Căutare site

Abonare newsletter

Nume:
Email:

Newsletter

Arhiva newsletter

Urma pașilor Tăi Imprimare
70210_2wqpantocrator

Urma pașilor Tăi…

Și de mâine înainte, nu mă voi mai uita cu capul în sus, să văd până unde se înalță trufia omenească, ci îmi voi pleca privirile în jos, să caut urma pașilor lui Iisus.

Inspirat de jurnalul de pelerin al Olgăi Greceanu, spectacolul religios ”Urma pașilor Tăi…” este menit să deschidă mințile și sufletele spre a vedea în Hristos toată Calea, Adevărul și Viața.

Știind că este un spectacol de teatru creștin, îți poți imagina ceva din personaje, dar și din replici. Personajele ne relatează vizita pe care o fac în cunoscute ținuturi biblice, spații sacre. 

Scenariul oferă fiecărui personaj un monolog, în care acesta se lansează într-o confesiune vibrantă, subiectivă, potrivită temperamentului, dar personajele sunt la fel de emoționante, în diverse registre. O coregrafie a mișcărilor scenice se așterne peste un spațiu abstract, care are un element decorativ o mică plantă în ghiveci, pe post de sicomor biblic. Costumele de in alb sau de culoarea nisipului sunt veșminte urbane, dar totuși atemporale, sugerând spațiul deșertic în care se desfășoară piesa, cel de azi, ca și cel de acum două mii de ani.

Pe scena în care tronează un pian, de pe ale cărui clape, cu ajutorul unor mâini delicate, se conturează un fundal muzical, apare încet un personaj care îți induce, prin cuvinte meșteșugite, o imagine a piramidelor și templelor. Ascultându-i cuvintele, te pătrunzi de măreția și geniala lor concepție. Dar rapid apare și întrebarea: Ce le-a dat atâta forță, atâta imaginație, atâta convingere că vor izbuti să înalțe uriașe statui, piramide, sfincși, morminte și temple. Doar obsesia de a împiedica moartea să descompună trupul?
Îți este permis ca admirația ta să fie rece, străină, să nu simți nici o căldură care să se ridice în inima ta. Și poți să te hotărăști să nu mai stai cu capul în sus, să vezi până unde se înalță trufia omenească, ci să pleci privirea în jos, să cauți urma pașilor lui Iisus.

Ai putea să începi cu un bătrân sicomor sub care s-a adăpostit Fecioara cu Pruncul în brațe, ca să scape de prigoana lui Irod. Dar fii atent! Gândul că ochii tăi vor vedea ”ceva” din Evanghelie, îți poate răsturna în suflet toate piramidele, toate statuile, tot ce nu are legătură cu ”Fuga din Egipt” a Sfintei Fecioare și a Pruncului Iisus. Cel mai bătrân sicomor din lume, care a adăpostit pe vremuri pe cele trei ființe fără apărare: un prunc, o copilă, un bătrân, te poate determina să îți bată inima tare pentru că ai putea vedea și te-ai putea gândi că ochii tăi văd și mâinile tale ating o realitate evanghelică. 
Din admirația rece și străină a piramidelor și sfincșilor, ai putea ajunge să simți cum năvălește în toată ființa ta o căldură plină de duioșie, de nădejde, de iubire și ai putea să gândești că un sicomor cu ramurile lui poate fi o binecuvântare, despre a cărui rodire vorbește chiar Iisus: ”În grădina Tatălui Meu veșnic vei rodi.”

Personajele se schimbă și odată cu ele și cuvintele care îți descriu atmosfera biblică în care s-a desfășurat viața lui Iisus. Ești la Ierusalim, vei trage concluzia din ceea ce auzi, și te poți identifica cu atmosfera de acum două mii de ani.
Urmărești mișcarea buzelor acelui personaj de pe scenă și cuvintele lui ating urechea ta…”uși și ferestre cioplite de-a dreptul în stâncă, străduțe înguste, femei înfășurate în cearșafuri de in, o femeie suită pe un măgar, cu capul plecat spre pruncul care doarme” și … e posibil să simți cum inima ta nici nu mai bate, atunci când personajul de pe scenă îți spune că dintr-o casă a franciscanilor, prin geamurile larg deschise, îți va apărea tot Ierusalimul: Cupola Sfântului Mormânt, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Golgota…Ah, Evanghelia în fața ochilor tăi!

Recapitulezi rapid … și îți dai seama că se evocă locul unde s-a petrecut cea mai sfântă și covârșitoare dramă a omenirii, unde s-au ridicat și au trăit laolaltă toate sentimentele: de dragoste, de recunoștință, de trădare, de milă, de iertare, de adorare, de frică, de ură. Dar El, Iisus, e Fiul lui Dumnezeu. De ce strigau oamenii că păcătuiește zicând că e Fiul lui Dumnezeu?
Al cui Fiu poate să fie Acela care, după două mii de ani, sfințește încă prin umbra Lui aerul, cerul, colinele, pietrele ce nu se mișcă, treptele tocite, soarele ce strălucește, dacă nu al lui Dumnezeu?

Urma-pasilor-Tai9

Rămâi agățat de cuvintele auzite. Dar nu pentru mult timp…ajungi deja prin alte vorbe rostogolite, de pe buzele personajelor de pe scenă, în biserica Sfântului Mormânt, unde vei întâlni toate locurile ce amintesc înfricoșătoarea dramă a Răstignirii. Aici vei găsi Mormântul Mântuitorului, dar și piatra pe care îngerii au prăvălit-o de pe Mormânt. E piatra pe care a stat Îngerul când le-a spus Mariei din Magdala și Mariei din Betania: ”Nu vă speriați, Acela pe Care-l căutați nu e aici. A înviat. De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Mergeți și spuneți că Iisus a înviat!”
Mormântul este în fața ta, dar nu îți poți aduna gândurile…E cu putință ? Personajele te-au condus la distanță mică de locul unde a fost culcat Mântuitorul în noaptea înfiorătoare.

Poți să plângi. Crezi că vreunul dintre cei ce așteaptă să intre în Capela Sfântului Mormânt va izbuti să se stăpânească să nu plângă aici, când aici este singurul loc unde plânsul își capătă prețul?
Afli și de Coloana Durerii de care Iisus a fost legat când a fost biciuit, josnic și sălbatic. Numeri și auzi loviturile de bici.

Și când aștepți să se dezvinovățească, Iisus îți spune doar atât: ”Iartă-i, Doamne, că ei nu știu cine e Cel pe care-L lovesc!” Pentru o clipă o să-ți ții răsuflarea. Cum, ce a spus? Iartă-i? Cum să ierți? Legat strâns de coloană, cu sângele curgând, cu pielea și carnea care se rupe de pe trup la fiecare lovitură, să ierți?

Cu sângele care curge pe spinarea umflată și vânătă, să ierți?

Cu loviturile peste cap și sângele care se scurge pe frunte, să ierți?

În urletele mulțimii care zbiară de plăcere la fiecare biciuire, să ierți?

Cu tot tabloul biciuirii în capul tău, iertarea lui Iisus te va îngrozi!

Ești în stare să ierți așa mărinimos așa deplin? Cum dai tu iertarea? Nu cumva după ce începi să uiți puțin?

Dar, fii atent, iertarea adevărată este doar atunci când o dai pe loc, ca un schimb pentru răul ce ți se face.

Toate acele personaje care se perindă, rând pe rând, pe scenă te vor pune față în față cu tine. Fiecare îți va aduce aminte că nici o pedeapsă nu va fi destul de mare pentru râul pe care înaintașii noștri l-au făcut. Și poate ai vrea să fii lângă Mântuitor și să înțelegi ce mare preț are dragostea ta pentru El. Și poate ai vrea să repeți și tu cuvintele Lui: ”Doamne, voia Ta să se facă, nu a mea!”

Așa, cu mare îndemânare actoricească, vei fi condus, din scenă în scenă, până la finalul piesei. Nu avem de-a face cu un text rigid, ci cu o pagină plină de căldură omenească, de trăiri autentice, care îți ating sufletul. Spectacolul pus în scenă te conduce spre descoperirea realității sensibile a trecerii Mântuitorului pe pământ. Dacă participi la această călătorie prin spații sacre, ca spectator, ai parte de o experiență revelatoare, în urma căreia ajungi la un adevăr de netăgăduit: Hristos, Mântuitorul lumii, nu este un simplu personaj de legendă, El este întruparea lui Dumnezeu.

                                                                                                                       Teodora Camelia Moldovan


Spectacolul ”Urma pașilor Tăi...” este pus ân scenă la Teatrul  ARCUB din București.
Mai multe detalii