Simpozion la centenarul naşterii marelui duhovnic:

Arsenie Boca,
omagiat la Sâmbăta de Sus

Împlinirea a 100 de ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca a fost marcată la Sâmbăta de Sus printr-un simpozion dedicat vieţii şi lucrării misionar-pastorale ale unuia dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române. Mărturiile celor care l-au cunoscut şi prezentările legate de viaţa lui s-au împletit cu momentele artistice.
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a găzduit, în perioada 24-26 septembrie 2010, un simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea părintelui Arsenie Boca. Evenimentul organizat de aşezământul monahal braşovean, în colaborare cu Fundaţia Creştină Părintele „Arsenie Boca” din Bucureşti, a adunat ierarhi, preoţi, monahi, oameni de cultură şi intelectuali care l-au cunoscut pe cel supranumit „Sfântul Ardealului”.  

Sâmbătă, 25 septembrie, în Aula Academiei „Mitropolit Acad. Dr. Antonie Plămădeală” de la Sâmbăta de Sus, au avut loc sesiunile de comunicări, în cadrul cărora s-au adus mărturii importante despre viaţa şi activitatea marelui duhovnic din Ardeal. Deschiderea simpozionului a fost făcută de stareţul mănăstirii braşovene, arhimandritul Ilarion Urs, care a mulţumit participanţilor şi invitaţilor pentru eforturile depuse în organizarea evenimentului. 

În data de 27.07.2011, la Radio România Actualităţi, în emisiunea ”Semnături Celebre”, domnul Dan Lucinescu, Președintele de Onoare al fundației noastre, a oferit un interviu foarte frumos despre cartea pe care am lansat-o de curand, "Întoarcerea din neguri". Vă invităm să-l ascultaţi aici (click).
Mai jos aveti textul aparut cu aceasta ocazie pe site-ul Radio România Actualităţi.

Inventatorul şi scriitorul Dan Lucinescu

Inventatorul şi scriitorul Dan Lucinescu, supravieţuitor al închisorilor comuniste, un preţios mărturisitor - e invitatul unei seri de sărbătoare, de ziua Sfântului Pantelimon -mare mucenic şi tămădiutor. 
Student fiind a fost condamnat la 38 de ani de închisoare.

Dumitru Dan Lucinescu a executat detenţia de 15 ani la închisorile de la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla si Aiud.

A fost coleg de celulă în închisoarea Suceava cu părintele Iustin Pârvu.

A trecut prin "reeducarea” de la Piteşti, fiind martor şi victimă a torturilor inumane din această închisoare, dar a avut puterea să revină şi să devină cercetătorul de numele căruia se leagă invenţii şi brevete din domeniul tehnologiilor ultrasonice, magnetoscopice şi de analiză spectrală.

Iniţiator al editurii Siaj unde au aparut şi volumele "Lupta", "Jertfa" şi "Întoarcerea din neguri" , invitatul de astă seară al Mihaelei Helmis este membru fondator al Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca, văzută ca un instrument care să concretizeze renaşterea poporului român şi îşi înţelege viaţa ca dar şi datorie.

Sursa: Romania actualitati 



Pilotul Dan Lucinescu, închis 15 ani în temnițe în regimul Dej: „Pe noi, suferința ne-a înnobilat. Un sfat pentru generația de azi? Să creadă în Dumnezeu....”

DanLucinescu2017Dan Lucinescu
Solicitându-i un interviu pentru Republica, am întâlnit un mare om, veteran pe frontul de est, deținut în închisorile comuniste (vreme de 15 de ani), inventator, inginer la Cernavodă: Dan Lucinescu. I-am ascultat mesajul către România, presărat cu noțiuni ca: dragoste de țară, onestitate, curățenie sufletească, suferință.

Astăzi, în epoca divertismentului, discursul despre suferință nu mai are priză. Aspect surprinzător, pentru că, în ciuda reconfigurării de decor, de recuzită tehnică și de confort material, cantitatea de lacrimi pare proporțional împărțită pe fiecare epocă. Dacă în timpul războiului sau în anii `50 exista o comunitate închegată pe suferință, o generație livrată sacrificiului, astăzi durerea este eminamente individuală, de unde impresia falsă că ar fi de incidență mai mică.

Mihai eminescu portret cu semnatura
Totdeauna, pe Mihai Eminescu l-a entuziasmat iubirea de patrie, dragostea faţă de popor al cărui fiu era, cu alte cuvinte a dat dovadă de un profund patriotism şi de o mare dragoste de ţară. Când se afla în străinătate, dorea cu toată căldura inimii să-şi revadă patria, locurile natale, de care îl legau amintirile din copilărie şi tinereţe. Aceste sentimente şi le explică în poeziile: “La Bucovina”, “Din străinătate”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”

Mănăstirea Sf. Ioan Rusul, prima mănăstire din ţară construită în cinstea Sfântului Ioan Rusul

Te rog, o, Sfinte Ioane, ia viaţa mea în mâinile tale şi mijloceşte precum ştii mântuirea mea!

icoana_SF_Iaon_Rusulmica
Fundaţia noastră a început să funcţioneze de pe data de 27.05.2009, avându-l aşadar ocrotitor si pe Sfântul Ioan Rusul alături de Părintele Arsenie Boca. Pentru că lucrările de construcţie şi amenajare se află în plină desfăşurare, nădăjduim să putem şi noi să ajutăm la construcţia bisericii mănăstirii şi vă facem cunoscut acest lucru tuturor acelora care puteţi să ne sprijiniţi în acest demers.


Donaţii se pot face în conturile:
BRD, Sucursala Giurgiu,
CONT LEI: RO60BRDE190SV09506631900.
CONT EURO: RO03BRDE190SV09534931900. (pentru tranzactii internationale Cod SWIFT: BRDEROBU)
CUI: 24690668
Titularul contului: "Mânăstirea Sfântul Ioan Rusul"
Părintele Protos. Macarie SOTARCA, Stareţul Mânăstirii "Sf. Ioan Rusul", poate fi contactat la numărul de telefon: 0724295369.Mănăstirea Sf. Ioan Rusul este prima mănăstire din ţară construită în cinstea Sfântului Ioan Rusul. Fiind soldat, Sfântul şi-a ales ca locaţie, iată, o fostă unitate militară, sălăşuindu-se între ostaşii lui Hristos care sunt monahii. Mănăstirea este situata la marginea localitâţii Slobozia, aproape de Dunăre, pe ruinele unei foste unităţi militare a Poliţiei de Frontieră Giurgiu, la marginea unei păduri frumoase, o oaza de lumină spirituală pentru toţi cei care păşesc pragul sfântului locaş.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