Un proiect generos pentru Centenarul Marii Uniri: înălțarea monumentului fiinţei naţionale şi al unităţii românilor de pretutindeni, pe Vârful Lăcăuţi

Regretatul artist plastic basarabean Gheorghe Vrabie, cu câțiva ani înainte de trecerea sa în eternitate, a propus înălţarea unui monument (un sanctuar cu hramul Sfintei Treimi), închinat eroilor neamului, denumit monumentul fiinţei naţionale şi al unităţii românilor de pretutindeni, pe Vârful Lăcăuţi, vârf de munte cu altitudinea de 1777 m deasupra nivelului mării. Semnificaţia sa emoţională constă în faptul că în piscul acestui Vârf cu dor se întâlnesc şi fac joncţiunea cele trei Ţări Româneşti: Moldova, Ardealul şi Valahia!

Recent, fiica sa, artista Georgeta Vrabie, din Chișinău, prin intermediul publicistului Mihai Suciu, din Tg. Mureș, ne-a pus la dispoziție argumentația artistului, cu rugămintea de a o prezenta instituțiilor publice abilitate, în vederea introducerii generosului proiect în programul de aniversare a Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Dând curs acestei valoroase inițiative, redăm în continuare câteva date biografice ale artistului plastic Gheorghe Vrabie, însoțite de memoriul - apel intitulat Către oamenii de bună credinţă de pretutindeni, având convingerea că proiectul său va găsi ecoul cuvenit pentru a putea fi materializat.

Gheorghe Vrabie, artist plastic și grafician din Republica Moldova, autorul Stemei de Stat a Republicii Moldova, al Stemei și al 

Drapelului municipiului Chișinău, supranumit "Tatăl leului moldovenesc", s-a născut la 21 martie 1939, în Călinești, județul Bălți și a decedat la 31 martie 2016, în Chișinău. A studiat la Academia de Pictură, Arhitectură, Sculptură „I. Repin" din Sankt Peterburg, în perioada 1962-1967. A debutat în 1961. A ilustrat pe parcursul anilor mai multe volume din literatura română și universală. Interesul artistului s-a îndreptat spre autori ca Mihai Eminescu, Ion Druță, Grigore Vieru, Dante, Paul Valery.

Grafica de carte semnată de Gheorghe Vrabie se remarcă prin siguranța liniei, precizia subiectului, rafinamentul executării. Gheorghe Vrabie a realizat ciclul de lucrări intitulat „Hipismul". Împreună cu soția sa, Dorina Cojocaru, face mai multe lucrări în mozaic. A deschis expoziții personale în Republica Moldova și în străinătate, a participat la manifestări expoziționale la București, Moscova, Sankt Petersburg, Bratislava, Viena, Washington, Alma-Ata, Plovdiv, precum și în orașe din România (Bacău, Botoșani, Moinești). De-a lungul timpului a fost invitat la diverse tabere de creație, ateliere, simpozioane în România, Federația Rusă, Letonia, Lituania, Ungaria. Pentru activitatea sa artistică a obținut numeroase premii. În 2010, Gheorghe Vrabie a fost decorat cu cea mai înaltă decorație de stat a Republicii Moldova, „Cavalerul Ordinului Republicii". (sursa: Wikipedia, 2017)

*

Către oamenii de bună credinţă de pretutindeni

Poporul român are o istorie glorioasă şi o cultură bogată, făurite prin muncă, prin jertfă şi efort creator. Pe parcursul istoriei sale zbuciumate, marcată deseori de evenimente dramatice, el s-a confruntat cu inundații, calamităţi naturale, cutremure, epidemii, secete, cu zguduiri sociale, răzmerițe, războaie, invazii, trebuind să facă eforturi colosale pentru a dăinui. A trebuit să facă faţă şi unor încercări din exterior de a i se impune doctrine ideologice străine fiinţei şi firii sale, cu intenţia de a-l abate de pe calea evoluţiei democratice, civilizate, salvarea sa fiind obţinută prin sacrificiul unui număr imens de martiri!

