru a ne întâlni cu Sfântul Ardealului. Odată ajunşi la Mănăstirea Prislop paşii ne-au purtat pe aleele mănăstirii până la mormântul părintelui unde fiecare pelerin a avut timp îndestulător, să-şi spună rugăciunile şi să se închine la crucea părintelui. Spre înserat am ajuns la popasul de peste noapte la Hunedoara unde am cinat şi de unde aveam să plecăm a doua zi.

Când noaptea încă se îngâna cu ziua, sub un cer plumburiu, am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, pelerinii având din nou prilejul să se închine şi să îngenunchieze, la mormântul părintelui Arsenie.

Ziua de sâmbătă a trecut repede doar cu viteză mică pe valea Jiului care era în reparaţii, oprindu-ne doar la Mănăstirea Lainici un popas duhovnicesc pentru tot călătorul de pe valea agitată a Jiului, şi la Tg Jiu pentru lua prânzul.

Lainici

Indiferent care a fost motivul pentru care am ajuns la Mănăstirea Prislop, nădăjduim că toţi pelerinii s-au îmbogăţit duhovniceşte şi s-au întors acasă mai senini şi cu pace în inimi.

Mulţumim tuturor celor care au paricipat! Inimile noastre sunt pline de bucurie sfântă datorită dumneavoastră!

Fotografii din pelerinaj găsiţi aici.

 
Cum putem apropia pe cineva de Biserică
Articole cu folos duhovnicesc
Joi, 24 Iulie 2014 09:47
cruce_0

Cum putem apropia pe cineva de Biserică

- Având un prieten sau o prietenă pentru care Biserica şi tot ce ţine de viaţa duhovnicească nu-l interesează, cum ar fi de dorit să lucrezi cu el?

- Eu cred că prin „teatru”, faci teatru cu el. Îl atragi în diverse conjuncturi şi faci ca un scenariu cu el. Nu ştiu ce exemplu să dau, dar cred că este un aspect prea particular. De exemplu, poţi să-i spui că ai visat noaptea trecută că mâncai varză. La următoarea întâlnire îi spui că mâncai varză-salată verde şi tot aşa. „Dar ce-i cu atâtea vise?” „Nu ştiu ce-i cu atâtea vise, dar mă duc să mă spovedesc să-mi spună părintele ce-i cu visele astea.” Şi apoi te duci la spovedit ca să nu minţi de data aceasta şi-i spui că ai fost la spovedit. „Ei, ce ţi-a spus duhovnicul?” „Mi-a spus că aceste vise le am pentru că tu nu posteşti.” În momentul acela se creează o discuţie despre post, la care se răspunde că dacă posteşti, o să slăbeşti şi nu mai arăţi bine. „Mai bine să nu posteşti.” „Dar ce fac cu visele?” şi aşa mai departe. Deci, totul este să se creeze discuţie, pentru că nu poţi să-i spui: „Posteşte!” Dacă îi spui aşa, îi porunceşti şi apoi n-o să postească niciodată.

Îi spui: „Uite, am auzit că Mihai Eminescu postea”. Aşa scria duhovnicul lui în ziua de 8 noiembrie într-un Minei care se află la mănăstirea Neamţ, că după ce a postit s-a spovedit şi şi-a exprimat dorinţa să-i cânte maicile de la Văratec Lumină lină şi să fie îngropat pe malul mării”. Când el te aude aşa, îşi pune problema; încet, încet îşi pune problema. Este o modalitate, însă dacă te iubeşte, cedează imediat şi posteşte. Cum să nu postească, că altfel te duci la pizza, tu pizza de post, el cu carne, te duci la cofetărie, tu ceri prăjitură de post, el de dulce. Încet, încet se lucrează. Este o lucrare foarte puternică de schimbare a omului, nu este aşa simplu. Oamenii nu se schimbă imediat, sunt crescuţi într-o anumită mentalitate, cine ştie ce a fost în familia lor şi aşa mai departe.

(Părintele Nicolae TănaseSoțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 156-157)

Cartea Soţul ideal, soţia ideală o puteţi găsi şi achiziţiona de pe site-ul sau de la sediul fundaţiei.

Sursa

 
Documentar din 1939 despre Ţara Moţilor- unde s-a născut Pr. Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca - Biografie
Miercuri, 09 Iulie 2014 07:44
Vă oferim spre vizionare un frumos documentar din 1939 despre Ţara Moţilor-zona unde s-a născut Pr. Arsenie Boca.

http://www.youtube.com/watch?v=zXRtL-rFKwA

 

 
Cum să luptăm cu gândurile răutăţii
Articole cu folos duhovnicesc
Miercuri, 02 Iulie 2014 06:27
pustnic

Socotind adevărat cuvântul Mântuitorului că „Împărăţia lui Dumnezeu sălăşluieşte în inima noastră“, Părinţii pustiului s-au străduit să descopere mântuirea în inima lor. Au înţeles şi faptul că în aceeaşi inimă lucrează şi păcatul din cauza căruia nu Îi puteau găti loc de odihnă lui Dumnezeu. De aceea, nevoitorii au început lupta acerbă a curăţirii inimii, cunoscând din experienţă că „din inimă ies gândurile rele“ şi de aici tot păcatul.

„Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem materia care mocneşte înăuntru“, spune într-una din cuvântările sale Sfântul Marcu Ascetul. Cu toate acestea, din inimă ies şi gânduri bune, ceea ce înseamnă că gândurile rele se nasc fiindcă inima a dobândit afinitate spre păcat, care de multe ori „stăpâneşte inima din pricina obişnuinţei îndelungate“. Sfântul Diadoh al Foticeii învaţă că inima „nu rodeşte prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe şi mai rele dintre gânduri le zămisleşte din răutatea dracilor“ („Cuvânt ascetic“, în Filocalia, vol. I, p. 375). Deci inima se poate întina şi din ispitirile diavolilor când ea se îndulceşte cu sugestiile lor murdare şi păstrează în sine amintirea ademenirilor necurate. Atunci, într-adevăr, din inimă vor ieşi cugete rele, dar nu din vreo împătimire mai veche, ci din însuşirea influenţei diavoleşti.

Gândurile şi lupta împotriva lor

În scrierile ascetice se poate vedea importanţa pe care Părinţii o acordă gândurilor şi luptei împotriva lor, socotind că în gând se găseşte rădăcina păcatului şi a patimii. De aceea, Filotei Sinaitul, ca de altfel toţi monahii sinaiţi, cunoscuţi pentru marea importanţă acordată trezviei minţii, atrage atenţia asupra echilibrului dintre lucrarea din afară şi cea dinlăuntrul nevoitorului: „Mulţi dintre monahi nu cunosc amăgirea minţii ce le vine de la draci. Se îndeletnicesc cu făptuirea, neavând grijă de minte. Fiind simpli şi neformaţi, plutesc în viaţă fără să guste, socot curăţia inimii, ignorând cu totul întunericul patimii dinăuntru. Drept aceea, toţi câţi nu cunosc lupta de care vorbeşte Pavel socotesc căderi numai păcatele cu lucrul, neluând în seamă înfrângerile şi biruinţele cu gândul“ („Capete despre trezvie“, în Filocalia, vol. IV, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, p. 118).

Atenţia faţă de gânduri vine din încredinţarea că Dumnezeu cunoaşte inimile, simţirile şi cugetele noastre. „Să nu dispreţuieşti a avea grijă de gânduri. Căci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând“, învaţă Marcu Ascetul. Iar în alt loc, el spune că „tot gândul e măsurat şi cântărit la Dumnezeu“. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne va judeca şi după gândurile noastre. Ba chiar, potrivit aceluiaşi părinte, ele vor atârna uneori mai mult decât faptele săvârşite: „Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta“ (Ps. 19, 5). Păcatul îşi are începutul în gând, căci „nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se naşte patimă fără gând“. Din această cauză, gândul rău apasă neîncetat asupra sufletului, paralizând puterea de a face binele dacă omul nu i se opune şi nu luptă împotriva lui. Sfântul Maxim Mărturisitorul învaţă în acest sens că „toate gândurile pătimaşe sau aţâţă partea poftitoare a sufletului, sau o tulbură pe cea irascibilă (iuţimea), sau întunecă pe cea raţională. De aceea, orbesc mintea, împiedicând-o de la contemplarea duhovnicească şi de la călătoria prin rugăciune. Din această pricină, monahul, şi mai ales cel ce se linişteşte, este dator să ia aminte la gânduri şi să cunoască şi să taie pricinile lor“ („Capete despre dragoste“, în Filocalia, vol. II, Bucureşti, 2008, p. 109). În consecinţă, dacă omul nu biruieşte gândurile rele, nu va putea opri nici săvârşirea păcatului cu fapta, căci „cel ce s-a predat pe sine gândurilor rele e cu neputinţă să se curăţească de păcate după omul din afară. Şi dacă n-au fost smulse din inimă gândurile rele, nu se poate să nu fie scoase la arătare în fapte“ (Filotei Sinaitul, „Capete despre trezvie“, p. 11).

Drumul de la gând la patimă

În scrierile duhovniceşti ortodoxe sunt amintite cele cinci faze ale drumului de la gând la patimă. Astfel, Filotei Sinaitul spune că „întâi este atacul (momeala), apoi însoţirea, pe urmă consimţirea (învoirea), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obişnuinţă şi continuitate. Iată biruinţa luptei dusă împotriva noastră. Aşa stabilesc şi Sfinţii Părinţi“ (Ibidem, p. 117). La rândul său, Sfântul Marcu Ascetul spune că „atacul (momeala) este o mişcare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi ca într-o strungă“ (Despre legea duhovnicească, p. 248). Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, începutul ispitei presupune „prima răsărire a gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă nu am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi“ („Ascetica şi mistica“, Bucureşti, 1992, p. 84). Dacă mintea nu îşi întoarce „privirea“ de la această momeală, urmează negreşit însoţirea cu ea, care „stă în convorbirea cu ce s-a arătat, fie cu patimă, fie fără patimă. Consimţirea este învoirea bucuroasă a sufletului cu ceea ce s-a arătat. Robirea este ducerea silnică şi fără voie a inimii sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări a noastre cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet. Dintre toate, prima e fără păcat, a doua, nu întotdeauna; a treia, după starea celui ce luptă. Iar lupta e pricină sau de cununi, sau de pedepse“ (cf. Filotei Sinaitul, „Capete despre trezvie“, p. 117).

