Copiii din Valea Popului-Valea Screzii ne-au făcut să ne dorim a-i ajuta permanent şi a-i vizita foarte des. Am mers acolo prima dată în data de 23 ianuarie 2010. (click aici pentru a viziona imagini de la prima vizită!)

Noi ne-am propus ca lunar să-i vizităm şi să-i sprijinim, după putinţe. Astfel că, de cele mai multe ori mergem la ei cu alimente, produse de ingienă şi curăţenie, pampersi pentru copii şi adulţi, acestea fiind folositoare acolo. Obişnuim ca înainte de fiecare plecare să-l contactăm pe părintele Tănase pentru a-l întreba care sunt nevoile curente. Dacă doriţi să-i spijiniţi şi să-i vizitaţi pe cei din tabară vă rugăm să ne contactaţi! Întotdeauna când mergem la Valea Screzii anunţăm prietenii, membrii şi cunoscuţii noştri în newsletter-ul pe care îl trimitem în fiecare zi de vineri. Vă puteţi abona la newsletter accesând secțiunea ”Cărți și filme” de pe site.

În ceea ce priveşte deplasarea noastră lunară, a tuturor celor care dorim să-i vizităm pe micuţi, ne-am propus ca în general să se meargă cu câteva maşini, numărul acestora depinzând de numărul persoanelor care vor merge. Astfel, toţi cei care au maşini personale şi care sunt dornici de a merge cu noi la Valea Screzii sunt rugaţi, să ne ajute cu locurile neocupate din automobil.

Mai jos vă prezentăm câteva modalităţi de ajutorare:

  • să transmiteţi apelul nostru cunoscuţilor şi prietenilor indicându-le pagina site-ului, numărul de telefon 021 223 24 96 sau adresa de e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
  • să oferiţi aparate electrocasnice, noi sau pe care nu le mai folosiţi, dar care sunt în stare funcţională;
  • să puneţi la dispoziţie un camion/dubă cu care să putem transporta diverse lucruri necesare acolo;
  • să ajutaţi material. În acest caz, putem centraliza banii donaţi de dumneavoastră şi oferi părintelui de fiecare dată când vom merge acolo. Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la vreun interes material din partea noastră, vom întocmi contracte de sponsorizare şi o listă cu suma dată de fiecare, listă ce va fi înmânată părintelui Tănase pentru a fi semnată şi ştampilată, urmând să fie prezentată dumneavoastră.
Este nevoie de materiale de construcţii şi/sau sponsorizări pentru diverse costrucţii!
De mare ajutor acolo sunt materialele de construcţii sau sponsorizarile în bani pentru acestea!

Fundaţia noastră ajută la construirea clădirilor începute acolo şi strânge fonduri pentru aceasta necesitate! În Valea Screzii sunt multe obiective începute şi neterminate fiind necesar ca lucrările să fie realizate una câte una, adică pe măsură ce se termină una să se înceapă alta. De exemplu, la începutul anului 2010 am sprijinit lucrările la o casă care în plină iarnă a rămas fără căldură, instalaţia de încălzire fiind compromisă şi trebuind să fie refăcută de la zero. Au fost  înlocuite şi geamurile vechi şi realizate izolaţii termice.

Primul obiectiv asumat

Clădirea pentru care am strâns fonduri în anul 2010 (aproximativ 45.000 lei) (cu această ocazie mulţumim tuturor celor care au contribuit!) este compusă din parter, etaj şi  mansardă, cu o suprafaţă pe nivel de 220 metri pătraţi. Mai jos găsiţi imagini cu ea înainte de a începe lucrările:

            
In momentul de faţă cu banii donaţi de către membrii şi prietenii fundaţiei noastre s-au  terminat lucrările de consolidare si cu mare bucurie vă oferim imagini de la slujba de sfinţire care a avut loc pe data de 06.08.2011.
            

Următorul obiectiv este construcţia unei şcoli. Vă rugăm să veniţi în sprijinul nostru pentru a putea duce la îndeplinire şi acest proiect!

Aşteptăm să vă implicaţi în continuare alături de noi pentru a contribui la îndulcirea vieţii copiilor din Valea Plopului şi Valea Screzii!

Detalii la sediul fundaţiei sau la telefon: 021 2232496.

 

 

 

    

 

 

 

 

 

 

 

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.