ȘTIRILE NOASTRE

Maica DomnuluiCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „LUPTA DUPA LEGE
„Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are tara de razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa,

...
INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ

BucuriaGiurgiu
Dragii noștri,

Sâmbătă, pe 24 august, cu ajutorul Domnului, organizăm o nouă vizită la copiii din Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Slobozia, județul Giurgiu.
Pentru pregătirea acestei vizite, vă rugăm să ne fiți alături, ajutând fiecare după puteri, pentru a le acoperi cele mai importante nevoi de hrană și întreținere curentă pentru această perioadă, dar în special cu următoarele:

- produse alimentare: zacuscă, pate vegetal, măsline, delikat, mezeluri, pui, piept de pui, drojdie, ouă, ciuperci, castraveți și ardei în oțet, fructe, cereale, cașcaval, ceai, iaurt, smântână, unt;
- produse de igienă și curățenie: detartrant, role de hârtie, bureți de sârmă, Domestos, soluție de pardoseli, șervețele umede, saci menajeri (35 l), folie alimentară, chibrituri.

Vă reamintim faptul că Părintele Valentin Ștefan și doamna preoteasă Veronica depun eforturi binecuvântate nu numai întru ajutorarea mamelor și copiilor găzduiți în acest centru pentru primirea victimelor violenței domestice (40 de persoane), dar și pentru sprijinirea în continuare a celor care nu pot rămâne aici după expirarea perioadei permise de lege.
Astfel, în prezent, în comuna Slobozia mai sunt ajutate 5 mame și 17 copii, iar într-o comună învecinată, Vedea, o mamă cu cei șase copii ai săi beneficiază, de asemenea, de ajutor.

Vă așteptăm și pe dumneavoastră să vă alăturați proiectului Fundației noastre, pentru ca această frumoasă lucrare de asistență socială și de natură profund creștină din comuna Slobozia să fie de folos pentru cât mai mulți dintre semenii noștri.

În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare inclusiv pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont:
FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")

 Vă așteptăm la sediul Fundației cu donații, începând de luni, 19 august, între orele 9.30-17.00. În cazul în care doriți să ne însoțiți, vă rugăm să ne anunțați în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 22 august.
Persoană de contact: Simona Șandru, e-mail sandrusimona@yahoo.com.

Apelăm și de această dată la persoanele care dispun de mașini și/sau dube să ne ajute cu transportarea donațiilor ce vor fi făcute și cu asigurarea unor locuri disponibile în mașini, pentru cei care vor dori să ne însoțească în această vizită.

Vă mulțumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră și pentru că sunteți alături de noi!
Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!
Doamne, ajută!

EVENIMENTE / INVITAȚII

FerdinandsiMariaregiimariiuniri
În ce contexte istorice sunt înfățișați regele Ferdinand și regina Maria?

Care este povestea din spatele bijuteriilor reginei?
Era costumul național purtat de regină o formă de avangardă vestimentară?
Cum se leagă gândurile reginei din caietele sale de schițe de căutările personale din acea perioadă?
Ce se poate vedea pentru prima dată de către public în

...

pomenirea aspazia otel petrescu
Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, la cimitirul Eternitatea din Roman a avut loc pomenirea de un an de zile a doamnei Aspazia Oţel Petrescu care, pe 23 ianuarie 2018, a plecat să se odihnească în lumina precum "zăpada proaspătă, ce clipește în mii de ste­luţe" și te cuprinde în bucuria ei iubitoare.

aspaziapetrescuDomnul a rânduit să o cheme la El în anotimpul zăpezilor, spre aducere aminte și mărturie a prezenței Sale luminoase în temniță alături de cea care a strigat din toate băierile inimii ei către El: „Doamne, nu mă lăsa!” În suferinţa transfigurată, acceptată de bunăvoie, viu s-a făcut cuvântul Psalmistului: "Spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite" (Psalmul 50, 8-9). Si bucurie s-a gătit pentru cea care a crezut până la capăt că "ţe­lul final al unui neam, ca şi al unui individ, nu este plăcerea, fericirea pămân­teas­că, pu­te­rea sau toate sclipirile lumii acesteia, ci es­te Învierea". Veșnică să-i fie pomenirea!

Fragment dintr-un interviu realizat de Raluca Tănăseanu, apărut în revista Familia ortodoxă, nr. 5/ 2010 „Rugăciunea mi-a salvat viaţa”


- Cum priviţi acum perioada deten­ţi­ei?

- O consider o onoare, aşa cum şi Petre Ţuţea o con­si­dera. Am un moment de emo­ţie... (lăcrimează, n.red.), toţi îl avem, când ne gândim ce mare onoare ne‑a făcut Dum­nezeu că ne-a aşezat pe o linie care a fost des­chisă cu atâ­ţia ani în urmă de către În­suşi Hristos Mân­tuitorul. Noi am răspuns la o chemare, o chemare la o suferinţă care tre­buia să fie izbăvitoare, care trebuia să ab­sol­ve pă­ca­te ale neamului nostru şi să-l a­şe­ze pe o linie ascendentă către mântuire. Căci ţe­lul final al unui neam, ca şi al unui individ, nu este plăcerea, fericirea pămân­teas­că, pu­te­rea sau toate sclipirile lumii acesteia, ci es­te Învierea. Dumne­zeu ne-a chemat să ară­tăm că suntem dispuşi să jertfim cei mai fru­moşi şi cei mai curaţi ani ai vieţii noastre pen­tru Înviere.
- Sfântul Apostol Pavel spune că mai în­tâi de toate este dragostea. Cum se ma­ni­fes­ta iubirea, acolo, în ce­lu­lă?

- Iubirea dintre noi se manifesta prin ges­turi mici. O păpădie pe care o furai din cur­te la plimbare şi pe care o duceai cuiva ca­re îşi aniversa ziua însemna o grădină în­trea­gă de flori, mai ales pentru că era luată cu mari sa­cri­fi­cii. Dacă vedeai pe cineva că tre­mură de frig, te duceai şi-l îm­brăţişai, şi-l în­călzeai în braţele tale. Era un gest mi­ni­mal, dar care nu se poate uita. Ziceam că prie­tenia dintre noi este indestructibilă toc­mai pentru faptul acesta, că noi am ucenicit la ştiinţa prin care poţi să eviţi înde­păr­ta­rea, des­părţirea, antipatia faţă de semenul tău, şi să o în­lo­cu­ieşti cu gingăşia, cu duioşia, cu dra­gostea - care se ma­ni­fes­tă prin gesturi mici, dar enorme dacă le pui în ba­lan­ţă cu in­diferenţa, cu apatia. Nouă nu ne era indi­fe­rent ce se în­tâmplă cu noi. Trăirea uneia e­ra şi trăirea celei­lalte. Da­că una era pedep­si­tă cu izolatorul, toate cele­lalte su­feream pen­tru ea. Ne gândeam: „Săraca, trebuie să-i fie din cale afa­ră de frig sau din cale afară de foa­me…”

 - Şi, fireşte, vă rugaţi una pentru alta. Po­vestiţi-ne des­pre minunile săvârşite prin ru­găciune…

- Rugăciunea mi-a salvat viaţa. Am fă­cut la un mo­ment dat un infiltrat TBC, con­co­mitent pe ambii plămâni. Fă­cusem febră, dar nu o luasem în seamă. Am a­flat că am fost bolnavă de tuberculoză abia după ce m‑am vin­decat. E­ram în perioada în care con­duceam atelierul de cusături ro­mâneşti. A­veam o comandă făcută de Minis­te­rul Ar­ma­tei pentru corul lor: 300 de costume pen­tru băr­baţi şi fe­mei, pe vreo şapte regiuni po­pulare, şi nişte benzi de bro­derie albă cu ca­re aveau să realizeze decorurile, pe unde mer­geau. Norma a fost prea grea. Se lucra zi-lumină. Co­man­da a fost dată primăvara şi tre­buia să fie gata pe 14 de­cem­brie. Se in­tra­se în toamnă, când ziua era mai scurtă - şi, ne­având lumină, nu mai puteam munci foar­te multe ore pe zi. I-am spus comandan­tu­lui că s-ar putea să nu ter­minăm bro­de­ri­i­le. Costu­mele erau gata, dar la broderii mai a­veam ceva de lucru. Comandantul m-a ameninţat că mă va în­cadra la sa­bo­taj, pentru că „nu te joci cu ar­mata!”. Nu le‑am spus ni­mic fetelor, pen­tru că nu am vrut să le chinui să lucreze pe o lu­mină tremurătoare de la sonde - infamă pen­tru a lucra pe pânză subţire (închisoarea era într-o zonă petro­li­e­ră şi lu­mina electrică e­ra furnizată de sonde). Mi‑am zis: „O să mă ba­ge la sabotaj şi o să‑mi prelun­gească de­ten­ţia. Pe lân­gă anii de detenţie pe care îi am, ce mai contează dacă îmi mai dau ce­va?” Însă fetele au aflat de la directoarea de pro­ducţie, o tânără angajată a M.A.I. pentru su­prave­gherea producţiei. Fetele luau din a­te­liere benzile, veneau cu ele în dormitor şi lu­crau pe paturile de la etaj lângă lumină - lu­crau toată noap­tea şi, astfel, pe 14 decem­bri­e comanda a fost gata.aspaziaotelpetrescu

Pe 9 decembrie era zi­ua mea. Eu trebuia să croiesc, să fac con­ta­bi­litatea consumului de mate­riale. Lucram câ­te 16 ore pe zi şi nu prea aveam con­tact cu e­le. Dar, din când în când, participam la ru­găciu­nile comune. După acatist, se fă­ceau ru­gă­ciuni speciale pentru oamenii care a­veau pro­ble­me deosebite. Şi le auzeam cum spu­neau: „Dă‑i, Doam­ne, sănătate, ajut-o şi e­li­bereaz-o!”. Şi ziceam şi eu: „Dă-i, Doam­ne, sănătate, ajut-o şi elibereaz-o!”, fără să ştiu că pen­tru mine se făcea această rugăciu­ne! La 9 decembrie, mi-au făcut o mică săr­bătoare în ce­lu­lă. Pe măsuţă era faimosul tort făcut din pâine uscată, adu­nată cu luni­le, şi însiropat cu siropuri luate de la ca­bi­ne­tul medical sau cu marmeladă luată de la fe­te­le care a­veau regim TBC. Lângă tortuleţ e­ra o cărticică brodată de mâ­nă - „Buchet spi­ri­tual”. Filele erau din pânză, iar lite­re­le e­rau scrise cu aţă şi se specifica câte rugă­ciuni s-au fă­cut pentru mine. M-am îngrozit câ­te mii de Născătoare-de-Dumnezeu şi câ­te mii de Tatăl nostru s-au spus pentru să­nă­tatea mea. Eu nu ştiam că am tubercu­lo­ză, dar docto­ri­ţele din preajma mea ştiau - în­să nu mi-au spus ca să nu mă demorali­ze­ze. Pentru rugăciunile camaradelor mele m‑am vindecat de tuberculoză. Când a venit ca­ravana cu apa­rate speciale ca să detecteze ca­zurile de TBC, pentru că se înmulţiseră în ul­tima perioadă, eu aveam deja sechele. A­ces­te sechele le am şi astăzi - şi se minu­nea­ză medicii ra­di­ologi ce vindecare specta­cu­loa­să de tuberculoză am. Unul dintre doctori mi-a spus că am avut pe ambii plă­mâ­ni o pro­blemă foarte gravă, dar că urmele abia se văd. I‑am răspuns că m-am vindecat defi­ni­tiv. „Dar cum poţi fi aşa de prezumţioasă, pen­tru că bacilul Koch se poate reac­tiva ori­când!” I-am răspuns: „Eu nu m-am vindecat cu me­dicamente, ci cu rugăciunile cama­ra­de­lor - şi ce s‑a vin­decat de Sus, vindecat ră­mâ­ne!”.

- Generaţia de astăzi mai este dispusă la jertfă?

- Eu locuiesc în spatele unei şcoli. Cu­vin­tele pe care le aud din gura acestor copii şi apucăturile lor pur şi sim­plu mă oripi­lea­ză, mă îngrozesc şi zic: „Doamne, unde vom mer­ge aşa?”. Însă i-am văzut şi mergând droa­ie după pă­rintele care ţine orele de re­li­gie. Toţi copiii voiau să fie cât mai aproape de el. Omul acesta a ştiut să le ia sufletele în mâi­nile lui. Aceasta este ceea ce ne lipseşte: e­du­catorul, mo­delul. Sufletele lor sunt de­ru­ta­te, educaţia oficială e a­nu­me plănuită încât să fie confuză, să fie haotică. Se vrea pră­bu­şi­rea, demolarea anumitor valori şi se re­u­şeş­te, câtă vreme nu există un element care să coaguleze ceea ce este în profunzime, în a­dân­cul, în sinele copilului.

- Care este rolul părinţilor?

- Este primordial. Nu degeaba s-a vor­bit despre cei şapte ani de acasă. Dar, dacă pă­rintele nu este pregătit, da­că în copilărie se bătea cu colegii lui, aşa cum o fac tinerii de astăzi, nu are de unde să dea educaţia co­res­pun­zătoare. Avem nevoie de oameni pro­vi­denţiali, care să cre­eze o atmosferă anume şi în lumea părinţilor şi în lu­mea copiilor. Eu nu-mi pierd speranţa. Sunt totuşi oa­meni ca­re nu au pierdut drumul şi ar putea să mear­gă pe calea cea strâmtă, care este plină de riscuri. Eu zic că generaţia care va fi che­ma­tă să se jertfească pentru învierea nea­mu­lui va avea de dat un examen mult mai greu de­cât cel pe care l-am dat noi. Noi am fost dis­truşi cu biciul, dar generaţia asta de acum es­te distrusă cu zăhărelul! Copiii noştri vor fi obligaţi să facă lucruri pe care nu le-ar fa­ce din îndemnul ini­mii, dar vor fi obligaţi să le facă prin consecinţa lu­cru­rilor… [...]

- Aţi suferit foarte mult. Cum putem ac­cepta suferinţa?

- Suferinţa trebuie transfigurată. Şi su­fe­rinţa se trans­figurează prin acceptare. Tre­bu­ie să găseşti o moti­va­ţie pentru suferinţă. În momentul în care găseşti mobi­lul su­fe­rin­ţei, eşti salvat, pentru că ai acceptat. Din mo­men­tul a­cela, suferinţa devine o bucurie, de­vine o onoare. Îţi dai sea­ma că Iisus a luat o linguriţă din suferinţa Lui şi ţi-a dat-o ţie. Adi­că propria ta cruce. Să nu o mai care El în spi­narea Lui, ci să o cari tu. Devii astfel fe­ricit că eşti fiu al lui Dumnezeu.

LuareaCrucii2 (Sursa text)

0
0
0
s2sdefault
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz