35895416Părintele Arsenie Boca
 
           
             Cuvântul de învăţătură al
               Părintelui Arsenie Boca

Fragment din Socotelile înţelepciunii cu moartea/ Cele Şapte Surle

"O altă taină a lui Dumnezeu e şi aceasta: Nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici şi nu maidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici şi numaidecât. Că dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios la o măsură omenească, sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năpraznică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, - atotputernicie, sub ocrotirea căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa."

Sursa text: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe a 
Aradului, 2003, p. 112
 
Dragii noştri,


Vă invităm să citiţi articolul intitulat  Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Întâlnire în temniţă  publicat în Formula As, ultimul numar apărut în ianuarie, o altă mărturie a bunătăţii Părintelui Arsenie Boca şi ajutorului pe care l-a dat românilor încercaţi în temniţele comuniste.


Vă anunţăm că puteţi comanda la sediul nostru sau direct de pe site-ul nostru volumul de mărturii apărut la Editura Arsenie Boca în decembrie 2016, intitulat VA LUA ŢARA FOC DIN PRISLOP, la preţul de 15 lei. Volumul este un omagiu adus celui care este deja recunoscut ca sfânt si pentru ajutorul pe care ni-l aduce atunci când ne rugăm cu încredere: Părintele Arsenie Boca.
Pentru cei care nu aţi participat la eveniment, câteva cuvinte şi imagini de la Lansarea acestei cărţi puteţi citi şi vedea aici.
CarteValua

ValeaPlopului17
  Eveniment la Valea Plopului  ( Sursa imagine )
După cum v-am anunţat sătămâna trecută, începând cu data de astăzi, 23 ianuarie 2017, vă aşteptăm la sediul fundaţiei noastre cu daruri pentru copiii de la Valea Plopului (Între orele 9:30 şi 13, de luni până vineri). Cei care nu se pot încadra în program sunt rugați să ne contacteze la 0766 405 939  - Irina Popescu.

Necesarul de luna aceasta este următorul:
- Alimente: cartofi, ceapă, morcovi, ciuperci, pateu vegetal, conserve de mazăre, fasole verde, măsline, margarină, mezeluri, pulpe pui, pateu de ficat şi vegetal, conserve peşte, fructe
- Produse de igienă personală: pampers copii 4/5/6, pampers adulț
i- Medicamente: nurofen copii, paracetamol sinus
- Produse de menaj: soluții curățenie, mopuri, mături, găleți


Alături de participarea la colecta de produse, puteţi ajuta la transportarea donațiilor (se va face exclusiv prin voluntariat).  Vom primi cu plăcere vizitatori, în limita locurilor disponibile şi în ordinea înscrierii.
În cazul în care doriți să ajutați cu serviciul de transport, vă rugăm să anunțați coordonatorul până joi, 26 ianuarie 2017 (email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefon: 0765236231).

Vă rugăm să povestiți despre acțiune prietenilor și cunoscuților dumneavoastră. Puteţi să ne transmiteţi adrese de mail ale celor interesați să fie informați sau oferiți-le datele de contact ale coordonatorului.

Întâlnirea de sâmbătă 28 ianuarie 2017 va fi la sediul fundației la ora 9:30 (organizarea și încărcarea mașinilor), iar plecarea va fi la 9:50. (Pentru orice alte informații sau lămuriri, vă rugăm să contactați coordonatorul: Daniela Petcovici – email:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – tel: 0765.236.231)

Vă mulțumim pentru orice ajutor pe care îl puteti oferi, faptele dumneavoastră vor fi bineplăcute lui Dumnezeu!
În magazinul nostru a intrat o carte interesantă: ADOLESCENŢII ŞI REVOLUŢIA SEXUALĂ. Scrisă de Andrei Drăgulinescu, cartea vine să sublinieze modul fundamental în care societatea contemporană s-a schimbat ca urmare a revoluţiei sexuale: sute de milioane de avorturi în lumea întreagă, cu mult mai multe divorțuri și copii crescuți fără ambii părinți, amărăciune, deznădejde, depresie și o creștere a ratei sinuciderilor. Acestea sunt doar câteva dintre statisticile triste ale acestui fenomen ideologic.
Cartea are preţul de 9 lei.


Andrei Drăgulinescu a mai scris (singur sau în colaborare cu alţi autori):
AdolesiRev
             Cuvântul de învăţătură al
              Părintelui Arsenie Boca
   Fragment din Războiul nevăzut/Spre rugăciunea neîncetată

"Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne aducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. (s.n.)
Sf Maxim Mărturisitorul zice că: «Precum trupul murind se desparte de toate lucrurile vieţii, la fel şi mintea murind, când ajunge la culmea rugăciunii, se desparte de toate cugetările lumii. De nu va muri cu această moarte, nu poate.să afle şi să trăiască cu Dumnezeu»". 

Sursa text: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe a Aradului, 2003, pp. 172-173



Vă invităm să citiţi pe site-ul nostru un articol (preluat de noi din Revista Formula AS) despre Părintele Arsenie Boca - Anii de după Prislop. 
Parintele-Arsenie-Boca-maicile-DiaconestiCuviosul Mărturisitor Arsenie Boca - Pictură a măicuţelor
de la Sf Mănăstire Diaconeşti
PrNTANASEVP
Părintele Nicolae Tănase şi copiii de la Valea Plopului

   PLECARE LA VALEA PLOPULUI - 28.01.2017


La sfârşitul lunii ianuarie, pe data de 28 ianuarie 2017, vom pleca din nou către Valea Plopului!
Vă aşteptăm alături de noi, cu entuziasm, bucurie şi căldură sufletească!


Începând de luni,  23 ianuarie 2017, vă aşteptăm la sediul Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca cu darurile dumneavoastră pentru copiii care sunt deja prietenii noştri de la Valea Plopului (Între orele 9:30 şi 13, de luni până vineri). Cei care nu se pot încadra în program sunt rugați să ne contacteze la 0766 405 939  - Irina Popescu.
Necesarul de luna aceasta este următorul:

- Alimente: cartofi, ceapă, morcovi, ciuperci, pateu vegetal, conserve de mazăre, fasole verde, măsline, margarină, mezeluri, pulpe pui, pateu de ficat şi vegetal, conserve peşte, fructe
- Produse de igienă personală: pampers copii 4/5/6, pampers adulți
- Medicamente: nurofen copii, paracetamol sinus
-Produse de menaj: soluții curățenie, mopuri, mături, găleți

Alături de participarea la colecta de produse, puteţi ajuta la transportarea donațiilor (se va face exclusiv prin voluntariat).  Vom primi cu plăcere vizitatori, în limita locurilor disponibile şi în ordinea înscrierii. În cazul în care doriți să ajutați cu serviciul de transport, vă rugăm să anunțați coordonatorul până joi, 26 ianuarie 2017 (email:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefon: 0765236231).

Vă rugăm să povestiți despre acțiune prietenilor și cunoscuților dumneavoastră. Puteţi să ne transmiteţi adrese de mail ale celor interesați să fie informați sau oferiți-le datele de contact ale coordonatorului.

Întâlnirea de sâmbătă 28 ianuarie 2017 va fi la sediul fundației la ora 9:30 (organizarea și încărcarea mașinilor), iar plecarea va fi la 9:50. (Pentru orice alte informații sau lămuriri, vă rugăm să contactați coordonatorul: Daniela Petcovici – email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – tel: 0765.236.231)

Vă mulțumim pentru orice ajutor pe care îl puteti oferi, faptele dumneavoastră vor fi bineplăcute lui Dumnezeu!

Impreuna23 Vă invităm să consultaţi aici o listă de oportunităţi postată pe site-ul nostru. 

Pentru viitor, aceste oportunităţi vor fi postate exclusiv pe pagina noastră de facebook, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca.
Ne dorim ca în acest mod să vă fim aproape şi să găsim modalităţi de a vă ajuta pe cei care căutaţi locuri de muncă, produse sau servicii.
Doamne ajută! 

INVITAŢII

EMINESCU ŞI MORALA CREŞTINĂ
- Un articol semnat de doamna  Prof. dr. Aurelia Bălan - Mihailovici (căreia îi mulţumim pentru acest dar) la împlinirea a 167 de ani de la naşterea celui mai nefericit poet din pământul României

Mihai EMINESCU - Dubla lansare de carte la Librăria Sophia - Prof. Universitar Nicolae Georgescu - 18  ianuarie 2017

 
Dragii noştri,

Duminica aceasta, 15 ianuarie 2017, se împlinesc 167 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, MIHAI EMINESCU. În general, ştim foarte puţine lucruri despre Eminescu. Ştim că a fost un poet desăvârşit, că a fost un jurnalist deosebit de talentat, un important lider de opinie. Dar cine a fost, de fapt acest om? Poetul Emilian Marcu, în poezia sa, "Dor de Eminescu", spune: "Eminescu este astazi românescul nostru mit". Aşa este, a fost un român adevărat, care şi-a iubit nespus de mult ţara, care a făcut foarte multe lucruri pentru Unire şi care a plătit cu viaţa aceste demersuri!
MihaiEminescu-front
La mulţi ani în conştiinţa şi inima românilor, Domnule Mihai Eminescu! Dumnezeu să te odihnească acolo unde este Lumina Slavei Sale!

Ziua de 15 ianuarie a fost declarată ZIUA CULTURII NAŢIONALE. Duminică, la Sala Radio, în cadrul Concertului Aniversar, Lipatti 100, actorul Ion Caramitru va recita din versurile poetului naţional.
Vă invităm să citiţi "Prezenţa lui Mihai Eminescu în viaţa noastră", un articol scris cu multă sensibilitate de domnul profesor Mihai Floarea.
 