Datorită vocaţiei, caracterul, viaţa şi istoria i s-au reflectat într-o mulţime de monumente, făurite de generaţiile care s-au succedat şi au trăit pe plaiul românesc, acest pământ fiind împodobit cu opere de artă făurite de oameni, adăugate frumuseţilor naturale, create de Dumnezeu: cetăţi, oraşe şi state, biserici şi mănăstiri, ansambluri de arhitectură şi monumente de sculptură înălţate pe pământul românesc, capodopere ce strălucesc ca nişte diamante, reflectând hărnicia, dragostea de viaţă şi de muncă, simţul frumuseţii şi armoniei contribuind la îmbogăţirea tezaurului cultural şi spiritual. Fiecare generaţie a contribuit, în măsura puterilor, la făurirea acestui tezaur, expresie a identităţii şi capacităţii de afirmare prin intermediul actului creator, datorită căruia fiinţa umană se poate apropia de Divinitate!

Noţiunile de spaţiu şi timp în care trăiesc şi se dezvoltă fiinţa şi societatea umană, cu fiecare epocă istorică, devin tot mai complexe, mai dense, mai încărcate de sens. În anul 2000, românii au marcat împlinirea a două milenii de creştinism şi un secol şi jumătate de eminescianism. Anul 2004 marchează o jumătate de mileniu de la trecerea în nemurire a gloriosului domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, din perioada istorică în care neamul românesc s-a afirmat plenar pe toate planurile: spiritual, cultural, economic. Contemporanii se gândesc cu recunoştinţă şi evlavie la înaintaşi pentru bunurile şi valorile moştenite, orientându-se spre noi proiecte, animaţi de ideile de frăţie şi iubire de oameni cuprinse în datina creştină, gândindu-se totodată la necesitatea păstrării şi afirmării identităţii fiinţei şi unităţii naţionale.

Mileniul al III-lea, cu procesul de integrare în comunitatea popoarelor europene, poate şi trebuie să devină un prilej de noi speranţe într-o viaţă paşnică, cu afirmarea forţelor creatoare, cu valorificarea resurselor umane şi materiale, aceste eforturi urmând să se concentreze în noi opere de artă pe măsura evenimentelor pozitive intervenite în societate şi în timp.

Procesul de globalizare ce se desfăşoară în prezent este un proces inevitabil. Ca orice fenomen social, acest proces are aspecte pozitive, dar şi negative. Pe de o parte se liberalizează circulaţia persoanelor şi ideilor, se intensifică schimbul de valori materiale şi culturale, contribuind la evoluţia comunităţii umane mondiale, dar pe de altă parte are loc exodul populaţiei autohtone spre alte meridiane, cu consecinţe dezastruoase: înstrăinarea omului de matricea sa spirituală şi culturală, cu riscul pierderii identităţii şi criteriilor valorii, cu degradarea morală şi descompunerea personalităţii.

Fiii devotaţi neamului, dar şi unele personalităţi remarcabile, reprezentante ale altor etnii, au avut încredere în vocaţia creatoare a poporului român, fiind convinşi că el merită şi va avea un viitor demn şi luminos. Profetul Sindar Singh (1889-1933) din îndepărtata Indie, afirma următoarele: „Eu ştiu că România are o mare misiune dumnezeiască de redresare spirituală, care o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat pentru întreaga umanitate. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi creştine, sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările uluitoare care vor avea loc în curând..." (Revista Literatura și Arta, Nr.45(2413), 7 noiembrie 1991). O parte din profeţiile acestui înţelept s-au împlinit, altele urmând să se concretizeze.

Timpul, ideile, istoria omenirii devin sesizabile, perceptibile şi durabile doar dacă sunt materializate şi imortalizate în opere de artă. Seminţiile care au vieţuit pe acest pământ şi nu au conştientizat acest fapt au dispărut fără de urmă.

Viaţa şi istoria românilor s-au reflectat în opere de artă impresionante, realizate în diferite domenii: arhitectură, artă plastică, muzică, literatură. Dar salba de monumente legate de evenimente şi locuri istorice înălţate pe pământul românesc mai trebuie completată şi împodobită cu încă un monument, amplasat într-un loc încărcat cu profunde semnificaţii semantice, emoţionale şi simbolice!

