icoanaMaiciiDomnului prodromita

lcoana Maicii Domnului numită „Prodromița" este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu prlveghere de întreaga noapte. Schltul Prodromu mai păstreaza șl alte lcoane făcătoare de minuni, printre care: icoana Sfântului Ioan Botezătorul și icoana Maicii Domnului Apărătoarea de Foc.

Schitul Prodromu a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domnești semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovel, în data de 7 lulle 1853, și de Carol I al Românlel în data de 19 iulle 1871. Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc intre anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul sau, ieroschimonahul Nectarie. Schitul tine de Manastirea Marea Lavra.

"Istoria Manastirilor Athonite", carte in zece volume, scrisa de schimonahul Irinarh, mentioneaza: "Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfantului Grigorie Sinaitul, avandu-si locuinta deasupra Manastirii Lavra, pe dealul ce se numeste Palama, iata ca intr-o noapte, iesind din chilie si stand la rugaciune, vazu in partea dinspre rasarit, la locul ce se numeste Vigla, o doamna sezand pe un tron precum cele imparatesti, inconjurata de ingeri si sfinti, care tamaiau imprejur, cantand si inchinandu-se Imparatesei a toate. Si intreband cuviosul Marcu pe Sfantul Grigorie, staretul sau, ce va fi insemnand oare aceasta, i s-a talcuit ca Maica Domnului voieste ca in timpurile mai de pe urma sa se ridice in acele parti un locas dumnezeiesc, spre slava Sfintiei sale." Pe locul amintit va fi ridicat Schitul Prodromu.

prodromita prodromu 1

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Prodromu - Prodromita

Prodromita este una dintre icoanele nefacute de mana omeneasca, ci anume zugravite in chip minunat, prin dumnezeiasca randuire. Icoana a fost zugravita in chip minunat, in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.
Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post si aspra randuiala. Randuiala implica urmatoarele nevointe: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.

maica domnului prodromita
Iata ce scria el, in data de 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. 
Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

Icoana este zugravita pe lemn de tei, ea avand un metru inaltime si 0.70 metri latime. Zugravul a lucrat icoana in Manastirea Bucium, judetul Iasi. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate in chip minunat de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Icoana Prodromita a facut multe minuni, de-a lungul vremii. Maica Domnului a vindecat in chip minunat bolnavi de friguri, oameni surzi, pe cei care aveau dureri de cap si masele, bolnavi de ochi si alte feluri de suferinte.

Rugaciune la icoana Maicii Domnului Prodromita

Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin."

Acatistul Maicii Domnului Prodomita - fragment

Bucura-te, ca Prodromita esti cu dreptate numita,
Bucura-te, a schitului Inainte-mergatoare smerita,
Bucura-te, roada pe care Sfantul Munte o a cules,
Bucura-te, al Schitului Prodromu chivot ales.

Acatistul Maicii Domnului Prodromita

Teodor Danalache (Sursa text)

Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

ParaclisulHram

Marţi, 12 iulie 2016, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului îşi serbează hramul de vară: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos.

Odată cu sfinţirea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, în anul 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a aşezat aici o copie a Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa.

De atunci, clericii şi credincioşii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului simt ajutorul Maicii Domnului, care binecuvintează pe toţi binefăcătorii, rugătorii, ziditorii şi toate lucrările ce se săvârşesc pentru edificarea Catedralei Mântuirii Neamului. În plus, cei care vin şi se închină cu credinţă şi evlavie Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa primesc ocrotirea şi ajutorul Maicii Domnului în viaţa lor.

Programul hramului Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului:

Duminică, 10 iulie 2016:

18.00 – 20.00 – slujba Vecerniei;

20.00 – Concert de Pricesne şi Cântări bisericeşti închinate Maicii Domnului.

Interpretează:

– grupul psaltic Anastasis al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

– tineri solişti de muzică populară românească – colaboratori ai emisiuniiMagazin folcloric realizată de Trinitas TV şi Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București.

Luni, 11 iulie 2016:

18.00 – Slujba Privegherii în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa(Vecernia, Litia şi Utrenia);

19.00 – Scoaterea în procesiune a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Marţi, 12 iulie:

08.00 – Slujba de sfinţire a apei – Aghiasma mică;

08.30 – Ceasurile şi Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa;

09.30 – 12.00 – Sfânta Liturghie săvârșită în Altarul de vară din curtea Paraclisului.

