"Aspiratia dupa tiparul desavârsit al fiintei e inradacinata in om mai profund ca foamea si setea si ca patima de bogatie si slava. [...] Descoperirea nemarginitului in marginit nu se arata in toata plinatatea ei nici in cerul instelat, nici in frumusetea florilor. Numai in sufletul omului. Caci aci Vointa cauta sa se descopere in vointa omului si libertatea isi ia rasplata suprema in jertfa lui libera.
Aci Dumnezeul nostru trebuie sa-si câstige intrarea. Aci vine El ca oaspe, nu ca rege, si de aceea trebuie sa astepte pâna-i imbiat. Asupra sufletului omenesc Dumnezeu si-a incetat stapânirea, - fiindca vrea sa-i câstige iubirea. Da, Dumnezeu sta in afara de eul nostru si asteapta cu nerabdare sa-I deschidem usa ferecata. Caci acest eu al nostru nu poate sa-si gaseasca sensul suprem, sufletul, si sa se uneasca liber cu Dumnezeu - decât prin iubire -, singura care-l salta peste piedica din sine si-l stramuta in Dumnezeu.
Acela, al carui suflet s-a facut una cu Dumnezeu, sta in fata oamenilor ca o floare suprema a umanitatii. In el isi recunoaste omul fiinta lui adevarata; in el afla descoperirea deplina a lui Dumnezeu, contopirea Vointei supreme cu vointa lui, contopirea iubirii vesnice cu iubirea lui. Noi vedem in el dorinta Domnului implinita; cea mai grea dintre piedicile descoperirii lui inlaturata; si insasi bucuria desavârsita a lui Dumnezeu, ajunsa la cea mai stralucita expresie intre oameni. In el ne apare intreaga lume omeneasca transfigurata de-o lumina dumnezeiasca. Viata lui, inflacarata de dragostea lui Dumnezeu, stralumineaza toata iubirea noastra omeneasca."
Fragment din Parintele Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Capitolul Marele Examen, Editura Charisma, Deva 2006, pag 67.