Vizita la Așezământul de la Valea Plopului- Valea Screzii și Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de mir - 13 mai 2017

VPa1f

Iată ce ne scrie coordonatorul proiectului ”Valea Plopului”, colega noastră, Victoria Anca, despre vizita de sâmbăta trecută la Valea Plopului și schitul Sf. M. Mc. Dimitrie:  

”Vă împărtășesc, așa cum v-am obișnuit, în câteva rînduri, secvențe din cele trăite de noi, cei care ne-am dus la copiii de la așezământ.
De această dată eram mai puține persoane adunate să mergem spre Valea Plopului și ne-am bucurat mult când, puțin înainte de plecarea din București, am primit vestea că ni se va mai alătura pe drum încă o mașină. Am ajuns acolo la ora prânzului, când copiii se aflau la masă, unde am fost invitați și noi și așa am avut prilejul să stăm, să ne rugăm și să cântăm împreună cu ei.

VP7

TERAPIA  PRIN  DRAGOSTE  DE  SEMENI

De așezământul de la Valea Plopului– Valea Screzii știm. De Părintele Nicolae Tănase știm. Ce nu știm ?

Nu știm ce se poate întâmpla în inimile noastre când ne apropiem de acest așezământ. Nu știm ce transformări se pot petrece în sufletele noastre în urma contactului cu copii, mame și bătrâni din aceste comunități.

Povestea așezământului seamănă cu o parabolă despre solidaritate, iubire, milostenie, valori creștine fundamentale.

Știm, așa ca o schemă, că o comunitate de familii, dintr-un sat de lângă Vălenii de Munte, a fost impulsionată de energia și harul preotului de parohie – părintele Nicolae Tănase - și găzduiește și îngrijește, începând din anul 1990, copii pe care părinții nu-i pot crește, mame-victime ale violenței domestice, bătrâni abandonați de rudele lor, persoane fără adăpost, inclusiv copii ale căror mame sunt diagnosticate cu cancer – nevoite să-și înceapă tratamentul - și nu au rude în grija cărora să poată lăsa copiii. Când nu au mai fost suficiente familii, s-a început construcția de noi case.

Părintele Nicolae Tănase și oameni din Valea Plopului au înființat Asociația ProVita.
AsociatiaValeaScrezii

Câțiva oameni au reușit, în peste 20 ani, să mobilizeze o comunitate întreagă și să ajute copii, mame, bătrâni aflați în dificultate. Cu sprijinul unor voluntari ocazionali și cu ajutorul unor persoane particulare care le donează bani și alimente, membrii asociației fac minuni.

Așezământul de la Valea Plopului – Valea Screzii este o alternativă la sistemul serviciilor sociale de stat. Diferența majoră față de orfelinate este că părinții sunt încurajați să-și ia copiii înapoi, când au din nou mijloace de a-i crește.

Nevoile comunității sunt nevoile unei familii de peste 400 persoane: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, materiale de construcții.

VP6
VP8 VP4

Ne-am îndreptat și noi, voluntari ai Fundației Părintele Arsenie Boca, spre comunitatea din Valea Screzii cu donații formate din alimente și produse de menaj și uz casnic provenite de la membri, susținători, voluntari ai Fundației.



valea-plop
Copii de la Valea Plopului (Sursa foto)

Dragi prieteni,                 

Ne bucuram sa avem prilejul  să vă spunem din nou: Hristos a inviat!

După ce am trăit fiecare sfintele sărbători cu cei dragi ai noștri, dorim sa va invitam sa ne fiți alături în inițiativa noastra de a ne manifesta solidaritatea și cu cei mai putin apropiați. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am vrea sa ajungem la așezămintele de la Valea Plopului și Valea Screzii, sâmbăta 13 mai 2017.

Flori din Flori - un proiect Pro Vita 2017
16992221_1425341977516948_5263293099828439530_o
17157469_1432306203487192_533726927150199110_o
Zilele de început de primăvară au fost, pentru voluntarii inimoși de la Asociația Pro Vita Valea Plopului un motiv de bucurie și culoare!
Redăm în imagini și câteva cuvinte preluate de pe pagina lor de facebook sărbătoarea florilor. Cele mai ales flori sunt copiii pe care Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului - împreună cu toți voluntarii de la Pro Vita precum și noi, oamenii cu suflet mare de pe tot cuprinsul României - îi ocrotește și ajută să își găsească un drum în viață. 

Dupa cum am promis, flori pentru flori! Va asteptam in Valenii de Munte!

Haideți în grădina noastră plină cu flori!
Cele mai frumoase flori/Nu-s panseluțele nici trandafirii/
Cele mai frumoase flori/Apar pe lume în grădinile iubirii...
Aici puteți vedea un film impresionant din această campanie!

5_1
Valea Screzii, Parintele Nicolae Tanase intre voluntarii de la Fundatia noastra, 1 oct 2016
Cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului am ajuns la Valea Plopului de praznicul Acoperamantului Maicii Domnului (1 octombrie 2016), incarcati cu darurile primite de la dumneavoastra si insotiti de vizitatorii care ne-au fost alaturi.
Am participat la Sfanta Liturghie apoi am vizitat tabara de la Valea Screzii. Va multumim pentru contributiile pe care le-ati adus raspunzand campaniei lunii octombrie si va mai asteptam alaturi de noi!
Mai multe fotografii, aici.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter