Săptămâna Pătimirilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.

Luni, în Săptămâna Pătimirilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniță. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului, din care trebuie să rețină, că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Începând cu Denia de duminică seara, se cântă până în Sfânta și Marea Joi următorul tropar:

"Iată mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară din Împărăție să te încui, ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi".

Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai așa vom avea răspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este că Hristos, trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Din pilda reținem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candela fără ulei reprezinta realizarea de sine în totală nepasare de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. "Doamne", zicem noi către Hristos, "femeia care căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta", deci, fiind mișcată de harul dumnezeiesc spre cunoașterea cea mai presus de înțelegere, "a luat rânduiala de mironosiță". A făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosițe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos și pregătirea Lui cu miresme, "aducând mir de mult preț". A fost mistuită de dorința de a i se dezlega păcatele: "Dezleagă-mi păcatele mele, așa cum eu mi-am dezlegat părul".

Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taina la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârșit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: "Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, daca veți avea dragoste unii față de alții." Nu întâmplător în fața Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: "Nu-ți voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrajmașilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta".

În Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricoșătoarele și mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului și de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și infricoșătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimește nu este un simplu om și înfricoșătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: " Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au înviat".

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viața veșnică pe cei din veac adormiți.

Astfel, noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce ești fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomenește Învierea.

Ajunși în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm, și să le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm: Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le".

Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur:

"Toți să vă ospătați din ospățul credinței, toți să luați bogăția bunătății. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăția cea de obște, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Și aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup și de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ și s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut și a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruința? Înviat-a Hristos și tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos și au căzut dracii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața viețuiește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morți începătura celor adormiți S-a făcut. A aceluia este slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin".

(Sursa text)