Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați fost alături în călătoria de suflet de sâmbătă, 17 aprilie 2021, pe care Fundația noastră a organizat-o în județul Giurgiu, în cadrul căreia ne-am oprit și la Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din comuna Slobozia, județul Giurgiu unde au fost aduse toate donațiile dvs.
Părintele Valentin a prezentat participanților la această vizită încăperile din Centru și bisericuța din curtea acestuia, vorbindu-ne nu doar despre istoria locului, nevoile sociale ale mamelor și copiilor găzduiți aici, dar și de importanța desăvârșirii sufletești, prin rugăciunea continuă la care suntem chemați.
Vă atașăm câteva fotografii de unde se poate vedea starea unora dintre încăperile Centrului, precum și de la clădirea din apropiere, unde se intenționează ridicarea unei brutării, care ar avea mare nevoie de reparații la instalații și de renovare, Acest proiect dorim să-l susținem financiar și să-l ducem la bun sfârșit cu ajutorul dumneavoastră, al tuturor prietenilor, apropiaților și membrilor Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca.
Cei care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare inclusiv pentru achitarea facturilor de utilități, dar și pentru a finaliza în acest an reparațiile la acoperișul clădirii cu destinația de brutărie, puteți dona sumele în următorul cont:
FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")
Vă așteptăm alături de noi la următoarea vizită pe care o vom organiza, cu voia Domnului, în cursul lunii iunie.
Maica Domnului și Părintele Arsenie Boca să ne ajute pe toți în desăvârșirea lucrărilor plăcute lui Dumnezeu!