Fundatia Arsenie Boca - Sf Cuvios Ioan Iacob Hozevitul

: Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Icoana Sf Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

Sf Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.

A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge la Manastirea "Sfantul Sava”, unde se
nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.
Dezgropat doua decenii mai tarziu, s-a constatat cu uimire ca trupul sau nu putrezise, pastrandu-se intact. Arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: "Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse."

Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Mentionam ca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seama de poeme adunate intr-o culegere intitulata "Hrana duhovniceasca", tiparite,in conditii grafice modeste, aproape precare, de catre ucenicul sau, parintele Ioanichie Paraiala.

Sursa text: www.crestinortodox.ro

O,OM!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai!
De pilda ce la alţii dai
Căci ea mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să-i îndrume
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort odată,
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură în gură,
Va-nveseli sau va-ntrista
Va curăţi sau va-ntina
Rodind sămânţa pusă în ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt; cuvântul scris
Este un leac sau o otravă.
Tu vei muri dar tot ce-ai scris
Rămânen-n urmă drum deschis
Spre ocară sau slavă.
Ai spus un cântec, versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău
Spre curăţire sau desfrâu
Lăsând în inimi rodul tău
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale a ta
În urma ta nu piere
E cale bună sau e rea
Va prăbuşi sau va-nălţa
Vor merge suflete pe ea
La pace sau durere
Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos
Căci pentru toate ne-ndoios
Odată vei da seama.
Amin.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Ierusalim

Sf Ioan Iacob Hozevitul (Sf Ioan Romanul)
(1913 - 1960)

Sfântul Ioan de la Iordan fiind înzestrat cu multa sensibilitate si având o înalta viata morala si duhovniceasca, a rupt farâmituri din sufletul lui si le-a pus pe hârtie pentru mântuirea fratilor români din Tara Sfânta si din toate colturile pamântului. În scrierile lui, el se ocupa si de diaspora româneasca.

Iata ce zice el în scrisoarea adresata fratilor si surorilor întru Domnul din 10 iunie 1954: "Mi-ar fi cu neputinta sa alcatuiesc stihuri pâna nu simt adânc în inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inima ca niste scântei dintr-o cremene; dar asta se întâmpla numai atunci când cremenea inimii este lovita de amnarul bucuriei sau al durerii, al mustrarii pentru pacate sau al recunostintei fata de milostivul Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot cânta în versuri, adica nu pot împleti cuvinte în stihuri care sa miste inima altora.Când scriu ceva miscator simt o durere în inima, ca si cum stihurile ar fi niste farâmituri despicate din însasi inima mea zdrobita, de aceea si cuvintele curg însotite de lacrimi uneori.Pentru asta adevaratele stihuri misca pe cititori aproape asa cum a fost miscata si inima celui cea scris."

Sfântul Ioan s-a ocupat foarte mult de a învata pe fratii români de pretutindeni, de a se despatimi si a se îmbraca în virtuti cu scopul de a ajunge la Rugaciunea curata si la contemplatie.