Scris de admin

Categoria părinte: Familii defavorizate

POVESTIRE ADEVĂRATĂ
Cum ar fi să ne trezim într-o zi că ne mișcăm doar cu un scaun cu rotile? Și cum ar fi să avem dureri continue și să trecem prin operații chirurugicale și acest lucru nu numai să nu ne rezolve problemele dar să le și înrăutățească?
Cum ar fi ca, la nici 50 de ani, să existe o unică șansă să îți recapeți un pic mobilitatea dar să nu ai mijloacele financiare să faci acest lucru pentru tine?
Să citim în continuare povestirea tristă și mai ales ADEVĂRATĂ a unei femei care nu va mai merge niciodată pe ambele sale picioare (un picior i-a fost deja amputat de la șold în urma unei infecții spitalicești) dar care speră că va putea merge cu ajutorul unei proteze. Numai cu ajutorul nostru va putea plăti proteza necesară si visul său, de a merge din nou, va deveni realitate! 

Menționăm că aceste imagini sunt luate de pe net, noi avem la sediul fundației toate documentele și imagini reale, oricine vrea să le vadă și să se asigure că este un caz real, poate să aibă acces la ele la sediul nostru.

În iarna anului 1969, un nou copil bolnav se năștea. Avea să se cheme Rodica, o fetiță diagnosticată cu luxație congenitală de șold bilaterală. Părinții fiind oameni modești de la țară nu au înțeles gravitatea acestui diagnostic, nici resurse financiare nu aveau, așa că nu au luat nici o măsură în privința acestei afecțiuni. Anii au trecut, fata a crescut, iar boala s-a dezvoltat odată cu ea, ajungându-se la o displazie de șold bilaterală.
„Mă numesc Rodica Filip, am vârsta de 47 de ani, iar de 25 de ani locuiesc în București alături de familia mea. În urmă cu 5 ani, septembrie 2012, am acuzat dureri mari în zona șoldului drept, acesta blocându-se fără a-l mai putea folosi pe moment. Durerile persistau, iar în acel moment, având copiii deja mari, am decis că a sosit momentul să merg la un doctor ortoped pentru a mă sfătui și a mă ajuta în găsirea unei soluții pentru problema mea. Am fost la un spital din București, la secția ortopedie, unde doctorul ortoped care m-a evaluat a luat decizia de a interveni chirurgical pentru montarea unei proteze de șold. Operația a fost mai complicată de atât. Aceasta s-a desfășurat în 2 pași: în prima fază a avut loc etapa tracțiunii. În această etapă, cu ajutorul unor greutăți, timp de 5 săptămâni  femurul, împreună cu nervii și mușchii piciorului au fost trași, alungiți pentru a ajunge la locul unde trebuia să fie în mod normal acest os.Cea de-a doua etapă a constat în protezarea efectivă a șoldului cu o proteză ceramică, achitată integral de familia mea.

Citește mai mult: Imobilizată la nici 50 de ani

Scris de admin

Categoria părinte: Familii defavorizate

DARIA BURCILA ESTE INTR-O SITUATIE DISPERATA!

Citește mai mult: Strigat de ajutor

Scris de admin

Categoria părinte: Familii defavorizate

Feedback despre a treia familie ajutată de Fundație – este vorba despre cea din care face parte băiatul Mihai Cozac, a cărui fotografie o găsiți mai jos.

Acum doi ani (2013), doamna Constantina Stancu, a venit la Fundaţie povestind situația a trei frati, respectiv Nicolae - 9 ani, Mihăiță de 6 ani și Andrei de 4 ani.
Doamna Stancu i-a cunoscut la biserică, când veneau împreună cu mama lor pentru eventuala milostenie a enoriașilor. Dumneaei, femeie cu mare credință în Dumnezeu, s-a implicat în viața acestora, ajutându-i cu îngrijirea copiilor atunci când erau bolnavi, cu mâncare, iar împreună cu încă o doamnă l-au botezat pe cel mai mic, Andrei.
De asemenea, a încercat ca acești copii să ajungă în grija celor de la Valea Plopului. Mama, care la rândul ei a avut o copilărie grea, nu este persoana care să le asigure educația, sprijinul și întreținerea necesară (stăteau, la momentul respectiv cu bunica, care era împreună cu concubinul, într-o cameră neîncălzită, iar atunci când concubinul bunicii se îmbăta, erau dați afară…)Atunci când doamna Stancu a venit la Fundaţie, mama copiilor împreună cu cei trei băieți, cu concubinul acesteia și cu cei doi gemeni, de un an, pe care îi are împreună cu acesta, locuiau într-o cameră, de aproximativ 2/3 m, fără ferestre, aferentă unei centrale termice de la blocul la care făcea curat concubinul.
Doamna Stancu a dorit și dorește în continuare să-i ajute pe acești copii oferindu-le posibilitatea de a merge la școală, de a ieși din mediul impropriu în care trăiesc, de a ajunge să aibă o slujbă atunci când va veni timpul și de a deveni independenți.
Când a ajuns prima dată doamna Stancu la Fundaţie, mama copiilor a fost de acord să i-l dea pe Mihăiță acasă la dumneaei pentru a-l duce la grădiniță. Pentru acest lucru s-a și solicitat ajutorul Fundatiei: plata taxei la grădiniță. După, s-a făcut constatarea la fața locului, iar pe timpul anului școlar 2013-2014, Fundaţia a asigurat plata taxei și un minim de alimente lunar.
In anul următor, mama nu a mai vrut să-l lase la doamna Stancu, luându-și obligația ca la clasa pregătitoare (2014-2015) să-l ducă ea.
Între timp, Fundaţia noastră împreună cu doamna a făcut o solicitare către Protecția Copilului: aceea ca cei trei copii sa fie transferați la Valea Plopului, de unde aveam acordul, prezentându-le implicit cazul pe îndelete.
Din păcate, cei de Protecția Copilului ne-au transmis că mama este capabilă (!) să aibă grijă de toți copiii, adică de toți cinci, că stau în condiții relativ bune și că ei monitorizează cazul, iar dacă vor avea nevoie de ajutorul Fundaţiei o să ne contacteze.
Această concluzie a venit în condițiile în care, în solicitarea respectivă precizasem că cel mare nu mai merge la școală de aproximativ un an, de faptul că acesta fusese legat de un copac, într-o pădure, cât timp mama îi oferea servicii intime unuia, el reușind să se dezlege și să asiste la toată scena, că doar gemenii dorm în pat (care sunt bolnavi de sindromul Down), iar restul pe jos, așa cum i am găsit și noi când am fost să cunoaștem familia, că cel mare doarme într-o mașină părăsită și că la Valea Plopului au posibilitatea de a primi condiții umane de locuire și o educație potrivită!
Din păcate, în anul trecut școlar, Mihăiță nu a mai fost dus la școală, fiind nevoit ca anul acesta să repete clasa pregătitoare, iar cel mare, Nicolae, a fost găsit de poliție pe străzi și dus într-un centru de plasament. În acest moment nu mai știm nimic despre el.
Chiar dacă Fundaţia nu a mai putut dona în continuare, din pricina hotărârii celor de la Protecția Copilului, trei dintre persoanele care au cunoscut cazul, încă îi oferă doamnei Stancu o sumă de bani pentru a putea avea grijă de Mihai, pentru a-l duce la clasa pregătitoare. Aceasta a insistat la mama copiilor și a reușit, dar fară acordul legal al Protecției Copilului, să îl ia acasă la dumneaei și să-l ducă la școală, iar doamna care l-a botezat pe Andrei, să îl ia si pe acesta acasă pentru a-i oferi educație și îngrijire corespunzătoare! Această doamna este profesor de religie (nu are televizor acasă) puțin cate puțin a reușit ca Andrei să nu mai aibă coșmaruri noaptea, să nu o mai amenințe că o omoară (!), în vara trecută l-a dus în călătorie prin țară, însă cel mai important lucru este că îl îndrumă spre credință, aspect urmărit și de doamna Stancu cu Mihăiță!.
Ne rugăm lui Dumnezeu să le țină sănătoase pe aceste doamne pentru atâta bunătate oferită și pentru a-i ajuta pe acești copii în continuare!
Cu aceasta ocazie îi mulțumim doamnei Lazăr Monica, care timp de 5 ani, lună de lună a donat câte 350 lei pentru cazurile sociale ajutate de Fundație (mai întâi Familiei Tănasa, după aceea, familiei de mai sus, iar acum unei familii cu probleme financiare de la Biserica Olari).
De altfel, le mulțumim tuturor celor care ne ajută cu donații în cont pentru activitățile și întreținerea Fundației!

Scris de admin

Categoria părinte: Familii defavorizate

Dorim să vă dăm un feedback și despre cea de-a doua familie ajutată de Fundația noastră în perioada 2010-2014 - familia Neagu.

Elena Neagu - mamă a doi băieți, cel mare intrase la liceu când a apelat la fundaţie, iar cel mic avea doi ani. Soțul și implicit tatăl celor doi copii a plecat într-o altă țară să lucreze, însă nu a mai dat niciun semn familiei (de sprijin material nici nu poate fi vorba) și bănuia Elena ca ar fi și cu o altă femeie.
Din păcate, plecarea tatălui a afectat emoțional foarte mult pe băiatul cel mare. În urmă discuțiilor cu el, își exprima neînțelegerea față de toate cele întâmplate familiei lui. Ea nu a divorțat deoarece băiatul cel mare a rugat-o să nu facă acest lucru pentru a nu-l întreba colegii la școală de ce au divorțat părinții, el considerând asta o rușine. După concediul de maternitate avut pentru cel de-al doilea copil, Elena s-a întors la serviciu, însă la puțin timp au disponibilizat-o.
Toate acestea au dus la înrăutățirea situației acestei familii, atât din punct de vedere spiritual cât și financiar. Singurul venit se datora bunicii, prin pensia acesteia, de 600 lei și printr-un salariul primit ca femeie de serviciu la o scară de bloc.
Pe toată perioada liceului băiatului cel mare, prietenii fundaţiei, atât cât au putut, au donat parte din cele necesare traiului, pentru această familie.
În acest moment (noiembrie 2015) cel mare a terminat liceul și s-a angajat, iar cel mic este la școală.
Foto: Nicolas, dreapta: Bunica, jos stânga: băiatul ce mic al Elenei, jos dreapta: o verișoară
Bunica, din păcate, are sănătatea din ce în ce mai subredă. Elena lucrează în locul mamei, ca femeie de serviciu la scara de bloc și de asemenea, când este solicitată, face menajul la câteva familii. Chiar și la sediul Fundației noastre, Elena face curățenie și este recompensată pe măsură!
În acest moment, familia, finaniciar este cât de cât bine, având în vedere că lucrează și Nicolas!
Regretul nostru totuși este că,  deși am discutat atât cu ea cât și cu băiatul ei cel mare în ceea ce privește apropierea mai mult de Dumnezeu, sămânța încă nu a rodit. Cu toate că ei cred că fără Dumnezeu nu se poate nimic, întâlnirile cu El sunt mai rare. Ne rugăm pentru ca ei să-și găsească cu adevărat liniștea sufletească și rezolvarea problemelor lor!

Vă mulțumim foarte mult pentru ajutorul constant dat familiei Neagu, fără dumneavoastră le-ar fi fost imposibil!