Arhim. Paisie Teodorescu
Vicar patriarhal

(Sursa text si foto)

Epilog – Maica Domnului – Împărăteasa Cerului între Sfinţi

În altă ordine de idei, în paginile şi rândurile următoare, vom evidenţia, învăţătura Bisericii Ortodoxe cu privirea la Maica Domnului, care ocupă un loc foarte important în învăţătura, credinţa şi spiritualitatea noastră, răsăriteană, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Tatăl ceresc.

Unghiul, perspectiva din care vom aborda acest lucru va fi una filocalică, căci referirile explicite din Filocalie la adresa Maicii Domnului sunt puţine la număr, destul de succinte, însă foarte clare şi deosebit de grăitoare. Cu alte cuvinte, Părinţii filocalici au meditat adânc şi profund, încă de la bun început, asupra semnificaţiilor ascunse referitoare la Maica Domnului. Cu toate că nu-şi propun să dezvolte pe această temă studii sistematice de dogmatică, Părinţii filocalici ne-au transmis învăţături însemnate, prin scrierile şi cuvântările lor, de laudă către „preaneprihănita şi preacurata Fecioară“ (Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 9, în col. Filocalia, vol. 6).

Ei, când vorbesc despre Maica Domnului, Părinţii folosesc cuvintele cele mai bogate în cuprins, de o rară frumuseţe poetică şi profundă teologie, iar toată această bogăţie şi frumuseţe nu pot fi înţelese decât duhovniceşte, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, aşa cum au fost transmise Bisericii prin Sfânta Tradiţie. Scrisul lor, deşi pare, nu este hiperbolic, nu este ţesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea în realitate, toate evenimentele scripturistice din viaţa Sfintei Fecioare intrând în sfera neobişnuitului, care covârşeşte cuvântul şi gândul. Astfel, cuvintele Părinţilor sunt imne de laudă şi de mulţumire către Maica Domnului sau cuvinte adresate ucenicilor pentru a le spune ceea ce de-a dreptul nu se poate spune.

Tocmai de aceea, înainte de a începe laudele sale către Maica Domnului, în imnele scrise de el, Sf. Efrem Sirul se ruga către dânsa aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!“. Pentru a se apropia cineva de sfinţenia celei mai cinstite decât heruvimii, se cere, înainte de toate, curăţie, sfinţenie. Pentru a vorbi despre cea care însumează toată taina teologiei, este necesară o minte de teolog. Deci, singurii în măsură să ne înveţe despre Născătoarea de Dumnezeu, prin toate descoperirile minunilor celei mai mărite fără de asemănare decât serafimii, sunt sfinţii, care, prin curăţia lor, au dobândit „mintea lui Iisus Hristos“ (I Cor., 2, 16). Acest lucru le cuprinde pe toate.

Altfel spus, Maica Domnului este aşezată în vârful piramidei creaturii, este cea mai înaltă din toată făptura văzută şi nevăzută, pentru că ea nu numai că este mai slăvită decât toţi oamenii, ci este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“. Ea este cu adevărat plină de daruri ale sufletului şi ale trupului.

Referindu-se la aceste lucruri, Sf. Ioan Gură de Aur din operele căruia s-au inspirat adesea Părinţii filocalici scrie: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire“ (Cuvânt despre Fecioara Maria).

Părinţii filocalici o laudă pe Maica Domnului pentru că ei, cu ochii cei curaţi ai inimii lor, au văzut-o pe ea mai apropiată decât orice făptură de Fiul ei şi nedespărţită de El. Cu cât iubeau mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult iubeau şi cunoşteau pe Născătoarea de Dumnezeu. De altfel, iubirea Sfinţilor Părinţi faţă de Maica Domnului a fost rod al cunoaşterii, admiraţiei şi recunoştinţei. Ştim că Sfântul Grigorie Palama, teolog filocalic, mărturiseşte că de mic copil a avut întotdeauna pe Maica Domnului ca apărătoare, căreia i-a împletit mai apoi cuvinte de laudă care sunt adevărate capodopere teologice, după nenumărate descoperiri ale ei în lumina dumnezeiască. Mai târziu, la Sfântul Munte, ca ascet, rugându-se Maicii Domnului în neîncetatele lui rugăciuni, în repetate rânduri a văzut-o în vedenie şi, prin mijlocirea ei, a primit darul teologiei. Şi Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a adunat textele Părinţilor filocalici în colecţia „Filocalia“, în limba greacă, la anul 1782, era cuprins de o adâncă iubire duhovnicească pentru Maica Domnului.

Deci, sfinţii au avut o dorinţă nepotolită de preamărire a împărătesei Cerurilor. Cu cât înţelegeau din măreţiile ei, se minunau şi admiraţia lor se transforma în iubire manifestată în imne şi cântări. Şi tot ce nu puteau să prindă cu mintea, ci numai cu simţirea, devenea substanţă a altor tresăriri şi aclamaţii ale sufletului. În altă ordine de idei, Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă că noi suntem fii ai Născătoarei de Dumnezeu şi fraţi ai lui Iisus Hristos, căci „precum Fiul ei, şi Dumnezeu s-a făcut Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru, dar a fost şi fratele nostru, aşa şi noi, o, negrăită iubire de oameni! ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui, şi fraţi ai lui Iisus Hristos. Căci toţi sfinţii sunt aceasta prin nunta cea preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu este din ea şi sfinţii sunt din El“. (Sf. Simeon, op. cit). Acelaşi Sfânt - Simeon Noul Teolog - menţionează că Maica Domnului L-a născut trupeşte pe Iisus Hristos, în chip de negrăit şi fără bărbat. Iar sfinţii toţi Îl au ca unii ce L-au zămislit pe El după har şi după dar. Şi „încetând ea să zămislească şi să nască, Fiul ei a născut şi naşte în fiecare zi pe cei ce cred în El şi păzesc sfintele Lui porunci“ (Ibidem).

După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat din fecioara Maria şi S-a născut din ea trupeşte în chip de negrăit şi mai presus de cuvânt, fiindcă nu se mai poate întrupa sau naşte trupeşte iarăşi din fiecare din noi, ne împărtăşeşte spre mâncare trupul Său preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihănit al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Şi mâncând acest trup al Lui, fiecare din noi, cei credincioşi, care îl mâncăm cu vrednicie, Îl avem întreg în noi pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Preacuratei Fecioare Maria, Care şade de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Din sfinţi nu ia trup, ci le împărtăşeşte lor trupul Său îndumnezeit.

Prin urmare, Maica Domnului este „Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei“ (Ibidem). Dincolo de toate acestea, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să poată coborâ printre oameni, să vină în maximă apropiere de ei şi să-şi asume firea urmaşilor lui Adam pentru a o înnoi dinăuntru, El trebuia să găsească în cuprinsul lumii create un vas ales apt de a deveni receptacul divinităţii şi de a zămisli un fiu preacurat al cărui ipostas avea să fie Însuşi Logosul divin. Fecioară şi Maică, Făptură Umană şi Mamă a Celui ce este Dumnezeu, fiică muritoare să nască pe Dumnezeu Cel fără de început, sunt paradoxuri pentru necredincioşi. Dar ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă, legile firii sunt biruite. Fecioara Maria ia în pântece de la Duhul Sfânt şi naşte pe Dumnezeu - Fiul.

Referitor la aceasta, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Minunatu-s-a de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au umplut de uimire, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te măresc cetele îngerilor şi oamenilor“ (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, Filocalia 5). Cu alte cuvinte, Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu pentru că Dumnezeu - Cuvântul s-a întrupat şi s-a făcut om şi S-a unit la zămislire cu templul (umanitatea) pe care l-a luat din ea. Şi, totuşi, Naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria depăşeşte orice altă minune, cum ne încredinţează Petru Damaschinul spunând: „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale. Pentru că sunt mai presus de minte, fire şi de înţelegere. Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, Fecioară curată, mărindu-Te împreună cetele netrupeşti, pentru că: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cuteză a căuta cetele îngereşti; iar prin Tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L împreună cu oştile îngereşti, pe Tine te mărim... Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viaţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, singur Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...“ (Ibidem).

Precum putem uşor constata, dincolo de toate cele câte s-au scris, că Maica Domnului rămâne mai presus de minte şi de cuvânt, de vreme ce Dumnezeu - Cuvântul S-a unit cu ea, dar nu cum se uneşte cu făpturile raţionale care se fac vrednice de îndumnezeire prin energiile dumnezeieşti necreate, nici după fiinţă, ci după ipostas. Prin ea, Fiul lui Dumnezeu a putut deveni om deplin şi astfel, fiind asemenea în toate cu primul Adam, născut fără sămânţă omenească, a izbăvit de păcate pe om. În acest sens, Sfântul Simeon ne spune: „...precum Eva cea dintâi a născut din împreunare şi din sămânţa lui Adam şi din ea şi prin ea s-au născut toţi oamenii, aşa şi Născătoarea de Dumnezeu, primind pe Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl în loc de sămânţă, L-a zămislit şi L-a născut numai pe Unul - Născut din Tatăl dinainte de veci şi Unul - Născut şi întrupat din ea, în zilele de pe urmă“ (Ibidem). Numai ea, stând între Dumnezeu şi oameni, L-a făcut pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu.Drept urmare, încă din primele secole creştine, evlavia credincioşilor a înconjurat persoana Sfintei Fecioare Maria cu o cinstire care a întrecut cinstirea celorlalte persoane sfinte, fiind mai presus decât toţi sfinţii, deoarece ea este mai apropiată de Iisus Hristos, fiind astfel „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii“.

Sfântul Simeon o numeşte „preaneprihănita şi preacurata fecioară“ şi explică: „O numesc pe aceasta neprihănită şi preacurată în asemănare cu noi, oamenii de atunci, comparând-o cu aceia şi cu noi, robii ei; faţă de Mirele ei însă şi Părintele Aceluia, ea este om, dar este curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită decât toţi oamenii din toate neamurile. Pe aceasta a ales-o pentru Fiul Său“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Din această repetiţie: „curată şi preacurată, şi mai curată, şi mai neprihănită“, observăm cât de mult au insistat Părinţii când a fost vorba de curăţia sufletească a Maicii Domnului.

Tot în acest înţeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se la fecioria Născătoarei de Dumnezeu, arată că naşterea s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar Fecioara Maria a rămas fecioară şi după naştere: „...zămislirea Lui (lui Iisus Hristos - n.n.) s-a făcut în chip minunat, fără de sămânţă, iar naşterea, mai presus de fire, fără stricăciune, căci Dumnezeu, născându-Se din maică, îi strângea prin naştere legăturile fecioriei mai mult decât firea“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Tâlcuire la Rugăciunea Domnească Tatăl nostru, în Filocalia, vol. 2).

Fecioară să nască şi după naştere să rămână iarăşi fecioară este o altă antinomie a credinţei creştine. Din punct de vedere raţional, este un nonsens, dar privit cu ochii credinţei, nimic nu se arată mai adevărat decât ca fecioară să nască pe Dumnezeu sub umbrirea Sfântului Duh, iar după naştere să rămână iarăşi fecioară. „Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el?“  În acest context, Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre Maica Domnului ca Mireasă: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor, împăratului care a făcut nunţi fiului său şi a chemat pe mulţi. De care împărat vorbeşte, dacă nu de Însuşi Tatăl Său şi Dumnezeu? Şi cui altcuiva a făcut nuntă, dacă nu Fiului Său Unul - Născut şi Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos însuşi? Dar cu cine sau cu ce împărat a primit Stăpânul şi Împăratul tuturor să facă înţelegerea de căsătorie? Fiecare din noi, oamenii, când vrea să aducă o mireasă fiului său, se grăbeşte să ia pe fiica celui mai de vază şi mai slăvit şi mai bogat. Pe cine va găsi deci Dumnezeu deopotrivă cu El, ca să-Şi aducă Sieşi mireasă de la el? Căci zice proorocul: «Cel ce ţine în mâna Lui marginile pământului şi pe cei ce locuiesc în el, ca pe nişte lăcuste» (Isaia 40, 22). Iar în alt loc: «Dumnezeu cel veşnic, Care a întocmit marginea pământului» (Isaia 40, 28) şi «a întemeiat pe nimic stâlpii lui» (Iov 38, 4-6) … Deci Cel ce este aşa, să vedem a cui fiică a luat mireasă şi a făcut nuntă Fiului Său. Vreţi să aflaţi a cui? Mărimea coborârii Lui îmi ameţeşte gândul şi mă cutremur să v-o spun. Dar încrezându-mă în bunătatea Lui, voi spune: şi-a luat mireasă pe fiica celui ce s-a răzvrătit împotriva Lui şi a celui ce a săvârşit desfrânare şi ucidere: ca să spun aşa, a unui desfrânat şi ucigaş“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.). Este vorba despre o nuntă mistică între Dumnezeu şi oameni. Fecioara Maria este mireasa lui Dumnezeu, unită cu El printr-o nuntă mistică, ea prin învoire de bunăvoie făcând posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu. Trupul luat prin ea, Iisus Hristos l-a făcut ca templu sfânt pentru Sine Însuşi.

