Căutare site

Abonare newsletter

Nume:
Email:

Newsletter

Arhiva newsletter

Biografie
Documentar din 1939 despre Ţara Moţilor - unde s-a născut Pr. Arsenie Boca Imprimare
Părintele Arsenie Boca - Biografie
Vă oferim spre vizionare un film documentar frumos din 1939 despre Ţara Moţilor - zona unde s-a născut Pr. Arsenie Boca: Film documentar
 

         imageResize         
O troiță ridicată lângă casa în care s-a născut Arsenie Boca (2012)- Vata de Sus, Hunedoara;
In fotografie Zoe
Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca 
Sursa Foto

 

 
Biografie Imprimare


Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 din părinţi creştini ortodocşi, Iosif şi Creştina, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului, în partea de sud a Munţilor Apuseni, sat ce aparţine comunei Vaţa de Jos.

Aceştia au dat fiului lor numele de Zian Vălean. Zian, un nume rar, vine probabil de la Sânzian, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită la 24 iunie.

Iosif Boca, născut la Brad pe 24 februarie 1881, din părinţii Petru şi Teodora Boca, exercita meseria de pantofar. Creştina, născută la Vaţa de Sus pe 30 octombrie 1892, din părinţii Gligor Popa şi Păscuţa Mariş, era casnică. În registrul de stare civilă al comunei Vaţa, căsătoria dintre Iosif şi Creştina este înscrisă la 7 noiembrie 1909. Au locuit la Bujoara, un deal al satului Vaţa de Sus, unde bunicul matern, Gligor Popa, avea o proprietate.

Despre tatăl său, Părintele Arsenie a amintit că a plecat în America şi a lipsit în perioada în care mama Sfinţiei sale era însărcinată cu el (...). Preocuparea ei era mai ales rugăciunea adresată Maicii Domnului, înaintea icoanei din casa sa, mult iubită de Zian.

 

4

Cât a stat Iosif Boca în America, ca să câştige câţiva dolari, cum făceau atunci mulţi români din Transilvania, nu ştim. Dar cu siguranţă n-a stat prea mult. În 1913 s-a născut sora părintelui, Viorela Minca, o fetiţă care a murit în acelaşi an. Mormântul ei se află chiar în biserica din Vaţa de Sus, în partea dreaptă, în spatele stranei cântăreţilor. După părerea localnicilor, actuala biserică a fost construită pe locul uneia mai vechi şi mai mici, şi astfel mormântul fetiţei a fost inclus în biserică.Copilăria lui Zian se va fi desfăşurat ca a tuturor copiilor de la ţară din vremea aceea. Nu erau jucării, nu era radio, nu era televizor sau calculator.

În autobiografia scrisă la Siguranţa din Râmnicu-Vâlcea în iulie 1945, Părintele Arsenie scrie că a făcut şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, din judeţul Hunedoara. Din informaţiile existente în dosarul de urmărire al Părintelui Arsenie reiese că de la vârsta de şapte ani ar fi făcut şcoala primară acasă, primele trei clase cu învăţătorul Vasile Crucin şi clasa a IV-a cu Pavel Lugar. Cert este că a fost timp de opt ani elev al Liceului Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad.
Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, a fost înfiinţat în anul 1869 din îndemnul Înalt Prea Sfinţitul Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului, care i-a dăruit în 1870 suma de 2000 de florini, importantă pentru acele vremuri. La început şcoala a fost gimnaziu ortodox de patru clase, apoi liceu de opt clase.

În 1945, la Râmnicu-Vâlcea, Părintele Arsenie a scris că a rămas orfan de tată când el a intrat în cursul superior de liceu. Asta ar însemna că Iosif Boca a murit prin 1925. Pe de altă parte, într-o altă declaraţie, scrisă în iunie 1948, când era arestat la Făgăraş, Părintele afirmă că tatăl său a murit în 1920. Nu este exclus ca sub teroarea din anchetele Securităţii să fi greşit anul. După părerea învăţătoarei Marina Vuzdugan din Vaţa de Jos, Iosif Boca a fost înmormântat la Brad, în urbea sa natală.

Din informaţiile oferite de Mihuţ Iovu, fiu al satului Vaţa de Sus, care a cercetat arhivele, reiese că printr-o sentinţă a Tribunalului din Arad, căsătoria dintre Iosif şi Creştina Boca s-a desfăcut în 1922. Mama părintelui s-a recăsătorit în satul Hălmagiu, sub numele Dărău şi acolo va trece la Domnul pe 6 decembrie 1951.

