Numele lui Dumnezeu este Iubire. Prenumele Său – Libertate

Am mari rezerve faţă de soluţiile celor ce „prescriu”, la foc automat, „x acatiste în y zile, z metanii şi de restul închinăciuni”. Orice fel de rugăciune sau de nevoinţă este bună, atâta vreme cât nu capătă accente magice (şi tragice!). Unui bolnav de cancer îi poţi recomanda acatistul Sfântului Nectarie şi bun lucru faci. Dar dacă acest suferind nu învaţă a-L cunoaşte pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor, dacă nu se spovedeşte şi nu e decis să-şi schimbe viaţa, împlinind poruncile Lui, atunci nu am obţinut mare lucru. În loc să insuflăm omului o credinţă vie, lucrătoare în inima lui, îl împingem în zone vecine cu superstiţia.

LumefereastraFoto: Oana Nechifor

Ca preot, te confrunţi uneori cu cereri neobişnuite. De la „a deschide cartea”, până la a se solicita „părticele pentru acasă”, a citi o rugăciune pentru „dezlegarea cununiilor” sau a se cere voie „să se dea de pomană” la Prohodul Domnului (că doar e o înmormântare, nu?), credeam că le-am auzit pe toate. Până când, nu demult, o persoană m-a contactat telefonic, cerându-mi să-i botez din nou copilul, doar pentru că se certase cu naşul acestuia şi îşi dorea un alt naş. Bietul om chiar nu ştia că botezul nu se repetă niciodată, încât a trebuit să duc serioasă muncă de lămurire pentru a-l convinge să se împace cu situaţia dată. Nu trebuie să facem un sondaj de opinie pentru a constata, cu tristeţe, că mulţi dintre cei ce se consideră credincioşi nu ştiu, de fapt, în Cine cred şi de ce. E şi vina noastră, a preoţilor, că nu facem suficientă cateheză, mai ales în situaţii precum o cununie, un botez, o înmormântare sau o sfeştanie. Adică atunci când îi poţi atinge cu un cuvânt lămuritor şi pe cei ce dau pe la biserică „din an în Paşti”.

PrIoan_Iovan

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea – Judeţul Mureş, la nouă ani de la strămutarea sa din această viaţă, pământească, în anul Domnului 2008 (Interviu realizat la Mănăstirea Recea – Mureş)

În urmă cu zece ani am fost la Mănăstirea Recea – Mureş, acest veritabil tezaur al spiritualităţii ortodoxe şi a celei româneşti autentice.

Am fost de foarte multe ori la această sfântă aşezare, care cuprinde atâtea comori ale spiritualităţii noastre eterne, româneşti şi ortodoxe, de fiecare dată fiind foarte impresionat de toate cele văzute şi auzite în acest loc sfânt – în care trebuie să ne lepădăm de încălţămintea netrebniciei şi a cerbiciei noastre!

Acolo am văzut  încununarea întregii activităţi şi osteneli purtată de către obştea acestui complex monastic de-a lungul anilor, de la înfiinţarea lui în anul 1991 şi până acum, osteneală ce a stat, îndeosebi pe umerii Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan – Duhovnicul şi a Maicii Cristina Chichernea – Stareţa acestei sfinte mănăstiri – două personalităţi care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei şi important centru de pelerinaj, punctând curgerea timpului şi a spaţiului nostru sacru ce alunecă spre veşnicie, cu acest pridvor al eternităţii şi cu această anticameră a Împărăţiei – care este această chinovie ce stă în calea diminuării şi a deteriorării tradiţiei noastre sfinte şi autentice!
Foto: Pr. Ioan Iovan (sursa foto): Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu!”
Pr. Ioan Iovan - Nici nu bănuiți cât dar primiți de la Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie  (Audio)

InviereaPABm


LUMINA SFÂNTĂ DE PASTI – dragostea lui Dumnezeu şi mărturia ÎNVIERII


MOTO Historia est magistra vitae et vita memoriae

Ca să  mărturisim despre Lumină trebuie mai întâi să vedem cum au definit, prin revelaţie, Sfinţii Părinţi natura divină a Mântuitorului, neignorând teoriile filosofilor păgâni, teorii ce aveau în vedere materia şi spiritul, formele devenirii lor, aflate într-o permanentă interacţiune şi mişcare ce ar avea ca rezultat doar degradarea, nimicnicirea, dispariţia: Deşertăciunea deşertăciunilor – zice Ecclesiastul – deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni (Ecclesiastul, 1, 2). 
Dacă totul se schimbă, totul se mişcă, conform sintagmei panta rei a lui Heraclit, a trebuit să se reliefeze şi ceea ce este veşnic şi constituie punctul fix, cauza percepută, în ceea ce filosofii au numit Unul, Necreat(ul), Neînceput(ul) şi Neschimbat(ul), Cel ce este Unul Dumnezeu pe care înţeleptul eclesiast L-a definit în opoziţie cu deşertăciunea. Sfinţii Părinţi sunt cei ce se apropie de Dumnezeu prin rugăciune şi post, prin viaţă ascetică şi prin săvârşirea Sfintei Jertfe, făcută după porunca Mântuitorului, mijloace prin care ei intră în comuniune cu Dumnezeu, înţelegând tainele, după cum mărturiseşte Sf. Apostol Pavel: Împreună mărturisind şi Dumnezeu-Tatăl despre Fiul cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Sfântului Duh, împărţite după a Sa voie (Epistola către Evrei, 2, 4). 

