Dragi prieteni și membri,
Cu drag, vă transmitem câteva informații așezate într-un tabel care sperăm să vă folosească: noi l-am numit tabel oportunități (click) (pe acestă cale le mulțumim celor care ne dau de veste!). De asemenea, vă trimitem, ca de obicei și tabelul cu cei care au nevoie de ajutorul nostru material dar și de rugăciune: este vorba despre persoanele care ne scriu în legătură cu problemele prin care trec, iar cum Fundația nu poate susține toate cazurile care ni se prezintă, cerem ajutor mai departe! Astfel, vă rugăm, cei care doriți, să vă implicați după putință! Subliniem faptul că o rugăciune contează mai mult decât orice ajutor material, dar și acesta din urmă este foarte de folos! |
Dragi pelerini, Cu mare drag vă anunțăm că am editat un dvd despre pelerinajul nostru la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus de anul acesta! Veți putea viziona întregistrările, cuvântul părintelui Petru Moga, conferința de vineri seara, Slujba de Parastas de sâmbătă, conferința de sâmbăta seara și nu în ultimul rând o parte din Sfânta Liturghie de Duminică. Nu am fixat un cost acestui dvd (sunt de fapt două, într-o carcasă dublă: unul foto, unul video), de aceea dacă doriți să faceți o donație în momentul ridicării dvd-ului de la Fundație, este bineveniță. Nu va conta suma, ci intenția și faptul că ne revedem! Ne găsiți în intervalul orar L-V: 08.00-12.00. Cei care nu vă încadrați, vă rugăm să ne contactați și stabilim cum putem rezolva altfel! P.S.: Cei care ați venit însoțiți de un grup, vă rugăm să îi anunțați de apariția dvd-ului în special pe prietenii noștri care nu au adresă de e-mail! La fel, dacă dintre dumneavoastră nu primiți e-mail-urile Fundației, vă rugăm să ne atrageți atenția, pentru că, de săptămâna viitoare, schimbăm programul prin care trimitem newsletter-ul cu unul mult mai bun iar în acest fel sperăm să ținem cât mai aproape! |
Newsletter 3 decembrie 2015
- Scris de admin
- Categoria părinte: Noutăți