Sursa


 
Cuvntul Sfântului Apostol Pavel
Marţi, 01 Iulie 2014 07:12
Bucurie

Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: întâi e datoria şi apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria şi după datorie vine bucuria! Nu putem noi cuprinde în sufletele noastre câtă bucurie vrea Dumnezeu să ne dea. 

Aşa zice Sfântul Apostol Pavel: „Noi suntem lucrători de bucurie” (II Corinteni 1, 24). Ca să fim lucrători de bucurie trebuie să facem ceva pentru binele altora; şi când facem ceva pentru binele altora facem şi pentru binele nostru, pentru că nu se poate să faci ceva bun pentru altul şi să nu-ţi rămână şi ţie. Sfântul Atanasie cel Mare spune că: „Cel care unge pe altul cu aromate, el mai întâi miroase frumos”, adică el este cel dintâi beneficiar al miresmelor pe care le îndreaptă către altul.

Aşa este şi cu bucuria creştină, dacă ne putem face lucrători de bucurie, vom putea avea şi noi bucurie din bucuria altora. Nu se poate să fii un creştin bun şi să nu ai parte de bucurie. Rugăciunea nu trebuie făcută neapărat pentru bucurie, bucuria vine de la sine.

(Părintele Teofil Părăian- Veniţi de luaţi bucurie!, Editura Teognost, Cluj- Napoca, 2001, p. 23)

Sursa

 
Mărturia doamnei Maria Ballasch - pe urmele Părintelui Arsenie Boca
Mărturii despre parinte
Joi, 26 Iunie 2014 14:03

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Mărturia doamnei Maria Ballasch

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Mărturia  doamnei Maria Ballasch

Părintele Arsenie Boca

Dacă nemţii ar fi ortodocşi...

"Neapărat să le cauţi pe cele două săsoaice de la Ruşciori, Maria Ballasch şi Ekate­rina Roth! Ele au fost de multe ori la Pă­rintele Arsenie, la Drăgănescu”, mi-a spus hotărât doamna preoteasă Emilia Şpan. După un telefon de recomandare din partea Pă­rin­telui Irimie Marga, preot la biserica din Maierii Si­biului şi profesor la Facul­ta­tea de Teologie Ortodoxă din oraşul de pe malul Cibi­nului, iată-mă pornit spre Ruşciori sau Reufdorfchen, în germană. În zare se văd crestele înzăpezite ale Mun­ţilor Făgăraş. Mai aproape, Munţii Cindrel. La 11-12 ki­lo­metri faţă de Sibiu, am ajuns într-o aşe­zare ascunsă într-o vale, în care liniştea e întreruptă doar de lătratul unui câine sau mugetul unei vaci. Un sat de saşi şi ro­mâni. Bat la poarta doamnei Maria Ballasch.

Copil în anii lui Stalin

"O, Doamne, ce greu am dus-o noi, saşii, în anii '50 ai veacului XX! Ne-a luat regi­mul comunist tot! Şi vitele, şi ce aveam în pod! Ne-a scos din case. Ruşii s-au răz­bunat pe saşi, pentru ce au îndurat de la nemţi în al doilea război mondial. I-au luat în Uniunea Sovietică, să muncească pentru ei. Au fost şi români destui. Îi băgau în vagoane şi îi duceau.
Ca fată, mă numeam Maria Roth. Părinţii mei n-au fost deportaţi. Tatăl meu era bolnav la pat. Avea piatră la rinichi şi reumatism. Mama mea s-a ascuns la ve­cini, doi români foarte cumsecade. Noi eram patru fraţi: Johann, Maria - eu, Ekaterina şi Michael. Un al cincilea frate a murit de mic, la doar şapte luni. Doi veri erau tot la noi. Tatăl lor dispăruse în război şi pe mama lor au dus-o în Rusia. La şcoala primară, aici la Ruşciori, nu era căldură, nu erau lemne de foc. Şi mai trebuia să cânţi şi Slavă lui Stalin. Închipuiţi-vă! Ru­dele tale să fie în lagăre de muncă din cauza lui, şi tu să cânţi imnuri de slavă pentru călău!
De copilă, am avut o chemare către Dumnezeu. De tânără, de fată încă, în viaţa asta pământească, nu gă­seam ceva care să-mi umple sufletul, să dea sens vie­ţii. Citisem Biblia. Aveam o dragoste mare faţă de Dum­nezeu, un îndemn de a merge la biserică! Mer­geam şi la biserica românească, ortodoxă. De mică mi-au plăcut călugăriţele. Când zăream călugăriţe or­to­doxe la Sibiu, mă duceam prin oraş după ele. Îmi curgeau lacrimile. Voiam să fiu şi eu călugăriţă, cu ţi­nuta lor, dar n-am avut parte.

Sursa

Citeşte mai mult...