Troita de pe Vf Lacauti. Mtii Vrancei (Sursa foto)

În spaţiul geografic românesc, cuprins între coordonatele 26 şi 27 grade longitudine estică şi 45 şi 46 grade latitudine nordică prin care trece curbura Carpaţilor, se înalţă un vârf de munte cu altitudinea de 1777 m deasupra nivelului mării - Vârful Lăcăuţi. Semnificaţia sa emoţională constă în faptul că în piscul acestui Vârf cu dor se întâlnesc şi fac joncţiunea cele trei Ţări Româneşti: Moldova, Ardealul şi Valahia! Aici şi acum trebuie înălţat un monument (un sanctuar cu hramul Sfintei Treimi), închinat eroilor neamului - monumentul fiinţei naţionale şi unităţii românilor de pretutindeni. Acest munte, sfinţit, trebuie să devină loc de pelerinaj, iniţiere, închinare, înălţare şi purificare sufletească, aşa precum astfel de locuri sacre există în lume la multe alte popoare. Acest monument trebuie să fie integrat cu trei mănăstiri, existente în judeţele limitrofe - Vrancea, Covasna şi Buzău, mănăstiri aflate la cea mai apropiată distanţă de vârful de munte respectiv, sau unui ansamblu monastic nou construit, în cel mai potrivit loc, pe versantul Vârfului Lăcăuţi, ridicat, ca şi monumentul, cu aportul şi sprijinul tuturor românilor! În procesul de elaborare a proiectului şi construire a Monumentului, realizatorii (autorii) trebuie să ţină cont de trei idei simbolice fundamentale: 1) Ideea de centru 2) Ideea de trinitate şi 3) Ideea de unitate.

Ideea de centru

„Centrul lumii este adesea figurat printr-o ridicătură, colină, arbore, munte, etc. Fiecare popor (...) chiar fiecare om are propriul său centru al lumii: punctul său de vedere, punctul său magnetic. El este conceput ca punct de joncţiune între dorinţa colectivă sau individuală a omului şi puterea supraumană capabilă să satisfacă dorinţa, fie că este vorba de dorinţa, fie că este vorba de dorinţa de a cunoaşte, fie de cea de a iubi, sau de a acţiona. Centrul lumii se află acolo unde se întâlnesc această dorinţă şi această putere. Nu există popor să nu aibă muntele său sacru, care este considerat propriul său centru al lumii..." (Dicţionar de simboluri)

Ideea de trinitate

Această idee se axează, în primul rând în plan spiritual, pe simbolul creştin-Sfânta Treime, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cărora li se atribuie puterea, înţelepciunea şi dragostea. „...În toate tradiţiile religioase şi aproape toate sistemele filozofice, întâlnim ansambluri ternare, triade ce corespund unor forţe primordiale ipostaziate sau unor chipuri ale zeului Suprem..." (Dicţionar de simboluri). Numărul trei pentru creştini este perfecţiunea unităţii dumnezeieşti. Dumnezeu este unul în trei persoane. Ideea de trinitate se extinde simbolic pe toate planurile - temporal, spaţial, social, într-o mulţime de forme.

Ideea de unitate

Ideea de unitate rezultă firesc din cele două idei expuse mai înainte, subliniind postulatul de unitate prin diversitate. Înseşi cele trei Ţări Româneşti, cu aspectul lor diversificat, specific fiecăreia dintre ele, cu obiceiuri, cultură, relief, evenimente istorice, destine umane, etc., reprezintă în acelaşi timp o comuniune, un tot unic!

Aşadar, structura arhitecturală-inginerească a Monumentului identităţii şi unităţii neamului românesc trebuie să aibă puncte de sprijin în solul fiecăreia dintre cele trei Ţări Româneşti. Verticalele înălţându-se din pământ către cer, trebuie să fie unite în partea lor superioară de o coroană. Este firesc ca ideea acestui monument să pornească de la un om, de la oameni, din mult-pătimita Basarabie „trecută prin foc şi sabie", care au avut şi au experienţe dramatice prin care au trecut locuitorii băştinaşi ai acestui pământ vitregit. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Gheorghe Vrabie, artist plastic, Chișinău.

Pentru conformitate,

Dr. Ioan Lăcătușu