Pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, 26-28.09.2014
- Scris de admin
- Categoria părinte: Evenimente Noastre
|
În pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu –Sâmbăta de Sus, 26-28 septembrie 2014
A devenit o tradiţie frumoasă, ca la sfârşit de septembrie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu, astfel că şi în acest an ne-am adunat toţi cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie şi am plecat cu dragoste şi dor de revedere a meleagurilor făgărăşene mult iubite de Părintele Arsenie. La propunerea unui membru al fundaţiei, în pelerinajul din acest an, ne-am abătut de la traseul nostru obişnuit şi am mers să vizităm Biserica Sfântul Dimitrie din Bixadul Oltului, jud. Covasna. La această biserică am descoperit o frumoasă frescă a Părintelui Arsenie, pictată în 1938, în anul de practică de după terminarea Facultăţii de Belle Arte. |
![]() |
|
După acestă „descoperire” ne-am revăzut cu „îngerii” de la Mănăstirea Mărcuş care ne-au încântat şi în acest an cu glasurile lor melodioase, cântându-ne câteva rugăciuni. Seara ne-am cazat devreme la Mănăstirea Brâncoveanu având a doua zi de urcat pe munte. Deşi vremea ne-a creat temeri, toată seara plouând, a doua zi cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reuşit să o luăm la pas pe valea Sâmbetei şi să urcăm până la Chilia Părintelui, unde împreună cu părintele ce ne însoţea s-a săvârşit Slujba Parastasului pentru Părintele Arsenie. |
![]() |
|
În timpul Slujbei Parastasului, cu toţii am ştiut că rugăciunea noastră a ajuns la Părintele pentru că, soarele a destrămat un colţ din plapuma groasă de nori şi o rază se revărsa pe pelerinii ce se osteniseră să ajungă până la chilie, ca să se roage. |
![]() |
![]() |
|
Seara la mănăstire, în Aula Academiei Sâmbăta, cu binecuvântarea şi sprijinul Arhimandritului Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii, a avut loc Comemorarea Părintelui Arsenie Boca, am avut oaspeţi de seamă: părintele Pantelimon de la mănăstirea Turnu, jud. Prahova, Părintele Clement şi mai multe doamne din împrejurimile mănăstirii, care l-au cunoscut pe Sfântul Ardealului.
Duminică, 28 septembrie, am participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Sâmbăta unde s-a oficiat şi Parastasul Părintelui. Mulţi localnici dar şi pelerini au venit să-l cinstească pe Părintele Arsenie. După slujbă am mers, având ghid pe pr. stareţ Ilarion Urs şi dna Stănescu, la Troiţa Părintelui, lângă Altarul de Vară, ridicată de Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca în 2010, la Stăreţia cea veche unde a stat Părintele, am mai vizitat livada de meri cu iazul în formă de inimă, masa din piatră de munte, amforele şi ceasul - toate realizate de părintele Arsenie Boca. Ne-am despărţit cu greu de oamenii şi locurile atât de îndrăgite de Părintele Arsenie, dar am făgăduit că şi la anul ne întoarcem, cu voia Domnului şi a Părintelui Arsenie. |
![]() |
|
Vă aşteptăm cu drag alături de noi, să fiţi pelerini pe urmele Părintelui Arsenie în ţinutul făgărăşean!
Mai multe poze din acest pelerinaj, aici. |
Lansarea cartii "Impresii din Israel" - Dan Lucinescu
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
Pelerinaj spre liniştea rugăciunii de la Prislop, 11-12 iulie 2014
- Scris de admin
- Categoria părinte: Evenimente Noastre
|
Cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la Mormântul Părintelui Arsenie Boca în perioada 11-12 iulie 2014.
Plecarea din Bucureşti a fost pe o vreme înnorată dar cu soarele în inimi. Prima oprire am făcut-o la vechia ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, unde molcomele unduiri ale Oltului ne îmbiau la rugăciune isihasta. Ne-am continuat drumul pelerinajului nostru, care avea să ne ducă până la al doilea popas Monumentul Martirilor de la Aiud, unde ne-am rugat sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste şi părintele Augustin ne-a ţinut un frumos şi pilduitor cuvânt de învăţătură. |
![]() |
![]() |
|
Dar noi mai aveam de mers trebuia să ajungem la dragul nostru părinte Arsenie, astfel deşi cu greu ne-am desprins de Sfinţii Închisorilor a trebuit să o facem pentru a ne întâlni cu Sfântul Ardealului. Odată ajunşi la Mănăstirea Prislop paşii ne-au purtat pe aleele mănăstirii până la mormântul părintelui unde fiecare pelerin a avut timp îndestulător, să-şi spună rugăciunile şi să se închine la crucea părintelui. Spre înserat am ajuns la popasul de peste noapte la Hunedoara unde am cinat şi de unde aveam să plecăm a doua zi. Când noaptea încă se îngâna cu ziua, sub un cer plumburiu, am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, pelerinii având din nou prilejul să se închine şi să îngenunchieze, la mormântul părintelui Arsenie. Ziua de sâmbătă a trecut repede doar cu viteză mică pe valea Jiului care era în reparaţii, oprindu-ne doar la Mănăstirea Lainici un popas duhovnicesc pentru tot călătorul de pe valea agitată a Jiului, şi la Tg Jiu pentru lua prânzul. |
![]() |
|
Indiferent care a fost motivul pentru care am ajuns la Mănăstirea Prislop, nădăjduim că toţi pelerinii s-au îmbogăţit duhovniceşte şi s-au întors acasă mai senini şi cu pace în inimi. Mulţumim tuturor celor care au paricipat! Inimile noastre sunt pline de bucurie sfântă datorită dumneavoastră! Fotografii din pelerinaj găsiţi aici. |
Ceas aniversar pentru Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca!
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
Pelerinaj la Mănăstirea Prislop 27-28 noiembrie 2013
- Scris de admin
- Categoria părinte: Evenimente Noastre
![]() |
|
Pelerinaj la Mănăstirea Prislop 27-28 noiembrie 2013
Cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la Mormântul Părintelui Arsenie Boca în perioada 27-28 noiembrie 2013.
De ce mergem într-un pelerinaj? Pentru că: dorim să ne intensificăm rugăciunea, să ne îmbogăţim “memorial-vizual cu locuri unde s-a arătat în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni”, să adresăm mulţumiri Domnului pentru binefacerile primite în viaţa noastră de la El, să facem un act de pocăinţă pentru păcate, avem “o dorinţă puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importanta sau a primi vindecarea de o boală trupească sau sufletească” Indiferent care a fost motivaţia pentru care am ajuns la Mănăstirea Prislop în zile geroase de sfârşit de Brumar, nădăjduim că toţi pelerinii s-au îmbogăţit spiritual şi s-au întors acasă mai senini şi cu pace în inimi. Mulţumim tuturor celor care au paricipat! Inimile noastre sunt pline de bucurie sfântă datorită dumneavoastră!
Fotografii din pelerinaj găsiţi aici |