În cursul liceului, adolescentului Zian Boca i-au plăcut foarte mult matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclina spre ştiinţele pozitive. Din acelaşi dosar de urmărire reiese că şi-a luat bacalaureatul la Deva. Dacă ar fi avut avere sau ar fi garantat tutorii pentru el, intra la „Aviaţie”, la Cotroceni. N-a avut susţinere financiară, astfel că a biruit înclinaţia contemplativă sau speculativă şi în 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, care era pe atunci şcoala superioară cea mai accesibilă tinerilor ardeleni cu posibilităţi materiale reduse. Era susţinută de Mitropolia Ardealului, care-şi pregătea aici viitorii preoţi şi acorda burse şi ajutoare studenţilor merituoşi.

Dintre profesorii de teologie ai Părintelui Arsenie amintim pe Nicolae Colan, care în 30 aprilie 1929, va fi ales Episcop de Cluj, pe preotul Nicolae Terchilă, pe preotul Nicolae Neaga şi pe părintele Dumitru Stăniloae, cu care va colabora la traducerea şi tipărirea primelor patru volume din Filocalie.

Tânărul Zian Boca se remarcă repede între colegii săi prin seriozitate şi aptitudini deosebite, printr-o viaţă ascetică şi trăire religioasă, care-i vor atrage numele de Sfântul, dar nu în ironie, ci bazat pe virtuţile şi capacităţile sale. Teza de licenţă la Academia Teologică rezuma strădaniile sale spre desăvârşirea interioară a omului şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”.

Zian Boca a fost în anul III şi IV infirmierul „Teologiei” şi a beneficiat de o cameră separată, cu un mic grup sanitar în hol. Aici putea studia în linişte şi se putea ocupa şi de talentul său la desen şi pictură. Când Zian Boca era student în anul IV, în 1932-33, a avut ca profesor şi pe tânărul Nicolae Popovici, întors de la studii în străinătate, unde fusese trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan. Nicolae Popovici a predat la Catedra de Dogmatică şi Apologetică, mai apoi şi Omiletica, fiind hirotonit diacon celib la 1 septembrie 1929 şi mai apoi ales Episcop al Oradei.
Între tânărul profesor şi studentul Zian Boca s-a legat un sentiment de preţuire deosebit, fapt concretizat în propunerea făcută de profesorul Nicolae Popovici către Mitropolitul Nicolae Bălan de a-i acorda o bursă şi a fi trimis la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, spre a-şi desăvârşi prin studii talentul artistic şi a deveni pictor.

A terminat „Teologia” în 1933. Mitropolitul Nicolae Bălan, aflând de talentul său la desen şi pictură, l-a trimis anul următor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care am terminat-o în cinci ani, în perioada 1933-1938. Profesori principali a avut pe Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Francisc Reiner, ultimul profesor de anatomie la Facultatea de Medicină. Profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat tânărului diacon Zian Boca pictarea scenei privitoare la Mihai Viteazul de la Atheneul Român. La Bucureşti a audiat şi cursurile de mistică creştină pe care profesorul Nichifor Crainic le ţinea la Facultatea de Teologie.

În 1935, Zian Boca, în calitate de absolvent al „Teologiei” şi candidat la preoţie, a fost făcut „Citeţ” şi „Ipodiacon”, cum se obişnuia la Sibiu. Citeţ şi Ipodiacon se acordă numai printr-o rugăciune a ierarhului, episcopului. Acestea nu fac parte din Taina Hirotoniei. Hirotonia întru diacon a avut loc la 11 septembrie 1936.

Înainte de hirotonie toţi candidaţii sunt îndatoraţi să se mărturisească la duhovnicul rânduit pentru aceasta, care dă o dovadă de mărturisire şi de vrednicie pentru hirotonire. Dovada de mărturisire i-a dat-o lui Zian Boca Părintele Mihail Neagu.

A terminat „Belleartele” în 1938. A făcut anul de practică la o biserică din Bixadul Oltului, zugrăvită în frescă împreună cu profesorul său, Costin Petrescu. Pe 12 martie 1939 a plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte Athos, ca să deprindă călugăria de acolo. S-a întors în ţară pe 8 iunie 1939.

De la Athos, Părintele Arsenie Boca şi Părintele Serafim Popescu au adus manuscrise ale Filocaliei, pe care apoi Părintele Dumitru Stăniloae le-a tradus şi le-a tipărit, fiind ajutat de Părintele Arsenie, pe care l-a şi numit Ctitor al Filocaliei româneşti. Primele patru volume au apărut în mare măsură graţie Părintelui Arsenie, care a transcris în româneşte traducerea, cu scrisul său inconfundabil, a făcut macheta coperţilor şi a asigurat prin multe abonamente printre credincioşii de la Sâmbăta tipărirea şi difuzarea Filocaliei.

În toamna lui 1939, Părintele Arsenie a mers la Chişinău, în Basarabia, unde a învăţat tehnica metalo-plastiei în pictură. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie primind numele Arsenie. Era atunci primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, judeţul Făgăraş.

