logo Fundatia Arsenie Boca

ISTORIC: În 2006, la lansarea uneia dintre cărţile domnului Dan Lucinescu, fost deţinut politic, domnul Cristian Filip rămânea profund impresionat de dragostea şi lumina celui care petrecuse 15 ani în închisorile comuniste.

În 2008 întâmplarea face ca domnul Lucinescu să devina client al domnului Filip, astfel având loc prima întâlnire şi discuţie mai amplă dintre cei doi. Numărul de cărţi editate iniţial din „Jertfa” şi „Lupta” nu depăşea 500 de bucăţi, aşa că domnul Filip se hotărăşte să îl sprijine pe domnul Lucinescu în a produce şi distribui un număr mai mare din aceste lucrări excepţionale, care merită sa fie citite de mult mai mulţi români.

Astfel s-au re-editat în cantităţi mai mari lucrările „Jertfa”, cu binecuvântarea Părintelui Iustin Pârvu, fost coleg de celulă cu domnul Dan Lucinescu, şi „Lupta”, prefaţată de marele istoric, profesorul Gheorghe Buzatu.

La lansarea din 3 octombrie 2008 din Bucureşti, urmată de cea din Constanţa a celor 2 cărţi, reacţia publicului a fost atât de puternică şi emoţionantă, încât s-a născut ideea înfiinţării unei fundaţii, care să poată coagula cât mai multe forţe, care împreună ar putea găsi şi realiza proiectele care să ajute la renaşterea spiritului românesc.
Puteti vedea mai multe videoclipuri de la Lansarea Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca aici:

Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV

Imagini de la Lansarea Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca, 27 mai 2009,
Bucuresti, Cercul Militar National

 

0
0
0
s2sdefault

Mănăstirea Sf. Ioan Rusul, prima mănăstire din ţară construită în cinstea Sfântului Ioan Rusul

Te rog, o, Sfinte Ioane, ia viaţa mea în mâinile tale şi mijloceşte precum ştii mântuirea mea!

icoana_SF_Iaon_Rusulmica
Fundaţia noastră a început să funcţioneze de pe data de 27.05.2009, avându-l aşadar ocrotitor si pe Sfântul Ioan Rusul alături de Părintele Arsenie Boca. Pentru că lucrările de construcţie şi amenajare se află în plină desfăşurare, nădăjduim să putem şi noi să ajutăm la construcţia bisericii mănăstirii şi vă facem cunoscut acest lucru tuturor acelora care puteţi să ne sprijiniţi în acest demers.


Donaţii se pot face în conturile:
BRD, Sucursala Giurgiu,
CONT LEI: RO60BRDE190SV09506631900.
CONT EURO: RO03BRDE190SV09534931900. (pentru tranzactii internationale Cod SWIFT: BRDEROBU)
CUI: 24690668
Titularul contului: "Mânăstirea Sfântul Ioan Rusul"
Părintele Protos. Macarie SOTARCA, Stareţul Mânăstirii "Sf. Ioan Rusul", poate fi contactat la numărul de telefon: 0724295369.Mănăstirea Sf. Ioan Rusul este prima mănăstire din ţară construită în cinstea Sfântului Ioan Rusul. Fiind soldat, Sfântul şi-a ales ca locaţie, iată, o fostă unitate militară, sălăşuindu-se între ostaşii lui Hristos care sunt monahii. Mănăstirea este situata la marginea localitâţii Slobozia, aproape de Dunăre, pe ruinele unei foste unităţi militare a Poliţiei de Frontieră Giurgiu, la marginea unei păduri frumoase, o oaza de lumină spirituală pentru toţi cei care păşesc pragul sfântului locaş.

0
0
0
s2sdefault

Aniversarea a 7 ani de activitate a Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca

1A2A3A 
4A5A6AA
                                                                                  Imagini de la eveniment. Mai multe imagini puteti vedea aici.

Dragii nostri,
Evenimentul de aseara, aniversarea a 7 ani de activitate a fundatiei noastre, s-a bucurat de prezenta unui numar mare de invitati si de surprize! 
Multumim tuturor celor prezenti, celor care si-au dorit sa fie alaturi de noi in aceste momente de sarbatoare a sufletelor nostre! Le suntem recunoscatori tuturor celor care au luat parte la proiectele si actiunile noastre, ne-au ajutat sa ajungem o fundatie puternica si apreciata! 
Multumim Bunului Dumnezeu, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ioan Rusul si Sfantului Parinte Arsenie Boca fara de care nimic din ce am infaptuit nu ar fi putut avea loc!

0
0
0
s2sdefault

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Pe 25 mai 2017, la orele 17:40, în generoasa sală Mircea Eliade a Bibliotecii Naționale, au început să apară primii invitați și participanți ai evenimentului nostru aniversar intitulat  TREPTE SPRE COTA 90”.
Ce moment ar fi fost mai potrivit pentru a omagia eroismul românilor, viața lor jertfită poporului român și acestui tărâm binecuvântat de Dumnezeu, România, decât Ziua Națională a Eroilor care se sărbătorește de Sfânta Sărbătoare a Înălțarii Domnului?

AFISUl90
Continui cu rândurile scrise de doamna Daniela Georgescu, prezentă pentru prima dată la un eveniment organizat de noi, căreia îi mulțumim pentru participarea și impresiile sale sincere și sensibile:

„Mă pregăteam să merg la evenimentul anunțat de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, al eroilor veșnici, fie în viață, fie adormiți. Era primul eveniment al fundației la care participam. Aveam emoții. Cu 10 minute înainte de a pleca la întâlnire, m-am uitat peste un email. Primisem o icoană a Părintelui Arsenie Boca foarte cunoscută, pe care o văzusem de nenumărate ori. Când am văzut icoana am simțit o pornire de neoprit: să-l desenez pe Părinte. În același timp, eram presată și de faptul că trebuia să mă pregătesc să merg la eveniment. Nu mai conta nimic. Știam că aveam câteva creioane pe la birou. Le-am căutat în grabă, nu le-am găsit. Pierdeam timpul, așa că m-am hotărât să-l desenez cu ce aveam la îndemână, un pix.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter