Dragi membri şi prieteni,

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu, la cei din Valea Plopului, după cum ne-am propus. Vă mulţumim tuturor pentru implicare – mai ales deoarece aţi vorbit prietenilor despre vizită, aţi organizat mini-colecte în compania/firma dumneavoastră, aţi reuşit să aduceţi personal o contribuţie la colectă şi nu în ultimul rând, aţi renunţat la odihna zilei de sâmbătă pentru a ne ajuta la transportarea produselor!

Cei care ne-au însoţit sâmbătă la Valea Screzii au avut bucuria de a fi primiţi cu un cuvânt de folos chiar de către părintele Nicolae Tănase, care a avut grijă ca cei ce i-au calcat pragul să se bucure şi duhnoviceşte de momentele deosebite petrecute în acele locuri.

DSCN0461

Îi mulţumim părintelui pentru primire şi vă dorim în continuare tuturor un post cu roade bune! Alaturi de fotografia de mai sus, puteti vedea si altele de acolo, aici.

De asemenea, trebuie sa precizăm ca am reactualizat tabelul de ajutor şi rugăciune la data de 20 martie 2016. Vă rugăm să îi pomeniti la rugăciune pe toţi cei în nevoi! Noi nu avem posibilitatea să verificăm cazurile publicate, de aceea dacă doriţi să ajutaţi, vă rugăm să cercetaţi cererile de interes pentru dumneavoastră (sunaţi, vizitaţi, verificaţi situaţia).

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