Feedback despre familia celor 3 copii
- Scris de admin
- Categoria părinte: Familii defavorizate
Feedback despre a treia familie ajutată de Fundație – este vorba despre cea din care face parte băiatul Mihai Cozac, a cărui fotografie o găsiți mai jos.
Acum doi ani (2013), doamna Constantina Stancu, a venit la Fundaţie povestind situația a trei frati, respectiv Nicolae - 9 ani, Mihăiță de 6 ani și Andrei de 4 ani.
Doamna Stancu i-a cunoscut la biserică, când veneau împreună cu mama lor pentru eventuala milostenie a enoriașilor. Dumneaei, femeie cu mare credință în Dumnezeu, s-a implicat în viața acestora, ajutându-i cu îngrijirea copiilor atunci când erau bolnavi, cu mâncare, iar împreună cu încă o doamnă l-au botezat pe cel mai mic, Andrei.
De asemenea, a încercat ca acești copii să ajungă în grija celor de la Valea Plopului. Mama, care la rândul ei a avut o copilărie grea, nu este persoana care să le asigure educația, sprijinul și întreținerea necesară (stăteau, la momentul respectiv cu bunica, care era împreună cu concubinul, într-o cameră neîncălzită, iar atunci când concubinul bunicii se îmbăta, erau dați afară…)Atunci când doamna Stancu a venit la Fundaţie, mama copiilor împreună cu cei trei băieți, cu concubinul acesteia și cu cei doi gemeni, de un an, pe care îi are împreună cu acesta, locuiau într-o cameră, de aproximativ 2/3 m, fără ferestre, aferentă unei centrale termice de la blocul la care făcea curat concubinul.
Doamna Stancu a dorit și dorește în continuare să-i ajute pe acești copii oferindu-le posibilitatea de a merge la școală, de a ieși din mediul impropriu în care trăiesc, de a ajunge să aibă o slujbă atunci când va veni timpul și de a deveni independenți.
Când a ajuns prima dată doamna Stancu la Fundaţie, mama copiilor a fost de acord să i-l dea pe Mihăiță acasă la dumneaei pentru a-l duce la grădiniță. Pentru acest lucru s-a și solicitat ajutorul Fundatiei: plata taxei la grădiniță. După, s-a făcut constatarea la fața locului, iar pe timpul anului școlar 2013-2014, Fundaţia a asigurat plata taxei și un minim de alimente lunar.
In anul următor, mama nu a mai vrut să-l lase la doamna Stancu, luându-și obligația ca la clasa pregătitoare (2014-2015) să-l ducă ea.
Între timp, Fundaţia noastră împreună cu doamna a făcut o solicitare către Protecția Copilului: aceea ca cei trei copii sa fie transferați la Valea Plopului, de unde aveam acordul, prezentându-le implicit cazul pe îndelete.
Din păcate, cei de Protecția Copilului ne-au transmis că mama este capabilă (!) să aibă grijă de toți copiii, adică de toți cinci, că stau în condiții relativ bune și că ei monitorizează cazul, iar dacă vor avea nevoie de ajutorul Fundaţiei o să ne contacteze.
Această concluzie a venit în condițiile în care, în solicitarea respectivă precizasem că cel mare nu mai merge la școală de aproximativ un an, de faptul că acesta fusese legat de un copac, într-o pădure, cât timp mama îi oferea servicii intime unuia, el reușind să se dezlege și să asiste la toată scena, că doar gemenii dorm în pat (care sunt bolnavi de sindromul Down), iar restul pe jos, așa cum i am găsit și noi când am fost să cunoaștem familia, că cel mare doarme într-o mașină părăsită și că la Valea Plopului au posibilitatea de a primi condiții umane de locuire și o educație potrivită!
Din păcate, în anul trecut școlar, Mihăiță nu a mai fost dus la școală, fiind nevoit ca anul acesta să repete clasa pregătitoare, iar cel mare, Nicolae, a fost găsit de poliție pe străzi și dus într-un centru de plasament. În acest moment nu mai știm nimic despre el.
Chiar dacă Fundaţia nu a mai putut dona în continuare, din pricina hotărârii celor de la Protecția Copilului, trei dintre persoanele care au cunoscut cazul, încă îi oferă doamnei Stancu o sumă de bani pentru a putea avea grijă de Mihai, pentru a-l duce la clasa pregătitoare. Aceasta a insistat la mama copiilor și a reușit, dar fară acordul legal al Protecției Copilului, să îl ia acasă la dumneaei și să-l ducă la școală, iar doamna care l-a botezat pe Andrei, să îl ia si pe acesta acasă pentru a-i oferi educație și îngrijire corespunzătoare! Această doamna este profesor de religie (nu are televizor acasă) puțin cate puțin a reușit ca Andrei să nu mai aibă coșmaruri noaptea, să nu o mai amenințe că o omoară (!), în vara trecută l-a dus în călătorie prin țară, însă cel mai important lucru este că îl îndrumă spre credință, aspect urmărit și de doamna Stancu cu Mihăiță!.
Ne rugăm lui Dumnezeu să le țină sănătoase pe aceste doamne pentru atâta bunătate oferită și pentru a-i ajuta pe acești copii în continuare!
Cu aceasta ocazie îi mulțumim doamnei Lazăr Monica, care timp de 5 ani, lună de lună a donat câte 350 lei pentru cazurile sociale ajutate de Fundație (mai întâi Familiei Tănasa, după aceea, familiei de mai sus, iar acum unei familii cu probleme financiare de la Biserica Olari).
De altfel, le mulțumim tuturor celor care ne ajută cu donații în cont pentru activitățile și întreținerea Fundației!
Caz social: Familia Neagu
- Scris de admin
- Categoria părinte: Familii defavorizate
Dorim să vă dăm un feedback și despre cea de-a doua familie ajutată de Fundația noastră în perioada 2010-2014 - familia Neagu.
Elena Neagu - mamă a doi băieți, cel mare intrase la liceu când a apelat la fundaţie, iar cel mic avea doi ani. Soțul și implicit tatăl celor doi copii a plecat într-o altă țară să lucreze, însă nu a mai dat niciun semn familiei (de sprijin material nici nu poate fi vorba) și bănuia Elena ca ar fi și cu o altă femeie.
Din păcate, plecarea tatălui a afectat emoțional foarte mult pe băiatul cel mare. În urmă discuțiilor cu el, își exprima neînțelegerea față de toate cele întâmplate familiei lui. Ea nu a divorțat deoarece băiatul cel mare a rugat-o să nu facă acest lucru pentru a nu-l întreba colegii la școală de ce au divorțat părinții, el considerând asta o rușine. După concediul de maternitate avut pentru cel de-al doilea copil, Elena s-a întors la serviciu, însă la puțin timp au disponibilizat-o.
Toate acestea au dus la înrăutățirea situației acestei familii, atât din punct de vedere spiritual cât și financiar. Singurul venit se datora bunicii, prin pensia acesteia, de 600 lei și printr-un salariul primit ca femeie de serviciu la o scară de bloc.
Pe toată perioada liceului băiatului cel mare, prietenii fundaţiei, atât cât au putut, au donat parte din cele necesare traiului, pentru această familie.
În acest moment (noiembrie 2015) cel mare a terminat liceul și s-a angajat, iar cel mic este la școală.Foto: Nicolas, dreapta: Bunica, jos stânga: băiatul ce mic al Elenei, jos dreapta: o verișoară
Bunica, din păcate, are sănătatea din ce în ce mai subredă. Elena lucrează în locul mamei, ca femeie de serviciu la scara de bloc și de asemenea, când este solicitată, face menajul la câteva familii. Chiar și la sediul Fundației noastre, Elena face curățenie și este recompensată pe măsură!
În acest moment, familia, finaniciar este cât de cât bine, având în vedere că lucrează și Nicolas!
Regretul nostru totuși este că, deși am discutat atât cu ea cât și cu băiatul ei cel mare în ceea ce privește apropierea mai mult de Dumnezeu, sămânța încă nu a rodit. Cu toate că ei cred că fără Dumnezeu nu se poate nimic, întâlnirile cu El sunt mai rare. Ne rugăm pentru ca ei să-și găsească cu adevărat liniștea sufletească și rezolvarea problemelor lor!
Vă mulțumim foarte mult pentru ajutorul constant dat familiei Neagu, fără dumneavoastră le-ar fi fost imposibil!
Caz social: Familia Tanasa
- Scris de admin
- Categoria părinte: Familii defavorizate
Dorim să vă dăm un feedback despre ce face în prezent Familia Tănasa – una dintre cele două familii ajutate de noi în trecut (2010-2013): istoricul familiei este următorul:Laura - divorțată în momentul în care am auzit despre cazul ei, se confrunta cu problemele majore de sănătate ale copilului Andrei – s-a născut cu probleme la nivelul membrelor inferioare, cu neajunsuri materiale, dar și cu ceea ce au generat toate acestea, anxietate și lipsă de încredere în propria persoană.
Veniturile se rezumau la câștigul bunicii (800 lei/lună) și alocația celui mic, mama neputând lucra deoarece cel mic avea nevoie de îngrijire permanentă. Nevoile acestei familii constau de cele mai multe ori în alimente, produse de curățenie și întreținere, haine, scutece pentru Andrei, dar nu numai.
Dumneavoastră ne-ați ajutat să schimbăm geamurile de sticlă cu geamuri termopan din camera Laurei și băiețelului deoarece aveau mari probleme cu frigul iarna. Ajutorul dumneavoastră, atât în bani cât și în diferite produse (de îmbrăcăminte, mobilier etc) a făcut ca această familie să depășească mai ușor situațiile critice întâmpinate.
Dar cel mai important ajutor, a fost îndemnul de a se apropia de Dumnezeu, așa cum Laura ne-a povestit acum puțin timp. În urmă cu aproximativ două săptămâni am vorbit cu ea, care transmite tuturor multă sănătate și mulțumește lui Dumnezeu că a făcut să existe oameni cu suflet mare care să-i dea și familiei sale o mână de ajutor atunci când a avut nevoie mai mult!În clipa de față sunt toți bine, băiețelul mai are de făcut intervenții chirurgicale, dar este pe drumul cel bun, mama Laurei este plecată să lucreze în Anglia și îi este bine și dumneaei, plus că o ajută financiar pe Laura.
Ea a reușit să lucreze și să asigure cele necesare traiului și în primul rând cele necesare lui Andrei! Acum face un curs de cofetar - un vis avut de multă vreme - a căpătat încredere în ea și în oameni, dar încă o dată a subliniat că a făcut un pas către Dumnezeu!
Vă mulțumim foarte mult pentru sprijinul acordat familiei Tănasa, Slavă lui Dumnezeu că acum sunt bine!
Programe sociale
- Scris de admin
- Categoria părinte: Ajută
1) Valea Plopului – Valea Screzii
Încă de la începutul anului 2010 ne-am îndreptat atenţia către Valea Plopului. După cum unii dintre dumnevoastră ştiti, avînd în vedere şi buna mediatizare, părintele Nicolae Tănase, ajută copiii fără familie, mame în situaţii dificile împreună cu copiii lor, bătrâni fără ajutor, adulţi fără adăpost, familii cu greutăţi care sălăşluiesc o vreme mai mult sau mai puţin îndelungată la aşezămintele de acolo. Preotul Nicolae Tănase a început prin a salva câteva suflete de la avort. Iniţial a dat copii în grija câtorva familii din sat cu promisiunea de a le ajuta să-i crească.
La jumatatea lunii martie 2016 se aflau acolo: 249 de copii între 0-18 ani, 65 de mame, 55 de adulţi, 35 de bătrâni.
Lunar mergem la Valea Plopului. În newsletter-ul nostru prezentăm nevoile celor de la acolo, donaţiile se aduc la sediul Fundatiei în zile stabilite de noi. Membrii şi prietenii Fundaţiei sunt cei care de obicei donează. Produsele sunt transportate pe baza de voluntariat, fiecare venind cu maşina personală şi transportând pe cei care nu au maşină, dar care merg să viziteze.
Fundaţia noastră şi-a propus să construiască la Valea Screzii o şcoală, deoarece copiii merg pe jos aproximativ 10 kilometri până la şcoala din Valea Plopului. Anual donăm la Valea Screzii o sumă consistentă strânsă din sponsorizările date de prietenii şi membrii noştri. În momentul de faţă, fundaţia şcolii este turnată, sunt şi zidurile ridicate. Are forma hexagonală şi am început să strângem bani pentru şcoală încă din august 2011.
De asemenea, din anul 2010 până în 2011 am strâns bani pentru reabilitarea primei case care s-a construit acolo - este cea din stânga bisericii din aşezământul de la Valea Screzii. Pe data de 6 august 2011 s-a făcut resfinţirea casei, unde au participat mulţi membri şi prieteni ai Fundaţiei. Din pacate, mare parte din casa reabilitată a ars într-un incediu care a avut loc în ianuarie 2012. Între timp, cei de acolo au reuşit să o ridice din nou.
Sa îi ajute Dumnezeu prin mâna oamenilor, în continuare pe cei de la Valea Plopului - Valea Screzii!
2) Centrul Social Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Slobozia, Judeţul Giurgiu
În 14.05.2011 am mers prima dată la Centrul Social Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, din comna Slobozia, Judeţul Giurgiu, după câteva discuţii în prealabil despre ce face acest centru, cu părintele Valentin Ştefan şi preoteasa Veronica – cei care au înfiinţat aşezământul şi a cărui grijă o poartă.
Centrul primeşte mamele care au probleme de violenţă în familie şi are binecuvântarea şi ocrotirea Episopiei Giurgiului. În prezent (iulie 2016) sunt ajutate acolo 40 de persoane, mame şi copii: 30 copiii - 10 mame.
Fondurile necesare Aşezământului Social, pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, provin din donaţii de la prietenii şi membrii Fundaţiei precum şi de la alţi oameni care sunt sensibilizaţi de scopul acestuia.