În ziua de 10 aprilie 1942, la Praznicul Izvorului Tămăduirii de la Mănăstirea Brâncoveanu, părintele ierodiacon Arsenie va fi hirotonit Ieromonah (preot monah), de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, înconjurat de un sobor de preoţi, între care Protopopul Virgil Nistor din Braşov şi preotul Mihail Neagu din Sibiu, care i-au fost naşi de hirotonie. Tot atunci, în asistenţa mulţimii de credincioşi, Mitropolitul l-a instituit ca Duhovnic şi Stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu.

Îndată după hirotonie, ca preot, ca duhovnic, ca stareţ, va începe cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptare religioasă şi morală a credincioşilor, reuşind în scurt timp să adune în jurul său ucenici, dintre care unii vor deveni preoţi, alţii monahi şi monahii.

A fost arestat prima oară în iulie 1945 la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea şi anchetat la Râmnicu-Vâlcea, transferat apoi la Siguranţa Generală din Bucureşti. Din dosarul de urmărire a Părintelui Arsenie Boca reiese că a fost eliberat din arestul Siguranţei Generale din Bucureşti în jurul datei de 30 iulie 1945, la ordinul Ministrului Afacerilor Interne, acuzaţiile care-i fuseseră aduse fiind complet nefondate. În continuare, a fost urmărit şi supravegheat până la sfârşitul vieţii.

Părintele a mai fost arestat şi anchetat la Făgăraş şi Braşov în 1948. În noiembrie 1948 a fost mutat de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara. În 1951 a fost luat de la mănăstire şi trimis pentru mai mult de un an în lagărele de muncă forţată de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

În noiembrie 1955 a fost iar arestat şi anchetat la Timişoara. Apoi închis la Jilava şi Oradea, de unde a fost eliberat în aprilie 1956. În 1959 a fost scos abuziv din monahism şi i s-a interzis să slujească la altar. A fost apoi angajat ca pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti. A pictat la Biserica „Sfântul Elefterie” şi la Biserica Boteanu din Bucureşti şi la Biserica din satul Bogata, judeţul Braşov. Din 1968, timp de 15 ani a pictat biserica din satul Drăgănescu. Mii şi mii de oameni l-au căutat mereu pentru sfat şi îndrumare.

A trecut la Domnul, în condiții încă neelucidate, pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, unde avea un mic atelier, într-o casă unde câteva maici de la Prislop amenajaseră un aşezământ monahal.

A fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop.

Mulţumim domnului Costin Manoliu pentru această biografie a Părintelui, actualizată din cercetările personale.









 

 
Autobiografie Imprimare
Părintele Arsenie Boca – „Sfântul Ardealului”

„Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru că sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. 

Parintele_Arsenie_Boca_Student_la_Teologie
                      Parintele Arsenie Boca student la Teologie
 
Pr-Arsenie-4
                              Parintele Arsenie Boca
În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toata vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am.
Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca să vad prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să vad dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţa şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. 
Sf_Arsenie_Cel_Mare                                 Avva Arsenie
Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Ȋmi dase tata grija asta - şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva. De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfecta indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior. Teza de licenţă în Academia Teologică rezumă strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Ȋncercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.

Ȋn vacanţă mă ocupam cu pictura

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. Ȋn mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafara de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti am petrecut-o nelipsind de la şcoala niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine ca nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.) Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat ca odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie. În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei.

100_1665                     Schita de proiect a Parintelui Arsenie Boca
             pentru pictura de la Biserica Sf Elefterie din capitala

Diploma_format_mic         Diploma Absolvire cu Foarte Bine a Academiei de Arte
               Frumoase Bucuresti a Parintelui Arsenie Boca,
                                              Iulie 1938

 

Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot. Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ithoc Steinberg - eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Mai Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, daca în felul acesta te voi concura în viaţă. Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor. Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa "sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu. Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei. 

nicolae-balan-si-arsenie-boca
       Mitropolitul Nicolae Balan si Parintele Arsenie Boca
Mitropolitul-Nicolae-Blan-Principesa-Ileana-cu-soul-su-Printele-Arsenie-Boca
   Mitropolitul Nicolae Balan, Principesa Ileana cu sotul sau si
                                Parintele Arsenie Boca
arsenie2
                             Parintele Arsenie Boca
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată. De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură. În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie. Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grija că am învăţat pictura degeaba. Se întâmpla în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia - eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor.

Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi). Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii. Asta îmi este toata misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri - deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

                                            Ieromonahul Arsenie
                                         R. Vâlcii, 17 iulie 1945

Sursa: www.arsenieboca.ro

arsenie-boca-1                                 Parintele Arsenie Boca






 

 

 
Rugăciuni ale Părintelui Arsenie Boca Imprimare


Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.




Icoana pictata de Parintele Arsenie Boca pe cupola Altarului de la Biserica Sf Elefterie din Bucuresti

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.