COMUNICAT
Sfinții închisorilor (1948-1990) (Sursa foto)
Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca“ se alătură celor peste opt mii de cetățeni români care, zilele acestea, împărtășind același set de valori precum Asociația Foștilor Deținuți Politici și Deportați, Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu“, Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei“ etc., luînd act din presă de reclamația scrisă a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, consideră neavenite schimbarea denumirii unor străzi și a unor instituții, demolarea unor statui etc. în temeiul samavolnicelor hotărîri judecătorești date în timpul regimului comunist de așa-numitele „tribunale ale poporului“.
Numitul institut își dovedește încă o dată antiromânismul prin noul său demers, ignorînd istoria însîngerată a României supuse experimentului totalitarist din perioada 1945-1989. Bogata memorialistică publicată de mărturisitorii din temnițele comuniste, documentele CNSAS apărute în presă, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România ar fi trebuit, credem, să constituie suficiente argumente că orînduirea comunistă a fost pentru poporul român o epocă de teroare, caracterizată prin crime imprescriptibile, prin abuzuri judecătorești copiind metodele totalitarismului leninist-stalinist, prin demagogie și cult al personalității. Ar fi fost de așteptat din partea lucrătorilor acestui institut, cunoscători ai crimelor naziste, ai grozăviei deportărilor etc. să empatizeze cu suferințele majorității locuitorilor României din perioada comunistă. În loc să militeze, însă, în acest secol al XXI-lea, pentru conviețuire bazată pe drepturile generale ale omului, pe bună înțelegere, pe armonie între majoritari și minoritari, pe respect reciproc decurgînd din recunoaștere și condamnare a tuturor ororilor și crimelor comise de cele două regimuri totalitare, hitlerismul și comunismul, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ optează pentru demersuri în răspăr cu adevărul istoric, jignitoare la adresa unor figuri ilustre ale intelectualității și ale țărănimii românești anticomuniste, care au plătit cu suferințe indescriptibile – de la umilințe pînă la moarte martirică în temnițe și lagăre de exterminare –, curajul de a se împotrivi ideologiei și metodelor experimentale aplicate în Estul Europei, cu precădere în România. Bunăoară, „fenomenul Pitești“, a depășit în cruzime și ingeniozitate diabolică procedeele leninist-staliniste descrise în Arhipelagul Gulag, roman datorat laureatului Premiului Nobel pentru literatură Alexandr Soljenițîn.
Prin demersuri pe lîngă Ministerul de Interne pentru a se schimba numele unor străzi, ori instituții de învățămînt și pentru a se distruge anumite monumente care poartă numele unor foști deținuți politic sau amintesc contemporanilor despre atitudinea anticomunistă a înaintașilor noștri, considerăm că se creează o falsă problemă, anume a combaterii antisemitismului din România contemporană, ceea ce contravine poziției oficiale atît a Serviciului Român de Informații, cît și a șefului Federației Comunităților Evreiești din România, dl Aurel Vainer: Antisemitismul public este clar că este la cote foarte mici. Noi avem o atitudine foarte favorabilă. Am avut un ajutor şi din partea Guvernului de a ne reface patrimoniul, mai ales cel religios. Încercăm să redăm societăţii toate sinagogile. Avem sprijin din multe puncte de vedere. (...) (cf. Adevărul)
Am aduce încă două argumente la care i-am chema să mediteze pe inițiatorii și susținătorii acestui nou asalt asupra valorilor naționale. Primul este atitudinea principială a lui Radu Gyr, care, fiu de actor fiind și iubitor al acestei arte, ca director general al teatrelor din România în timpul scurtei guvernări din septembrie 1940 – ianuarie 1941, a încurajat și a susținut cu hotărîre înființarea în București a teatrului evreiesc „Barașeum“ – singura instituție teatrală funcțională din Europa în anii tulburi ai celui de-al doilea război mondial. Al doilea argument este o frază definitorie a înălțimii spirituale atinse de gînditorul și scriitorul de excepție Mircea Vulcănescu, cel adeseori citat cu memorabilul enunț testamentar: „Să nu ne răzbunați!“: [răspunsul lui Iisus] „pentru oameni aceasta e cu neputință; dar pentru Dumnezeu toate sînt cu putință, [...] pentru mine, creștin, înseamnă, fără putință de dubiu, că, de vreme ce la Dumnezeu toate sînt cu putință, eu pot să nădăjduiesc și să mă rog, azi, aici, ca Iosif Hechter [i.e. Mihail Sebastian] să fie mîntuit (cf. Mircea Vulcănescu, Creștinism, creștinătate, iudaism și iudei. Scrisoarea unui provincial, în Opere, vol.I, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Univers Enciclopedic, 2005, pp. 312-313).
Avansînd pe calea decisă în aceste zile de conducerea Institutului „Elie Wiesel“, comunitatea evreiască se poate aștepta la reacții tensionate care amenință pacea socială și, mai departe, periclitează echilibrul interetnic și stabilitatea social-politică specifice unui stat de drept.
Avînd în vedere aceste argumente, solicităm forurilor decizionale din România să respingă recentele pretenții formulate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ îndreptate împotriva unor nume încetățenite, reprezentative pentru cultura și civilizația românească precum Vintilă Horia, Visarion Puiu, Mircea Vulcănescu, I. C. Petrescu, Gheorghe Jienescu, Vasile Gafencu, Radu Gyr, Pr. Justin Pîrvu.