În continuare, Sfântul Simeon Noul Teolog ne vorbeşte despre negrăita coborâre a lui Iisus Hristos la noi, arătându-ne nouă pildă de smerenie: „Vezi ce bunătate şi coborâre de negrăit? Vezi ce covârşitoare iubire de oameni? Vezi mărimea iubirii şi bunătăţii? Învaţă de aici, tu, cel ce-ţi închipui lucruri mari despre tine, să te smereşti şi să fii modest, şi niciodată să nu te înalţi asupra cuiva, chiar dacă ai fi cel mai mare împărat dintre împăraţi, cel mai vestit dintre conducători, cel mai bogat dintre toţi bogaţii; învaţă privind la Domnul tuturor, la Sfântul sfinţilor, la fericitul Dumnezeu şi singurul Stăpânitor, la Cel ce locuieşte în lumina neapropiată (I Tim., 6, 15-16), Care coboară astfel şi-Şi aduce mireasă Fiului Său Unul - Născut de la cel ce s-a răzvrătit, El, Cel nevăzut, Cel necuprins, Cel nepătruns, Făcătorul şi Ziditorul tuturor, pentru tine şi pentru mântuirea ta. Şi cine este cel ce a săvârşit ucidere şi desfrânare, pe a cărui fiică şi-a ales-o Sieşi ca mireasă? David, fiul lui Iesei, care a omorât pe Urie şi a preacurvit cu femeia lui (Regi 11, 2-5). Pe fiica acestuia, pe Maria, preaneprihănita şi preacurata Fecioară, a ales-o El de mireasă“ (Ibidem). De asemenea, tot Sfântul Simeon Noul Teolog mai arată că această nuntă este „preaneprihănită şi preanecunoscută săvârşită cu ea şi în ea, datorită căreia Fiul lui Dumnezeu este din ea şi sfinţii sunt din El“ (Ibidem).

Dacă pe sfinţi care sunt „prieteni“ sau „casnici“ apropiaţi ai lui Dumnezeu îi chemăm ca ei să fie solitori şi împreună - rugători cu noi la Dumnezeu, Prea Sfintei Fecioare Maria îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci ea însăşi să ne ajute, în calitate de Maică a Fiului lui Dumnezeu, fapt de care se leagă mijlocirea ei specială pentru noi. Referitor la acest lucru, Petru Damaschinul spune: „Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, cei mântuiţi prin Tine, fecioară curată, mărindu-Te împreună cu cetele netrupeşti…“ (Petru Damaschinul, op. cit.).

În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae menţionează că „...toţi scriitorii bisericeşti bizantini socotesc că ceea ce a avut atingere cu Iisus Hristos rămâne mai departe izvor de putere dumnezeiască. Faptul de a fi avut atingere cu Iisus Hristos nu aparţine numai trecutului, ci are o permanentă actualitate. Iar mai intim a fost unit cu Iisus Hristos sânul Maicii Domnului. Bizantinii socotesc unirea aceasta permanentă, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere, cum rămâne veşnic unit cu Tatăl. De aceea, sânul Maicii Domnului este izvor de energie în mod direct“ (Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 92). Aşadar, Maica Domnului se află pe culmile cele mai înalte, neexprimat de înalte, ale curăţiei şi ale rugăciunii. Tot în acest context, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, referindu-se la aceasta, menţionează: „Nu este copilăresc lucru să fie socotită exterioară lui Iisus Hristos, exterioară Duhului Sfânt şi bogăţiei Lui de lumină şi har, în lucrarea ei de nesfârşită rugăciune? Ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune, mai bine zis e plină mereu de Duhul Sfânt întrucât este mereu în neîntreruptă rugăciune“ (Ibidem, p. 124). Ea şi dăruieşte direct din bogăţia pe care o are cu ea, de la Dumnezeu, în baza unirii ei maxime cu Iisus Hristos.

Totodată, Maica Domnului s-a consacrat de la început lui Dumnezeu pe care nu-L vedea şi Căruia Îi vorbea numai în rugăciune, se consacrase unui templu pământesc şi trecător, templul din Ierusalim, apoi se va consacra Dumnezeului întrupat, Fiului lui Dumnezeu devenit şi Fiul ei. Ea L-a iubit pe Mântuitorul înainte de a-L iubi cineva dintre oameni şi nimeni dintre oameni nu L-a iubit aşa de mult ca ea. Ea a fost pentru toţi sfinţii model de sfinţenie, râvnă, nevoinţă şi liniştire. Ea este şi cea mai mare şi mai înţeleaptă făptură care s-a nevoit, prima şi cea mai mare isihastă, pentru că „deşi L-a născut (pe Iisus Hristos) şi trupeşte, dar L-a avut întreg în sine totdeauna şi-L are şi acum şi pururea, şi duhovniceşte, şi-L are la fel, în chip nedespărţit“ (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit.), astfel, Iisus Hristos, care a fost unit cu ea trupeşte până la naştere, rămâne unit cu ea, mai desăvârşit decât cu oricine, şi după aceea, în mod spiritual, tainic.

De asemenea, vom remarca şi sublinia faptul că Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „supracinstire“, adică de o cinstire care întrece pe a tuturor sfinţilor, chiar şi pe a ucenicilor Mântuitorului, căci ucenicii cei mai apropiaţi au petrecut numai câţiva ani cu El, dar ea a fost şi a rămas cu El de la început până la sfârşit. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viaţa noastră, noi fiind chemaţi să-L întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul, în sufletul nostru. Orice credincios ortodox ştie că, în ordinea vieţii morale şi sacramentale, Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Iisus Hristos. Ea s-a ridicat la culmea desăvârşirii, ea care a fost aleasă dintre toate femeile lumii, pentru a deveni altar curat al Fiului Său iubit. Cu alte cuvinte, deci, credinciosul o venerează cu acea conştiinţă că, cinstind-o pe ea, îl preamărim pe Iisus Hristos. Preasfânta Fecioară s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor încă din timpul vieţii, deoarece persoana ei a fost mereu asociată în chip firesc cu cea a divinului Mântuitor.

Astfel, observăm că, atunci când descrie necuprinsele măreţii ale Maicii Domnului, cuvântul sfinţilor deodată devine cântare, laudă şi preamărire. Ei ştiau că, oricâte ar spune despre ea, niciodată nu vor găsi cuvinte să cânte îndeajuns pe Maica Domnului, necunoscând limite pentru preamărirea ei. De asemenea, niciodată nu vor putea exprima adâncimea tainei şi nici a o lăuda după cuviinţă. „Şi nimeni nu poate întreba despre ale Tale (zice Petru Damaschinul). Pentru că sunt mai presus de fire, de minte şi de înţelegere“. Aşa că, cel mai înalt mijloc de a slăvi pe Maica lui Dumnezeu este de a întrebuinţa «imnul tăcerii». Aceasta nu înseamnă răceală şi lipsă de mare evlavie iubitoare, ci, dimpotrivă, cel mai adânc jar al inimii.

În concluzia şi încherea acestui material vom reţine faptul că suntem îndemnaţi, permanent, de către Părinţii filocalici să cinstim, neîncetat şi necontenit, pe Împărăteasa Cerului, urmând-o deplin în smerenie şi supunere până să facem ceea ce şi ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei. Căci, fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică şi sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaşti. Şi noi ştim că tăcerea isihaştilor rugăciune este. (Cf. Liviu Petcu - http://ziarullumina.ro/despre-maica-domnului-la-parintii-filocalici-38295.html - 18.10.2009/05.04.2016).

Aşadar, se cuvine ca noi să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul tuturor acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în aşa ceva!  (Stelian Gomboș - sursa citată)

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