VirgiliuGherghe 29.03
„Un neam se va menține prin tineri, care se vor sui de bunăvoie pe cruce și de la înălțimea ei vor lupta, fără să zică nimic”,
spunea Părintele Arsenie Papacioc.

Ce și cum să fac? Cum să-mi trăiesc tinerețea, dar și cum să fac față provocărilor în lumea de astăzi?

sanatateasivaccinul
Vineri, 30 martie, orele 19.00, la Biserica Sf. Ștefan-Cuibul cu Barza, Domnul Doctor Pavel Chirilă ne va vorbi despre sănătate și vaccin, pornind, paradoxal, de la profilaxia bolii.

pr.Amfilohie

Luni, 26 martie 2018, ora 18.30, la biserica „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, în cadrul „Serilor Duhovniceşti de sub Sfântul Acoperământ”, vă invităm să vorbim despre „Sfințenia, starea firească a omului”.

dialoguri la un ceai
Miercuri 28 martie 2018, ora 18.00, vă invităm la un ceai să dezbatem împreună cu părintele Mihai Marian, parohul bisericii Sfântul Grigorie Palama, paraclisul Universității Politehnica din București și invitatul său special, prof. univ. dr. preot Constantin Coman, rolul Crucii în trăirea și tradiția creștin ortodoxă.

concert psaltica
Duminică 25 martie 2018, ora 16.30, în ziua praznicului Bunei-Vestiri, vă invităm la un concert de muzică psaltică la Biserica Șerban Vodă din București.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2