IMG_9124
Sala de mese la Valea Plopului, 10 dec 2016
 
Dragi prieteni, vă mulţumim tuturor pentru contribuţia bogată pe care aţi adus-o cu prilejul ultimei noastre vizite din decembrie anul trecut (10 dec 2016) la Valea Plopului-Valea Screzii şi pentru ajutorul pe care ni l-aţi oferit cu atâta amabilitate la transportarea bunurilor donate. Vizita a fost una bogată, bucurându-ne de o vreme frumoasă ca de primavară. Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce am putut realiza în 2016 în acest proiect de suflet al fundaţiei şi Îl rugăm să ne binecuvanteze cu mila Sa şi în anul ce va veni. 

Îi mulţumim coordonatorului de proiect, colegei noastre Daniela Petcovici, pentru întreaga sa activitate desfăşurată timp de trei ani, pentru dragostea cu care a reuşit, atât de multe luni la rând, să îndeplinească cu devotament cerinţele acestui proiect.
Vă anunţăm că suntem în căutarea unui nou coordonator de proiect. Este vorba de voluntariat, o activitate care înseamnă comunicare, câteva ore de muncă lunar, deplasarea lunară la Valea Plopului şi, cel mai mult, multă dăruire, entuziasm şi iubire.
Toţi cei interesaţi, vă rugăm să luaţi legătura cu noi la telefoanele: 021. 223. 2496, 0732.316.841 sau să trimiteţi email pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
petrescu-otel-aspazia La sfârşitul anului trecut a intrat în magazinul nostru cartea doamnei Aspazia Oţel Petrescu, "ADUSU-MI-AM AMINTE"

Apărută în condiţii grafice deosebite, această a doua ediţie a cărţii (Editura Arsenie Boca) este un omagiu adus doamnei, preţul este 25 de lei. 
Invitaţii

- TREZIŢI-VĂ! - Scrisoare deschisă către Ministrul Sănătății despre adevărata industrie a vaccinurilor (dl Vlad Voiculescu).
-Invitatie la Hramul Bisericii Sf. Cuvios Antonie cel Mare, Bucuresti  -  16 -17 ianuarie 2017
 
CLIIMA20140115_0164_1Sfantul Cuvios Antonie Cel Mare
 
biserica-sfantul-antonie-titan-01_2

Parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" din cartierul bucurestean Titan, str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti, are deosebita placere de a va invita la unul din hramurile bisericii noastre inchinat pomenirii si praznuirii Sf. Cuv. Antonie cel Mare, pe care-l cinstim, in mod deosebit, in fiecare an la data de 17 ianuarie, dupa cum urmeaza: 

- Luni - 16.01.2017, orele 17,00, se va oficia Sfanta Slujba de Priveghere, a Vecerniei si a Litiei, savarsite in cinstea Praznuirii Sf. Cuv. Antonie cel Mare - Unul dintre Patronii Spirituali ai Bisericii noastre.

TREZIŢI-VĂ!  
(Partea I)

unnamedcopil 

Scrisoare deschisă către Ministrul Sănătății, dl Vlad Voiculescu.

În atenția Președintelui României, Primului Ministru al României, membrilor actualului Guvern, Parlamentului României, Corpului de control al Primului Ministru, Serviciului Român de Informații și, nu în ultimul rând, în atenția cetățenilor din România.

Bună ziua.

Public această scrisoare deschisă în speranța că cel puțin o parte dintre dvs veți binevoi să o citiți și, ulterior, să acționați așa cum veți considera de cuviință ținând cont de faptul că (încă) trăim în democrație și nu într-o dictatură.

Recent, domnule ministru al sănătății, ați declarat că decizia privind „legea vaccinării” este „o decizie pe care trebuie să ne-o asumăm ca Guvern”. [1] Ce inseamnă, din punct de vedere juridic, această asumare a unei legi care să reglementeze/impună vaccinarea, domnule ministru? Inseamnă emiterea unei OUG pentru a impune o asemenea lege, evitând astfel orice fel de dezbatere publică pe tema unei legi atât de periculoase prin implicațiile pe care le are pe termen mediu și lung?

De mai mult de 1 an de zile suntem amenințați, dl Ministru al Sănătății, cu aberația legislativă cunoscută la nivel public drept „legea vaccinării cu forța a copiilor”. Am fost amenințați, în mod public, că ne vor fi luați copiii de către Protecția Copilului dacă nu-i vaccinăm [2] și chiar că vom fi acuzați de rele tratamente aplicate minorului [3], acuzație care intră sub incidența Codului Penal și se pedepsește cu închisoarea.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Powered by Rebel IT & Services