137744 fapte
Sfântul Simeon al Tesalonicului a dus mai departe această concepție, arătând că filantropia este o modalitate de iertare a păcatelor și de îmbunătățire a stării sufletului după moarte.

El notează: „Prin slujbe de pomenire, rugăciuni și Sfânta Împărtășanie și prin acte filantropice față de săraci, iertarea păcatelor devine posibilă pentru cei care, chiar dacă au greșit pe pământ, au murit în pocăință. Să știe fiecare credincios că, dacă își iubește ruda decedată, îi face acesteia mult bine atunci când dă de pomană pentru ea. Filantropul devine un izvor de multă fericire pentru ruda sa trecută la cele veșnice, când dă de pomană săracilor și plătește răscumpărarea pentru prizonierii de război”.

Adesea, apare concepția potrivit căreia a fi iubitor de Dumnezeu (philotheos) și iubitor de săraci (philoptochos) însemna să atingi ultimul grad de desăvârșire. Odată, un călugăr dintr-o mănăstire chinovitică s-a apropiat de Sfântul Chiril Fileotul și l-a întrebat cum poate el să ajungă vrednic în fața lui Dumnezeu. Sfântul i-a atras atenția asupra faptului că milostenia este una dintre virtuțile esențiale pe care trebuie să o dobândească, virtute prețuită chiar și de păgâni (eleni).
Dar milostenia nu trebuie să se manifeste nediferențiat, adică și față de cei care pot să-și câștige existența. Orfanii, văduvele și străinii meritau orice fel de ajutor, dar nu ipocriții și leneșii. A da celor care nu merită înseamnă a-i priva de ajutor pe aceia care au cu adevărat nevoie la el. Dacă o persoană se află în dificultate, filantropul nu trebuie să țină cont de caracterul, originea, credința sau înfățișarea acestuia. Imitându-L pe Dumnezeu, nici el nu trebuie să facă discriminări.

“Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui!”

În altă ordine de idei, Sfintii Părinți ai Bisericii au subliniat ideea că filantropia este unul dintre cele mai importante atribute divine, prin care se exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii.
Ca atare, și oamenii ar trebui să aibă această calitate și să o aplice în relația cu semenii lor.
În scrierile Sfântului Atanasie cel Mare, filantropia este considerată principalul motiv care a stat la baza Întrupării Logosului.
Neascultarea primului om a făcut necesară manifestarea bunătății Creatorului, care a venit astfel să-l salveze. Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să devină dumnezeu.
Căderea omului l-a înstrăinat pe acesta de Dumnezeu, iar relația cu El s-a rupt. Restaurarea omului nu se putea face fără iubirea părintească a lui Dumnezeu Creatorul, Care i-a devenit tată adoptiv. Această iubire părintească este ilustrată de faptul că Dumnezeu nu L-a cruțat pe Unul Născut Fiul Său, Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru ca frații Lui să devină părtași ai dumnezeirii.
Astfel, atributul bunătății divine presupune ca omul să și-l însușească și să-l manifeste în relațiile cu aproapele său. Omenia, precum și bunătatea arătate săracilor, văduvelor, străinilor, orfanilor și, în general, tuturor celor aflați în dificultate trebuiau să fie practicate din porunca Domnului. În scrierile Părinților capadocieni, termenul filantropie apare cu aceeași conotație, dar se pune un accent mai mare pe aspectul lui practic. Filantropia înseamnă milă, altruism, bunătate, iubire dezinteresată și fapte bune.
De aceea, noțiunea de filantropie ca atribut al lui Dumnezeu este folosită frecvent. În cadrul Liturghiei Sfântul Vasile, de la Proscomidie și până la Jertfa Euharistică, conceptul de filantropie a lui Dumnezeu este invocat de cincisprezece ori. Iubirea Domnului pentru oameni este inefabilă. Dumnezeu este prezentat adesea ca „bun și iubitor de oameni (philanthropos)”, „milostiv și iubitor de oameni”. Iubirea Lui pentru om este „negrăită și nemăsurată”.
Dumnezeu este un Părinte iubitor fiind invocat să aibă grijă de văduve, să-i ajute pe orfani, să-i elibereze pe prizonierii de război, să-i vindece pe bolnavi, să-i ocrotească pe cei care călătoresc și să le ofere asistență tuturor celor care au nevoie de sprijin și protecție.
Sfântul Vasile cel Mare arată că filantropia este un atribut divin, chiar în Liturghia sa, unde termenul este folosit de zece ori.
Cuvântul este menționat de doisprezece ori în Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur și de zece ori în cea a Darurilor mai Înainte Sfințite.

Stelian Gomboș,
fragment din articolul „Milostenia şi filantropia – dovada manifestării iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de fratele, aproapele sau semenul nostru (drumul de la philotheos la philanthropos şi invers)”

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.