Sfanta-Treime

Sfântul Ioan Damaschin formulează explicit atributele dumnezeirii: La Dumnezeu, singurul impasibil, neschimbat, imuabil şi totdeauna la fel, atât naşterea, cât şi crearea este impasibilă.

Părintele Macarie sau reînvăţarea firescului - din „Sfinții de lângă noi”

PrMacarieÎntâlnirea cu părintele Macarie este un test pentru orice om care îi trece pragul. Oamenii vin cu nemiluita, aduşi de puhoiul nevoilor care îi mână de la spate: suferinţe de tot felul, divorţuri, boli letale, infertilitate, nesiguranţa unui serviciu sau a zilei de mâine, neînţelegeri casnice... Înainte de a‑l vedea pe părintele în carne şi oase, fiecare pelerin ajuns la Schitul Muntioru se întâlneşte, prin intermediul imaginaţiei proprii, cu un personaj de poveste, dacă nu de roman, al cărui portret se compune ca un puzzle din mărturiile altora, ale celor care au avut şansa să îl întâlnească în realitate. Creştinul râvnitor să‑l cunoască află, mai înainte de toate, că prin rugăciunile părintelui unii oameni L‑au întâlnit pe Dumnezeu, alţii s‑au vindecat de boli fără de leac sau că în casa celor învrăjbiţi s‑au întors pacea şi bucuria Duhului Sfânt. Înţelege că părintele are puterea să te facă să întrevezi aurora zilei de mâine, prin negura grijilor şi necazurilor care îţi întunecă privirea. Aşa se face că viitoarea întâlnire cu părintele, părinte care poartă în special pecetea harismei înainte‑vederii, pe care Dumnezeu i‑a dăruit‑o, naşte în sufletul pelerinului teama de a nu‑i fi citit („scanat”) sufletul cu întregul lui complex de patimi colcăitoare şi nevolnicii. În faţa „pericolului” iminent, reacţiile sunt variate, ca şi oamenii.
Unii, familiarizaţi cu vieţile sfinţilor, se pregătesc de întâlnire ţinând post şi rugându‑se cu osârdie. Credinţa lor intimă este că doar în acest fel vor primi prin gura părintelui cuvântul de la Dumnezeu. Nevoinţa la care se supun deliberat este sporită de drumul arid de munte, care face legătura între comuna Vintileasca şi platoul muntos pe care părintele a construit, în urma unei vestiri dumnezeieşti, Schitul Muntioru, situat pe la 1200‑1300 de metri altitudine. Una este să parcurgi drumul confortabil, ca un veritabil reprezentant al societăţii de consum, şi alta e să urci la pas, indiferent de starea vremii.

Bunavestire

                Despre Praznicul Buneivestiri
               sau începutul mântuirii noastre
 

Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă cea mult milostivă şi adânc iubitoare a lui Dumnezeu, în fiecare an, la data de 25 martie, totdeauna în perioada binecuvântată a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, sărbătorim cu profundă şi cucernică evlavie creştină Praznicul Buneivestiri – eveniment şi moment ce constituie începutul răscumpărării, iertării şi mântuirii noastre în Iisus Hristos – Fiul Tatălui, Domnul, Stăpânul şi Mântuitorul sufletelor şi trupurilor noastre – cele afectate de mulţimea păcatelor şi a patimilor, ce ne copleşesc şi stăpânesc în tot ceasul şi în tot locul, pe acest pământ.

Spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca îşi începe relatarea Evangheliei nu cu Naşterea sau Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, ci cu două evenimente premergătoare acestora: vestirea naşterii Sfântul Ioan Botezătorul şi Bunavestire. Evenimentele acestea, relatate doar de Sfântul Evanghelist Luca, sunt de cea mai mare importanţă, deoarece ne ajută să înţelegem mai bine atât planul lui Dumnezeu de a mântui lumea, cât şi modul împlinirii acestei lucrări. Momentului Buneivestiri în special i se acordă în Biserica noastră o atenţie deosebită, el fiind aşezat chiar în rândul celor mai de seamă praznice bisericeşti.

Prin urmare, vom încerca, în cele ce urmează, să privim mai îndeaproape întreaga frumuseţe a acestei minuni dumnezeieşti şi vom vorbi despre Bunavestire.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter