vizita la giurgiu
Doamne, ajută!

Mulțumim celor care au făcut posibilă vizita de sâmbătă, 25 august la Așezământul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Slobozia, județul Giurgiu, prin donații în bunuri și în bani și prin asigurarea transportului.

Am ajuns la Centru cu două mașini cu ajutorul cărora am transportat bunurile achiziționate din donațiile persoanelor (8 la număr) care au participat la această vizită, donațiile fiind menite a sprijini mamele și copiii lor, găzduiți la Așezământ și la alte câteva locuințe din comună.
Vă reamintim că aveți posibilitatea de a contribui financiar în contul de mai jos, pentru a sprijini lucrările administrative ale acestui Centru, în special, pentru plata facturilor de utilități și pentru achiziționarea de combustibil pentru iarnă:
FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")
Câteva mărturii în imagini de la vizita de sâmbătă, de la Centrul din comuna Slobozia, dar și de la Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din aceeași localitate, regăsiți aici.
Vă invităm să ne însoțiți la următoarea vizită pe care intenționăm să o organizăm în cursul lunii octombrie.
Vă mulțumim și vă așteptăm în continuare să ne fiți alături în susținerea proiectelor sociale ale Fundației.

Coordonatoarea proiectului, Simona Șandru
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz