TERAPIA  PRIN  DRAGOSTE  DE  SEMENI

De așezământul de la Valea Plopului– Valea Screzii știm. De Părintele Nicolae Tănase știm. Ce nu știm ?

Nu știm ce se poate întâmpla în inimile noastre când ne apropiem de acest așezământ. Nu știm ce transformări se pot petrece în sufletele noastre în urma contactului cu copii, mame și bătrâni din aceste comunități.

Povestea așezământului seamănă cu o parabolă despre solidaritate, iubire, milostenie, valori creștine fundamentale.

Știm, așa ca o schemă, că o comunitate de familii, dintr-un sat de lângă Vălenii de Munte, a fost impulsionată de energia și harul preotului de parohie – părintele Nicolae Tănase - și găzduiește și îngrijește, începând din anul 1990, copii pe care părinții nu-i pot crește, mame-victime ale violenței domestice, bătrâni abandonați de rudele lor, persoane fără adăpost, inclusiv copii ale căror mame sunt diagnosticate cu cancer – nevoite să-și înceapă tratamentul - și nu au rude în grija cărora să poată lăsa copiii. Când nu au mai fost suficiente familii, s-a început construcția de noi case. Părintele Nicolae Tănase și oameni din Valea Plopului au înființat Asociația ProVita.

Câțiva oameni au reușit, în peste 20 ani, să mobilizeze o comunitate întreagă și să ajute copii, mame, bătrâni aflați în dificultate. Cu sprijinul unor voluntari ocazionali și cu ajutorul unor persoane particulare care le donează bani și alimente, membrii asociației fac minuni.

Așezământul de la Valea Plopului – Valea Screzii este o alternativă la sistemul serviciilor sociale de stat. Diferența majoră față de orfelinate este că părinții sunt încurajați să-și ia copiii înapoi, când au din nou mijloace de a-i crește.

Nevoile comunității sunt nevoile unei familii de peste 400 persoane: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, materiale de construcții. 

Ne-am îndreptat și noi, voluntari ai Fundației Părintele Arsenie Boca, spre comunitatea din Valea Screzii cu donații formate din alimente și produse de menaj și uz casnic provenite de la membri, susținători, voluntari ai Fundației. Apropierea de Valea Screzii îți aduce inima la gât și îți accelerează pulsul. În casele acelea construite, rând pe rând, ca un miracol fiecare, locuiesc copii orfani și mame cu copii aflați în dificultate. Toată drama unei lumi ți se desfășoară în fața ochilor. Casele sunt asezate unele lângă celelalte și un unic gard așezat la o oarecare distanță în fața lor, delimitează zona de locuit de drumul pe care mai circulă câte o mașină. Observi rufele proaspăt spălate întinse pe sârmă la uscat și peticele de verdeață din fața casei.

Ne-am apropiat de intrarea aflată între locul de joacă și mica biserică a comunității. Ne-am dat jos din mașini și am respirat aerul de munte, cald dar umed. Urma să plouă. A apărut o tânără care a mobilizat câțiva adolescenți din comunitate pentru a descărca din mașini darurile pe care le transportasem.

Apoi ne-au invitat la masa de prânz și ne-au îndrumat spre cantină. Atunci am înțeles de ce nu erau copii și adulți prin preajma caselor. Sosisem la Valea Screzii în miezul zilei și toată lumea era la masă. La intrarea în clădire, o mămică lega șireturile încălțămintei unui băiețel și îi spunea cum să se comporte la masă.

Dintr-o dată, în ușă a apărut Părintele Tănase însoțit de un adolescent căruia îi explica că nu se cuvine să vină la masă îmbrăcat nepotrivit și pe care îl îndemna să meargă să se schimbe. În glasul Părintelui Tănase simțeai dragostea pe care o avea de dăruit pentru toți, iar această iubire nu era condiționată de cumințenia lor, după cum nu era afectată nici de obrăznicia lor.
Băiatul s-a îndreptat spre una din casele de lângă cantină, iar noi ne-am încolonat să intrăm în sala de mese. Ne-a cuprins un zumzet de tacâmuri, pahare, farfurii mișcate cu un fel de mâncare sau altul, glasuri de copii, adolescenți, tineri, adulți și un miros ademenitor de mâncare gătită proaspăt.

Ne-am așezat la masă. Din locul în care ne-am așezat, am cuprins cu privirea întreaga sală. S-a apropiat de masă o fată tare frumoasă și, cu un zâmbet larg, a pus pe masă farfurii cu mâncare. Când a ajuns lângă mine, mi-a întins o farfurie cu supă și una cu sarmale. Am ezitat să o iau pe cea cu sarmale. S-a uitat la mine și apoi, înțelegând fără cuvinte pricina ezitării, s-a apropiat de urechea mea și a șoptit repede, precipitat, nu cumva să refuz – ”vă aduc din alea cu pește, acum, imediat, au făcut la bucătărie, trebuie să mâncați”.

Îmi dau lacrimile și nu mai pot să vorbesc și să spun ”nu trebuie, puiule de om, pentru mine”.

Fata a plecat spre bucătărie și eu aplec capul spre farfuria cu supă. Împing lingura în lichidul cald și înainte de a o duce la gură simt un gust sărat. Lacrimile îmi ajunseseră pe buze. Un gând îmi străbătea creierul – ”Doamne, ai rânduit să ajungem într-un loc în care copiii își împart mâncarea cu noi”.

Spre sfârșitul mesei, Părintele Tănase s-a așezat la masa noastră și ne-a vorbit de lucrarea educativă care se desfășoară la Valea Screzii. După un timp, am înțeles că Părintele Tănase iubea cu o iubire dincolo de el. Iubirea lui avea o asemenea profunzime, cuprindere și intensitate, încât ne cuprindea pe toți în ea, fie cu bucurie, fie cu durere, dar oricum, într-o singură iubire.

Când s-a încheiat masa, toată lumea din sală s-a ridicat în picioare pentru rugăciunea de mulțumire. Avea o intensitate neverosimilă. În timpul rugăciunii, am îndrăznit să mă uit la masa din dreapta la capătul căreia răsărea capul unui copiluț care zâmbea. Spunea și el rugăciunea și la un moment dat și-a ridicat mâinile pe masă. Mișcarea lui m-a determinat să îmi ridic ochii și să mă uit la femeia de lângă el. Și ea rostea rugăciunea și vocea ei se auzea până la mine.

În clipa aceea, am realizat, încă o dată, puterea rugăciunii. Ea ne unea inimile. Rugăciunea, această ”respirație a sufletului”, aducea mângâiere, pace și bucurie, ne ajuta să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar al lui Dumnezeu. Din durerea și iubirea noastră se năștea o lume mai puternică decât celelalte. O lume mare ridicată la marginea unui sat mic.

Dincolo de poveștile de viață din comunitate, care de care mai triste și dureroase, sunt tot atâtea speranțe de oameni care s-au regăsit și încearcă să pornească la un drum nou.

Dacă vă doare sufletul, dacă vă plângeți când de una, când de cealaltă, să faceți drumul până la comunitatea din Valea Screzii, să stați împreună cu acei copii, adolescenți, tineri, să-l cunoașteți pe Părintele Tănase. Are efectul unei terapii prin dragoste de semeni. Și de neașteptată speranță în inimile lor dar…și în inimile voastre.

Campania de ajutorare pentru așezământul de la Valea Plopului–Valea Screzii continuă lună de lună și voluntarii, membrii, susținătorii Fundației Părintele Arsenie Boca se implică cu mult entuziasm. Copiii au nevoie de toată susținerea noastră.

Așa cum am mai spus, nevoile lor sunt cele ale unei familii de peste 400 persoane: hrană, medicamente, materiale de construcții... și multă, multă dragoste!
Mulțumim din toată inima celor care ne-au fost alături în această deplasare și au susținut donațiile și transportul.
Teodora Camelia Moldovan

13 mai 2017
Sf. Serghie Mărturisitorul