Căutare site

Abonare newsletter

Nume:
Email:

Newsletter

Arhiva newsletter

Din scrierile părintelui
Omul, zidire de mare pret Imprimare
omul                    Imagine preluata de pe www.orthphoto.net


Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască.
Fiinţa ei, dată în toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral până la înger, e o fiinţă împărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care îl au şi după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.

Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă în această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. În marele cosmos, el e un microcosmos, cum îl numeşte învăţatul teolog al Bisericii noastre, Ioan Damaschin.

Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie, îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar în Paradis, e cu atât mai mare cu cât e un act de consimţire, în virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atât mai mare cu cât ea va fi tot un act liber. O parte din îngeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcând de bună voie rânduială stabilită de Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

 










 
Ne intalnim in prezent cu ...viitorul trecutului Imprimare
brancusi-ganditorul


       ”Gânditorul”- Constantin Brâncuși

Avem în custodie sistemul nervos central, neuro-vegetativ şi coronarian. În total până la 15 miliarde de neuroni. Ca acest număr imens de celule nervoase să vieze şi să lucreze în bune condiţii au nevoie, în permanenţă, toată viaţa, de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă. Adică răspunderea pentru sănătatea ideilor, a metabolismului şi a unei pompe vitale vieţii.

Toate celulele organismului se regenerează afară de celula nervoasă. Mai mult, numărul lor scade cu creşterea anilor şi uneori scade vertiginos.

Vorbim întâi de creier pentru că el e dicţionarul de translaţie între gând şi materie. Nu el e materia care gândeşte. Sufletul e cel care gândeşte. Nu complicăm de acum chiar cu discuţii despre ce sunt în sine fiecare. Deocamdată căutăm să „citim” corect condiţiile fireşti ale acestui dicţionar, la nivelul lui natural de existenţă. Sufletul şi gândirea sunt alte nivele de existenţă. Că sunt sudate pentru o vreme e o treabă a creaţiei lui Dumnezeu (e vorba de spirit şi materie).

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a, pag. 280.

 



 
Grija care ne scapa de griji Imprimare
135932_grija-care-scapa-griji

"Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om. Așa, omul va avea de toate"(Părintele Arsenie Boca). Fiecare păcat aduce cu sine o nouă grijă, drept pentru care, cu cât va ajunge omul mai împătimit, cu atât el va fi sfâșiat de mai multe griji (îngrijorări, temeri). Grija de căpătâi a fiecărui om trebuie să fie mântuirea. Cu cât omul se va îngriji mai mult de mântuirea sa, cu atât grijile lumești se vor împuțina. 

Cei care se lasă în seama lui Dumnezeu, sunt scăpați de griji, El rânduind toate cum voiește și cum este mai de folos fiecăruia. "Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi" (I Petru 5, 7). Dumnezeu are grijă de împlinirea trebuințelor oamenilor, nu însă și a poftelor; dacă trebuințele sunt cele ce țin de firea dată de Dumnezeu, poftele sunt cele stârnite ulterior de oameni, căutând în chip pătimaș cele peste trebuința firii. "Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului" (Psalm 54, 25).

Grija care ne scapă de griji 

Fariserii instigau mulțimile să vorbească împotriva lui Iisus Hristos, în vreme ce El le spunea ucenicilor: "Oricine va mărturisi pentru Mine, înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el, înaintea îngerilor lui Dumnezeu" (Luca12, 8). Într-un moment de liniște, un om din mulțime Il roagă pe Iisus să îl ajute în dobândirea unei moșteniri: "Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea." Omul acesta nu a înțeles nimic din absurda luptă a oamenilor cu Dumnezeu, care se petrecea sub ochii lui. Dacă ar fi înțeles durerea lui Dumnezeu, mărturisind dreptatea lui Iisus, ar fi încetat de la sine vrajba sa. Pentru că nu a facut acest lucru însă, el a auzit de la Mântuitorul: "Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi? Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale" (Luca 12, 13-15). 

Cu cât ne vom îngriji mai mult de cele ale lui Dumnezeu, cu atât Dumnezeu se va îngriji mai mult de cele ale noastre. De aceea, zice proorocul: "N-am vazut pe cel drept părăsit, nici seminția lui cerând pâine" (Psalm 36, 25). Trăind cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, creștinii arată în viața lor tăria credinței. Întorcând spatele lui Dumnezeu, cel necredincios ajunge zdrobit de griji, neștiind că "în deșert se tulbură tot muritorul". 

Autonomia omului, căutată de tot mai mulți oameni, este un mare păcat. Munca săvârșită din credință este binecuvântată, pe când munca săvârșită în sine, nădăjduind greșit, ajunge zadarnică. Dacă munca ar fi cea care ne ține în viață, atunci munca ar trebui să fie dumnezeul nostru. A se strădui omul peste puteri este o nebunie. Dumnezeu este Cel care ne dăruiește toate, iar nu munca în sine. Omul trebuie să se îngrijească numai de ceea ce ține de el, adică să aibă nădejde în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fără de care nimic nu este cu putință. 

Părintele Arsenie Boca spune: "Dacă omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii și a vieții, ceea ce oricum nu e posibil, va avea și atunci cele de trebuință, însă precum un hoț, iar nu precum un fiu, până ce va ajunge să nu mai aibă nimic. Dumnezeu nu se lasă expropriat." 

Chiar nevrând, trebuie să trăim prin credință. Când israeliții erau conduși de Dumnezeu, prin pustie, nu le era îngăduit să aibe grija zilei de mâine , căci hrana se strica. Tot așa și acum, pâinea noastră noi o cerem pentru "astăzi", iar nu pentru mâine . Acest lucru nu implică inconștiența sau indiferența, ci credința vie.

Mântuitorul a spus: "Nu duceți grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Impărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6, 31-33). Cu toate acestea, încă și astăzi, oamenii caută mai mult mâncarea, hainele și bunurile cele trupești, decat Impărăția lui Dumnezeu, trecând cu vederea faptul că, grija de a dobândi Impărăția, aduce cu sine toate cele de trebuință, lipsindu-ne de mulțimea grijillor.

                                                                                                                                 Teodor Danalache


 

 


 
Pilda semanatorului Imprimare
confession

Mândria dă o plăcere minţii dar o întunecă. Dovadă că mintea găseşte mai bună starea dinainte - când te lăudau oamenii pentru nevoinţele pe care ţi le cunoşteau - şi alta dovadă că mândria întunecă mintea e faptul că-ţi crezi minţii: că şi singură te poţi descotorosi de gândurile rele. Pe cum că acestea nu-s adevărate o dovedeşte faptul că tulburarea creşte; a învăţa nu poţi, deşi odată puteai, iar voinţa e înfrântă de prima coajă de pâine.

- Nu te teme: aşa se începe calea cea bună: cunoscându-ţi şi recunoscându-ţi neputinţele şi mândria. De aceea ia calea, îmbiată de toţi sfinţii Părinţi: a-ţi spune toate la timp şi nu le mai lăsa vreme, că se întăresc şi se înmulţesc şi mai multă bătaie de cap dau. Când vii şi-ţi spui îndată relele tale, ai ascultare, şi pentru ascultare capeţi smerenie. Când nu vii îndată, îţi crezi minţii şi ai mândrie. Iar mândria aduce toată tulburarea. 

De aceea cu smerenia arde pe draci şi le fă deşartă lupta lor cu sufletul. Ia de ajutor şi rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minţii: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătoasa,fiindcă Iisus ii bate pe draci de la suflet şi prin puterea Sa dumnezeiască, dar şi prin smerenia ta.

Deci pricepe de la început că: pentru a merge cu spor şi nu cu pagubă în calea aceasta, ai trebuinţă de om şi de Dumnezeu. Pe unul îl găseşti în duhovnic şi pe Dumnezeu pretutindeni, dar Îl chemi să-ţi ajute prin rugăciunea neîncetată. Aceştia doi se luptă pentru tine, dacă ţii şi tu la ajutorul lor şi ţi-l ceri la timp şi fără timp.

Rugăciunea smereniei străbate cerurile şi primeşte răspuns; rugăciunea mândriei primeşte numai osândă. Una-i a lepădării de sine, cealaltă a iubirii de sine.

Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Deci smerenia e odihna sufletului.

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. pag. 234-235.

 

 


 
Sfaturi date unei persoane Imprimare
suferinta
                      Sursa foto: internet
Nimic nu chinuie omul mai tare, decât ideile greşite. Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia sănătăţii mai puţine. A dori, la disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, duce la stări sufleteşti în care blestemi părinţii, lumea şi poţi învinui şi pe Dumnezeu. Ideile greşite ameninţă să-ţi dărâme şi ultimul suport sufletesc: credinţa.
Dumneata să fii recunoscătoare purtării de grijă a lui Dumnezeu, că ai cu cine te ajuta, cine să te îngrijească şi celelalte. A cere o minune e prea mult. Credinţa nu implică numaidecât o tămăduire organică. Credinţa numai atât ne dă: „linişte sufletească" în orice împrejurare ne-am găsi.
Viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus, inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu uşurinţă. Bine ar fi să fim atât de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa - mai ales cea inevitabilă - poate fi întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta dovedeşte cât de slabi creştini suntem.
Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de vedere asupra ei. Suferinţa e singura condiţie de purificare a sufletului. De aceea Iisus n-a înlăturat toate suferinţele întâlnite, ci a corectat, prin pilda proprie, modul de a le primi. Iisus n-a fugit de suferinţă, cum fugim noi... Deci nu putem cere să-Şi schimbe învăţătura, fiindcă noi suntem prea slabi. Printre ideile greşite, sunt bănuielile, prejudecăţile, care distrug.
(Din caietul maicii Timoteia de la Prislop).

Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.



 


 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 5