Mamele trăiesc împreună ca într-o familie şi se ajută reciproc. În răstimpul zilei acestea au grijă de copii, fac de serviciu prin rotaţie la bucătărie, curăţenie, spălat, grădină. Centrul se autogospodăreşte cât poate: creşte animale şi au o gradină de zarzavaturi.
Au biserică construită în stil grecesc în curte şi îl au pe părintele Valentin duhovnic permanent în mijlocul lor.
La scurt timp după prima vizită ne-am propus să îi ajutăm constant, astfel că, din 2011 până în prezent am ajuns sa mergem acolo la fiecare două luni. Deplasarea se face ca şi la aşezământul de la Valea Plopului – Valea Screzii: în newsletter se prezintă nevoile lor (alimente, produse de curaţenie şi igienă, rechizite) - prietenii şi membrii noştri aduc donaţiile la sediul Fundaţiei, iar produsele sunt transportate pe baza de voluntariat, fiecare venind cu maşina personală transportând donaţiile dar şi pe cei care care nu au maşină, însă care merg să vizitieze.
De-a lungul timpului, am ajutat prin sponsorizari în bani, la reabilitarea grupurilor sanitare, la punerea unui acoperiş nou, la plata facturilor pentru apă şi energie electrică.
Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi implicat şi vă implicaţi constant în ajutorarea celor de acolo!
Încurajăm pe cei care până acum nu au aflat de acest Aşezamant să se alăture demersurilor noastre!
"Calimara cu ambrozie" - versuri profunde si delicate
- Scris de admin
- Categoria părinte: Familii defavorizate
„Volumul Calimara cu ambrozie reprezinta un amalgam de sentimente ale unui suflet impresionat de albul din negru, de frumosul din urat, de zambetul din spatele lacrimilor. Este o calatorie printre rimele ce ofera o muzicalitate aparte sau printre versurile albe care emana autenticitate.
Temele abordate sunt diverse si incarcate de emotie, emotia de a trai in actualitatea diafana. Emotia de a mai putea contempla o carte, un vers, o traire si o bucurie suprema care ajunge sa fie ingradita de tumultul tehnologiei prezentului.
Trebuie sa ne intoarcem la frumos, la radacinile stramosesti, sa pastram vie cultura si literatura romana, sa atragem generatia mea si cea viitoare spre ceea ce mostenim mai frumos."
Acestea au fost cuvintele cu care Ramona Ion, o tanara de 20 de ani, si-a prezentat "tableta" de emotie si traire unor oameni straini ei la inceput, dar cunoscatori si traitori in frumos si armonie. Ramona si-a muiat penelul in "calimara de ambrozie" si a redat cu multa sensibilitate frumosul pe care numai un suflet curat si delicat il poate percepe, asa cum bine spune ea, in acest "tumult al tehnologiei prezentului". Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca a ajutat-o pe Ramona Ion sa isi lanseze acest al doilea volum de poezii intr-un cadru omagial, la cea de-a saptea aniversare a activitatii sale, 30 mai 2016. Acest volum de versuri este primul titlu care apare la Editura Arsenie Boca. Sa dea Bunul Dumnezeu ca acesta sa fie un inceput bun si pentru editura noastra si pentru Ramona Ion, tanar si talentat poet!
Imagine de la Lansarea cartii "Calimara cu ambrozie", 30 mai 2016, Muzeul National al Taranului Roman, Bucuresti
(Ramona Ion si Cristian Filip)
Ramona Ion are 20 de ani, locuieste in orasul Dorohoi, judetul Botosani. A absolvit liceul cu media generala 10 (ca si toti anii de studiu de pana acum) si se pregateste pentru facultate.
"Imi doresc si ma rog sa reusesc in viitor cu tot ce imi propun, sa rasplatesc toata munca depusa pana acum, sa imi pot ajuta familia si semenii, sa pot elabora proiecte care sa pastreze vie dragostea pentru poezie si perpetuarea literaturii romanesti.
Nadajduiesc sa pot infiinta o Asociatie Culturala dedicata acestor proiecte de viitor. Sunt un suflet impresionat de tot ceea ce traieste si care transpune toate aceste trairi pentru posteritate prin poeziile pe care natura si Cerul mi le daruiesc cu binecuvantare. Orice carte vanduta poate darui undeva bucurie, iar pe mine ma poate ajuta enorm sa imi pot asigura un viitor, sa imi pot ajuta familia greu incercata si pe fratiorii mai mici, sa imi pot dezvolta proiectele referitoare la urmatorul volum de poezie si la infiintarea unei Asociatii Culturale care sa atraga toate categoriile de varsta catre sensibilitate, literatura, poezie."Oricine doreste sa o ajute pe Ramona sa isi indeplineasca visele poate sa ii cumpere cartea. Pentru a comanda cartea sa, puteti sa ii scrieti pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Va multumim tuturor pentru ajutorul acordat!