Dragi prieteni şi membri,
Având în vedere că se împlinesc aproape două luni de când nu am mai ajuns la Centrul Social Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, Judeţul Giurgiu, vă propunem să mergem pe data de 21.11.2015 (sâmbătă).Ne-am bucura să ne fiţi alături și de această dată, pentru a asigura celor 40 de suflete (mame plus copii) găzduite în centrul păstorit de Părintele Valentin Ștefan, o parte din alimente şi produse de întreţinere necesare.Acolo au nevoie de următoarele: cartofi, fasole boabe, păstăi fasole, mazăre, măsline, castraveți în oțet, gogoșari în oțet, icre, pește macrou, conserve pește, pate vegetal.
În cazul în care doriți să ajutați financiar Așezământul, în special pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont: FUNDAŢIA CREŞTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA C.U.I: 252 36 717 RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000 Banca Românească – Sucursala Domenii (de specificat la detaliile plăţii: "Pentru Giurgiu")
Cu această ocazie, dorim să propunem celor care ne vor însoţi, vizitarea Mănăstirii Sfântul Ioan Rusul (care se află la cinci minute de mers cu maşina de la Centru Social). Pe lângă vizita la mănăstire propunem şi oprire la Biserica Drăgănescu, pictată de Părintele Arsenie.
|
 |
Vă aşteptăm la sediul Fundaţiei cu donaţii, începând de marţi, 17 noiembrie, între orele 08.00-14.00, cu rugămintea de a ne contacta înainte! Pentru cei care nu se încadrează în program, vă rugăm să ne contactaţi (0766 405 939) şi vom stabili împreună când ne putem vedea pentru a primi donaţiile. Cei dintre duneavoastră care doriți să ne însoțiți la Slobozia-Giurgiu, vă rugăm să ne anunțați în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, până joi, 19 noiembrie. Apelăm şi de această dată la persoanele care dispun de maşini şi/sau dube să ne ajute cu transportarea donaţiilor ce vor fi făcute şi cu asigurarea unor locuri disponibile în maşini! Pentru orice informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe colega noastră, coordonator de proiect: Simona Şandru, la telefon 0724 332 389 sau prin e-mail la adresaAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Vă mulţumim anticipat pentru toate darurile şi pentru că sunteţi alături de noi! |
Cuvântul de învăţătură:
Razboiul nevăzut
„(...) Chiar înainte de a fi pornit cineva cu hotărâre pe drumul unei vieţi ce duce la mântuire, El (Dumnezeu) îl urmăreşte şi îl atrage la Sine, aşteptând orice prilej, folosind orice mijloc bun. (…) Iată Cine-i ascuns în comoara de mare preţ, cea îngropată în fiecare ţarină omenească.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 160. |