ȘTIRILE NOASTRE - 4 iulie 2017
- Scris de Irina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvântul de învățătură al Părintelui Arsenie Boca
Extras din „COPII ÎNȚELEPȚI ȘI «ÎNȚELEPȚII» FĂRĂ SENS”
„Dacă Iisus a fericit pe cei ce văd în El un Sens, o garanţie şi o desăvârşire, înşirând pe prooroci şi împăraţi, sigur că cei ce nu găsesc în aceasta fericirea, sunt nefericiţi şi nu-L vor vedea niciodată.
Aceia sunt „înţelepţii" care şi-au pierdut Sensul.
Faţă de Dumnezeu preferaţi să fiţi copii şi fiii lui Dumnezeu veţi fi. Aceasta e o înţelepciune mai mare, una din bucuriile lui Dumnezeu, scrisă în Cartea Vieţii, pe numele fiecăruia care se decide aşa!”
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2016, p. 159.
Foto: Domnul nostru; Iisus Hristos: „Lăsați copiii să vină la mine!”
MESAGERI IDENTITARI
- Scris de admin
- Categoria părinte: Noutăți
Institutul Cultural Român organizează joi, 6 iulie 2017, de la ora 19.30, evenimentul „Mesageri identitari”, care va fi găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49 – 53).
Un basm fantastic despre spiritul vesnic romanesc: „Drumul spre Vozia”
- Scris de admin
- Categoria părinte: Noutăți

S-a spus despre Drumul spre Vozia că ar fi un roman fantasy românesc. De ce și în ce fel este un roman fantasy, au demonstrat-o magistral cei inițiați în tainele acestui (nou) gen literar. Pentru mine, Drumul spre Vozia este un basm - arhaic și modern totodată. Un basm despre sufletul neamului românesc. Scris după toate regulile basmului clasic - reliefate, printre alții, de un Vladimir I. Propp.
Citește mai mult: Un basm fantastic despre spiritul vesnic romanesc: „Drumul spre Vozia”
Lansare de carte: Wall Street si Revolutia Bolsevica
- Scris de admin
- Categoria părinte: Noutăți
Eveniment editorial în câteva zile, Antony Sutton – Wall Street și Revoluția Bolșevică în traducerea lui Costel Stăvărache la Anacronic. Precomenzi și reduceri la toate cărțile Anacronic pâna pe 9 iulie pe Magazin Anacronic*. Despre autor și lupta sa pentru adevăr puteți citi pe anacronic.ro un text lămuritor semnat de Ninel Ganea.
Citește mai mult: Lansare de carte: Wall Street si Revolutia Bolsevica





