”O căsătorie creștină nu e cu putință decât între creștini convinși. Necredincioșii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinței dreptmăritoare, tot ce face e păcat și păcatul îi este lege. Cu necredincioșii nu e cu putință viața curată. prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiți de Dumnezeu și înviați din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morți și când află despre Dumnezeu și suflet, învie din morți și încep pocăința.
Ajutați-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. ”Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului ( Efes.5, 22-24; 1 Cor.11, 3), dar când capul lui e păcatul și ” Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morților duce la moarte; acolo să nu mergeți. De morți să n-aveți frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o și sfinții.”

Fragment din cartea  Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, a Părintelui Arsenie Boca

-pictată de Părintele Arsenie Boca sub Nunta Fiului de Împărat, în Biserica de la Drăgănescu                 Nunta din Cana Galileii - pictată de Părintele Arsenie Boca sub Nunta Fiului de Împărat, în Biserica Drăgănescu

   

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.