Centrul_Slobozia
Copiii de la Aşezământul Social de la Slobozia Giurgiu pregătind programul special pentru Crăciun

Slobozia_5_sept

Cu ajutorul Domnului, ne propunem ca sâmbătă, 5 septembrie 2015, să reluăm vizitele la Aşezământul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, fapt pentru care apelăm la ajutorul dumneavoastră pentru pregătirea acestei vizite.

Vă rugăm să ne fiţi alături şi de această dată, în funcţie de prisosul fiecăruia, în dorinţa de a asigura celor 40 de mameşi copiii lor, găzduiţi în acest centru păstorit de Părintele Valentin Ștefan, acoperirea celor mai importante nevoi de hrană şi întreţinere curentă pentru această perioadă:

- Alimente: carne tocată, pui, mezeluri, caşcaval, ouă, eugenii, napolitane, măsline, griş, drojdie, borş, zacuscă, pate, ceapă, pate vegetal, fasole, mălai;

- Diverse: Domestos, clor, bureţi sârmă, lavete.

În cazul în care doriţi să ajutaţi Aşezământul cu donaţii financiare, necesare în special pentru achitarea facturilor de utilităţi, puteţi dona sumele în următorul cont:

FUNDAŢIA CREŞTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii

(de specificat la detaliile plăţii: "Pentru Giurgiu")

Cu această ocazie, dorim să mulţumim prietenilor care au răspuns de îndată la apelul nostru anteriorşi au donat suma necesară pentru achitarea facturii ENEL (1090 lei).

Vă aşteptăm la sediul Fundaţiei cu donaţii, începând de luni, 31 august până vineri, 4 septembrie 2015, între orele 9.30-17.00.

În cazul în care doriţi să ne însoţiţi în vizita pe care o vom face la Slobozia-Giurgiu,vă rugăm să ne anunţaţi în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 3 septembrie.

Apelăm şi de această dată la persoanele care dispun de maşini şi/sau dube să ne ajute cu transportarea donaţiilor ce vor fi făcute şi cu asigurarea unor locuri disponibile în maşini, pentru cei care vor dori să ne însoţească pe 5 septembrie.

Pentru orice informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe colega noastră, Simona Şandru, la telefon 0724332389sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Vă mulţumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră şi pentru că sunteţi alături de noi!

Cu bucurie vă anunţăm că sâmbătă, 6 aprilie 2013, cu ajutorul unor prieteni constanţi ai Fundaţiei (H. Pascal, D. Dragu, L. Prahoveanu), am vizitat Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, unde am dus donaţiile făcute de dumneavoastră (alimente, vase de gătit, haine, jucării, o sumă de bani semnificativă). Vă mulţumim că şi de această dată donaţiile aduse au corespuns necesităţilor menţionate de noi în newsletter. Mărturii în imagini găsiţi mai jos.

Mulţumiri speciale dorim să adresăm elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 206 din Bucureşti care, împreună cu părinţii şi cadrele lor didactice, s-au mobilizat într-un timp foarte scurt şi au adunat câteva zeci de kilograme de alimente, de haine şi de jucării, pe care le-am transportat (cu ajutorul domnului C. Popescu) vineri, 5 aprilie 2013, la Centrul din Slobozia.

Vă mulţumim tuturor pentru implicare şi sperăm că vom reuşi să contribuim cu cel puţin aceeaşi dăruire şi la pregătirea vizitei următoare!

Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!

La începutul anului 2013,  în zilele de 26 ianuarie şi 2 februarie 2013, ne-a ajutat Dumnezeu şi bunul nostru ocrotitor, Părintele Arsenie Boca şi i-am vizitat pe copiii de la Valea Plopului şi de la Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril  din comuna Slobozia - Giurgiu.

Bucuria noastră a fost mare pentru că, în urma rugăminţii noastre, am primit ajutoare din partea unui număr foarte mare de persoane, într-un timp de colectare relativ scurt!

Alături de haine şi jucării - care fuseseră aduse la sediul Fundaţiei noastre din decembrie - şi de mobila pe care au donat-o  două persoane cu inimă mare,  celelalte produse pe care le-am dus copiilor au fost, datorită dorinţei voastre de a ajuta în cel mai bun mod posibil, întocmai cu cele menţionate ca fiind necesare (alimente, produse de curăţat, produse pentru copii (pampers, lapte praf). Ajutorul nostru a mai constat şi în sume importante de bani pe care Fundaţia şi voi, prietenii noştri, le-aţi donat cu generozitate şi care sunt foarte necesare în aceste tabere de copii.

Vă mulţumim pentru implicare şi sperăm la o mobilizare la fel de bună şi cu ocazia următoarelor vizite!

Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!

Mai jos aveţi imagini surprinse la aceste zile de mare bucurie sufletească!

  2 Februarie 2013: Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril , comuna Slobozia, judeţul Giurgiu

26 Ianuarie 2013: Valea Plopului
Mai jos aveti cateva poze de la vizita din luna iunie 2012; pentru mai multe amintiri accesaţi aici.

DSCN0086_bis

DSCN0116_bis

DSCN0279

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter