Părintele Alexander Schmemann - Postul cel MareAcum, la începutul Sfântului şi Marelui Post – Referinţe despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu.
Creaţie a Sfântului Andrei - Arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheamă pe credincios să-şi altoiască viaţa spirituală pe drumul lui Iisus Hristos, spre Golgota şi spre Înviere, drum pe care se sintetizează destinul umanităţii.
Postul cel Mare este o călătorie duhovnicească spre Înviere. Prin toate slujbele pe care Părinţii Bisericii le-au presărat de-a lungul celor 48 de zile de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între aceste slujbe, un loc aparte îl ocupă Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei.Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare“, când se cântă integral.
Despre omul - actor pe scena istoriei mânturii
Canonul este alcătuit din nouă secţiuni numite „cântări“, compuse, la rândul lor, din strofe (tropare), între care se intercalează rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“.Troparul care deschide fiecare din cele nouă cântări, numit „irmos“, adică „legătură“, se cântă o dată la început şi se repetă după parcurgerea troparelor cântării respective. De fiecare dată când se rosteşte rugăciunea „Miluieşte-mă...“, se face şi o metanie - o plecăciune până la pământ - , rostul metaniilor fiind acela de a angaja în rugăciune persoana umană, în integralitatea sa: trup şi suflet. (În mănăstiri se fac trei metanii pentru fiecare din cele aproape 300 de tropare).
Canonul este numit „cel Mare“, atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de strofe, canonul Sfântului Andrei are peste 250. În privinţa conţinutului, Canonul cel Mare împleteşte marile teme bibilice şi scripturistice (Adam şi Eva, raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Iisus Hristos şi Biserica) cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa.Mai mult, aşa după cum spune Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare“, „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală“.
Credinciosul care participă la slujba Canonului este luat parcă de mână şi purtat într-o lungă călătorie, care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie; pe parcursul întregii călătorii este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii. În cadrul acestui proces, descoperă că nu este un simplu spectator, ci se vede pe sine participând direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat exterioare, străine lui.
Despre dialogul pocăinţei
Rugăciunea credincioşilor adunaţi în biserică nu este un monolog, ci o voce a unui dialog care are loc în adâncurile tainice ale existenţelor umane. Credincioşii vorbesc cu persoanele prezente în mod nevăzut alături de ei: Dumnezeu Cel în Treime, Maica Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Andrei Criteanul însuşi. Iată un exemplu de dialog cu Sfânta Maria Egipteanca:„Cel pe care L-ai iubit şi L-ai dorit, Maică, pe ale Cărui urme ai mers, Acesta te-a aflat şi ţi-a dat pocăinţă, ca unul singur Dumnezeu milostiv, pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească de patimi şi de primejdii şi pe noi“.
Despre rostul Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Părintele Alexander Schmemann spune că este „să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă; să descopere păcatul, nu prin definiţii şi înşiruiri, ci printr-o adâncă meditaţie asupra măreţei istorii biblice, care este, cu adevărat, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării“.Ce este un canon?
Cuvântul „canon“ este foarte des întrebuintat în limbajul bisericesc, cu diferite sensuri. În imnografie, el este o înlantuire de cântari, compuse dupa anumite reguli, în ceea ce priveste numarul si masura lor, alcatuind un întreg de sine statator, folosit ca atare în cult. Forma desavârsita a acestui gen de creatie imnografica este alcatuita din noua grupuri de cântari. Numarul a fost inspirat de cele noua cântari pe care le întâlnim în Sfânta Scriptura (cum ar fi cântarea lui Moise, a lui Isaia sau cântarea Sfintei Fecioare Maria, din cap. I al Evangheliei dupa Luca), care erau folosite în cultul Bisericii primelor veacuri. Totodata, aminteste si de cele noua cete îngeresti. În majoritatea canoanelor, cea de a doua lipseste, fiind chip al cetei îngerilor cazuti.
Se deosebeste Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul, de celelalte creatii liturgice de acelasi gen?
Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezinta forma desavârsita a acestui gen de creatie imnografica. El se impune nu numai prin marimea sa (peste 250 de tropare), ci mai ales prin adâncimea si frumusetea modului de a exprima pocainta. Sfântul Andrei Criteanul a reusit sa adune la un loc nenumarate imagini ale pocaintei din Sfânta Scriptura, de la caderea lui Adam din rai si pâna la Învierea Mântuitorului, identificându-se cu ele si îndemnându-ne si pe noi sa facem acelasi lucru. Fiecare eveniment evocat este prezentat si ca realitate a vietii mele, oferindu-mi ocazia sa constientizez pacatul, sa ma pocaiesc si sa nadajduiesc în mila lui Dumnezeu.
Despre acomodarea noastra cu împaratia cea cereasca si vesnica
Pentru unii, slujba Canonului celui Mare este lunga si, poate, plictisitoare. De ce se întâmpla acest lucru? Daca simtim acest lucru, este o dovada evidenta a faptului ca nu ne mai hranim credinta din Sfânta Scriptura. Ne plictisim daca ascultam cântându-se sau citindu-se despre persoane sau evenimente despre care nu stim aproape nimic. Slujba Canonului este o provocare pentru fiecare dintre noi de a redescoperi Sfânta Scriptura si, mai ales, de a încerca sa traim asa cum ne îndeamna ea. Ar trebui sa ne dam seama ca acum, în prima saptamâna a Postului, Biserica ne ofera o atmosfera diferita de ceea ce traim de obicei. Venind din agitatia vietii noastre de zi cu zi si intrând la o slujba a Pavecernitei mari, unita cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, descoperim o atmosfera linistita, o cântare domoala, cu lumina putina, cu „Doamne miluieste“, repetat parca la nesfârsit, cu rugaciuni, cum este cea a Sfântului Efrem Sirul, pe care nu le poti asculta indiferent. Este, dintr-o data, altceva. De fapt, acesta este rostul postului si al slujbelor sale: sa ne ajute sa devenim altceva, sa devenim fiinte pascale, adica sa „trecem“ de la „omul cel vechi“ la „omul cel nou“. Si daca aceasta atmosfera ne plictiseste, nu este vina Bisericii. Ea este, de fapt, chip al împaratiei lui Dumnezeu, în care lauda Lui este vesnica. Iar slujbele nu fac altceva decât sa ne faca sa pregustam din frumusetea Împaratiei si sa ne obisnuim cu ea.Câteva indicii si referinte biografice despre autorul Canonului - Sfântul Andrei Criteanul
Sfântul Andrei Criteanul s-a nascut în Damascul Siriei în jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind înca, si-a început viata monahala la Manastirea Sfântului Sava din Pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers în Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri pâna la data când a fost ales Mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta - Grecia. În anul 712 la presiunea împaratului bizantin si împotriva vointei sale a fost în partida monotelista, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.
Cu alte cuvinte, autorul Canonului celui Mare este Sfântul Andrei Criteanul sau Cretanul. El s-a nascut într-o familie crestina care i-a oferit o educatie aleasa. Traditia spune ca a fost mut pâna la vârsta de sapte ani, când, adus de parinti într-o biserica din Ierusalim si primind Sfintele Taine, a început sa vorbeasca. Dupa moartea parintilor, s-a calugarit la Manastirea „Sf. Sava“ din Ierusalim. A ajuns secretar al Patriahului Ierusalimului. A fost trimis, în anul 685, la Constantinopol, pentru a semna actele Sinodului al VI -lea Ecumenic, care condamnase, în anul 681, erezia monotelita (monotelitii învatau ca în persoana Mântuitorului Iisus Hristos exista numai vointa dumnezeiasca, nu si cea omeneasca).
Nu s-a mai întors la Ierusalim. Ramas în capitala imperiului, a fost hirotonit diacon, primind însarcinarea de a conduce un orfelinat si o casa pentru batrâni. S-a remarcat, asa dupa cum spun biografii sai, prin „predica faptei si cateheza întelepciunii“
În preajma anului 712, a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. De aici, numele sub care este cunoscut si acum: Cretanul sau Criteanul. Desi semnase actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, cedând presiunilor împaratului Filip Bardanes (711-713), a primit învatatura monotelita. În scurt timp însa, s-a dezis de aceasta si a revenit la învatatura Bisericii. Cunoscând din propria traire caderea, îndepartarea de Dumnezeu, a cunoscut apoi si adâncul pocaintei, pentru care motiv a si fost numit „mistagog al tainei pocaintei“.A trecut la vesnicele si cerestile lacasuri în anul 740, în orasul Ieriso din insula Mitilina (Lesbos), pe când se întorcea dintr-o calatorie facuta la Constantinopol. Este înmormântat în cea mai veche biserica din oras.În afara operei sale clasice - Canonul - Sfântul Andrei a mai scris predici despre Maica Domnului, canoane la Buna Vestire, la învierea lui Lazar, la Duminica mironositelor, la zamislirea Sfintei Ana, precum si un mic poem în care îsi exprima adeziunea fata de hotarârile Sinodului al VI-lea Ecumenic.
Despre mesajul spiritual – duhovnicesc al acestui Canon
În alta ordine de idei, dupa cum am (mai) spus (si) în rândurile anterioare, în prima saptamâna a Postului Mare si la Denia din Joia saptamânii a cincea, Biserica noastra dreptslavitoare ne aduna pe toti în jurul analogului pentru a cânta împreuna Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († cca. 740 dHr.) este sa ne readuca aminte de starea noastra de pacatosenie, de necesitatea chemarii numelui lui Iisus Hristos în inima noastra si de importanta pe care o are pocainta în viata noastra…
Câteva indicii si referinte despre opera Sfântului Andrei Criteanul
Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator si poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sarbatori, prezentând pentru prima data sistemul sarbatorilor. Însa cea mai importanta specie de poezie crestina pe care a redactat-o a fost canonul, o noua speta a poeziei bisericesti mult mai lunga în comparatie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucati poetice cu structura si melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazar, la duminica Mironositelor, la nasterea Maicii Domnului, la zamislirea Sfintei Ana, etc., creatii din care se inspira masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris si un mic poem de 128 trimetri iambici în care-si exprima adeziunea la hotarârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.
Canonul cel Mare - monument al imnografiei crestine rasaritene
Opera clasica a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei si a pocaintei. Canoanele liturgice au aparut la sfârsitul secolului al VII-lea si începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare masura imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „parintele canoanelor”, fiind deci primul alcatuitor de canoane si initiatorul acestei specii imnografice în Biserica greceasca. Însasi titulatura de „cel mare” subliniaza întinderea acestuia, repet, un poem vast de peste 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.
Citit în primele patru zile din întâia saptamâna a Postului Mare si integral în joia din saptamâna a cincea, Canonul cel Mare, datorita gândurilor înaltatoare pe care le transmite, temelor necesare în viata fiecaruia (smerenia, pocainta, strapungerea inimii), precum si a profunzimii sale devine un îndreptar si un îndrumar pentru viata noastra. Continutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului pacatos cu propria constiinta, care-i atrage atentia asupra celor savârsite. Se poate observa alternanta a doua planuri: sufletul pacatos care-si plânge pacatele pentru ca nu a urmat calea dreptilor, ci a urmat largul drum al ratacirii si care din strafundurile inimii striga: „Iarta-ma! Pacatuit-am la cer si înaintea Ta!” si cel al fiintelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocainta.
Canonul cel Mare - unirea Testamentelor
În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul si Noul Testament, o urcare si o revenire permanenta la început. Prin unirea în Canonul cel Mare ale troparelor vetero si neo-testamentare, Andrei Criteanul arata ca Vechiul Testament nu se împlineste decât în Noul Testament si prin urmare omul se întregeste în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legatura reprezinta profetii, prezentati adesea ca cei care au trezit din nou constiinta venirii unui Rascumparator si au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentara de cea neo-testamentara.În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu doua testamente separate, ci cu unul singur care leaga ambele parti, pentru ca unitatea este nedespartita. Desi foloseste un numar extrem de mare de citate din Pentateuh si în special din cartea Facere, Andrei Criteanul acopera întreaga perioada vetero-testamentara. Ceea ce este mai interesant este faptul ca în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul foloseste cu predilectie textele celor patru Evanghelii – si în special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanitatii – si mai putin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundând acum citatele neo-testamentare, precum si câteva aluzii la kerigma apostolica. Prin raportarea continua de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat sa treaca puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel pacatos si înstrainat de Dumnezeu la faptura cea noua în Iisus Hristos.
Despre frumusetea, sensibilitatea si eleganta Canonului
Referindu-se la frumusetea si importanta sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris urmatoarele: „(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebada, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se gaseste la sfârsitul vietii sale. Simte ca zilele lui sunt putine, viata lui a trecut. Mediteaza la moarte si la judecata dreptului Judecator, care-l asteapta. Vine sa faca o retrospectie, o trecere în revista a duhului lumii. Se aseaza ca sa discute cu sufletul sau. Însa darea de seama nu este încurajatoare. Lantul cel greu al pacatului îl strânge. Constiinta îl verifica. Si poetul plânge mereu pentru prapastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la cearta cu retrospectia din Sfânta Scriptura. Însa legatura plânsetului cu Scriptura este foarte naturala. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca sa îsi evalueze destinul sau.Cerceteaza unul câte unul modelele sfintei carti. Rezultatul comparatiei este de fiecare data groaznic si cauza a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însa nu si faptele cele bune ale sfintilor. Nu îi ramâne decât pocainta, zdrobirea si refugiul în mila lui Dumnezeu. Si aici deschide perspectiva optimista a poetului. A gasit pocainta la usa Paradisului. Nu are sa prezinte fructele pocaintei; ofera însa lui Dumnezeu inima sa zdrobita si saracia duhului sau. Modelele biblice: a lui David, a vamesului, a desfrânatei si al tâlharului îl încurajeaza. Judecatorul se va milostivi si de acesta, care a pacatuit mai mult decât toti oamenii”...
Surse bibliografice de referinta: - Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, în: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, Patrologia, Sfânta Manastire Dervent, 1999, p. 194- Pr. Bogdan Dedu - http://ziarullumina.ro/documentar/canonul-sfantului-andrei-criteanul-pocainta-si-acomodare-cu-imparatia-lui-dumnezeu - 10.03.2008- Alexandru Prelipcean - http://ziarullumina.ro/documentar/canonul-cel-mare-poarta-spre-regasirea-adevaratului-sine - 02.03.2009.
Dr. Stelian Gombos
