Mihai eminescu portret cu semnatura
Totdeauna, pe Mihai Eminescu l-a entuziasmat iubirea de patrie, dragostea faţă de popor al cărui fiu era, cu alte cuvinte a dat dovadă de un profund patriotism şi de o mare dragoste de ţară. Când se afla în străinătate, dorea cu toată căldura inimii să-şi revadă patria, locurile natale, de care îl legau amintirile din copilărie şi tinereţe. Aceste sentimente şi le explică în poeziile: “La Bucovina”, “Din străinătate”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”

colindatoriColindatori

Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi obârşia în zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.

 

2018
Dumnezeu ne-a dăruit un an rodnic în fapte bune. Slavă lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfinților Români și Tuturor Sfinților  pentru tot ajutorul primit și toată bucuria adusă sufletelor noastre în anul 2018!

Prislop 26
Cu ajutorul Domnului, marți 27 noiembrie 2018, la ora și locul stabilit, ne adunăm toți pelerinii care mergem spre mănăstirea Prislop, pentru Parastasul Părintelui Arsenie.

Poarta Alba Galesu
Pelerinul nu îşi doreşte doar să viziteze o mănăstire sau o biserică, pentru a rămâne cu amintiri frumoase, ci îşi doreşte să se încarce sufleteşte cu rodul rugăciunilor care se înalţă în locul respectiv, să primească un sfat folositor, să participe la sfintele slujbe, să iasă din cotidianul tumultuos al vieţii şi să regăsească echilibrul sufletesc de care are atâta nevoie.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