Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată? E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată. Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții, Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii, spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
(Fragment din „Imnul Acatist la rugul aprins al Maicii Domnului”, Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor)
|
 Icoana Maicii Domnului ”Rugul Aprins” |
Despre etimologia numelui sau a denumirii „Rugul Aprins”
Denumirea de "Rugul Aprins" este inspirată dintr-un pasaj biblic şi scripturistic veterotestamentar, anume din Ieşirea (cap. 3,1-4) unde se relatează momentul chemării lui Moise de către Dumnezeu şi consacrarea lui ca eliberator al poporului ales din robia egipteană. Aici, autorul inspirat spune că Moise l-a văzut pe "îngerul Domnului într-o pară de foc ce ieşea dintr-un rug; şi... rugul ardea, dar nu se mistuia" (3,2). Exegeza creştină tradiţională a interpretat acest rug, care "ardea, dar nu se mistuia", drept o preînchipuire iconică a pururea-fecioriei Maicii Domnului şi un simbol clasic al rugăciunii desăvârşite şi neîncetate, "ca loc de reunire în Duh - după cum ne învaţă Părintele Ioan Kulighin - a tuturor celor care au fost binecuvântaţi cu darul trăirii şi cunoaşterii isihaste". Numele de "Rugul Aprins" conţine, vedem bine, sugestii importante referitoare la aspiraţiile celor care se întruneau aici şi la programul grupării. O privire mai atentă asupra pasajului biblic menţionat poate oferi informaţii importante în acest sens. Aici, avem de-a face cu un personaj - Moise, împovarat de un trecut destul de agitat şi tulburat, care doreşte să-şi construiască o identitate nouă, îşi caută salvarea într-o viaţă cât mai banală cu putinţă. Anonimii, se spune adeseori şi pe bună dreptate, sunt cei mai fericiţi dintre oameni. Dar iată că Dumnezeu contrazice dorinţa de anonimat a lui Moise, revelându-i-se chiar în timp ce omul îşi îndeplinea datoria, munca şi rutina zilnică şi, mai mult decât atât, propunându-i un destin complet diferit şi deosebit în comparaţie cu orice şi-ar fi putut imagina el: să devină nici mai mult, nici mai puţin decât salvatorul propriului său popor. Om cu bun-simt, Moise refuză o asemenea provocare, chemare şi vocaţie aducând şi invocând chiar argumente în favoarea hotărârii şi deciziei sale, întemeiate pe incompatibilitatea evidentă dintre el, ca persoană, şi cerinţele pe care ar fi trebuit să le satisfacă pentru a avea şanse de reuşită într-o astfel de misiune. Dialogul dintre Moise şi Dumnezeu este, de altfel, prototipul rugăciunii şi al spovedaniei adevărate. Odată angajat într-o asemenea "dispută", omul face primii paşi strict necesari în afara spaţiului securizant, îndărătul căruia caută să-şi şteargă identitatea şi se apropie de focul revelaţiei, care îl va ajuta să-şi preschimbe destinul, urmându-şi vocaţia primordială şi înălţându-se, în acest fel, la stadiul de persoană. Deloc întâmplător, în acest caz, Moise este înzestrat cu virtuţi imperiale, sacerdotale şi învăţătoreşti sau profetice.
Învăţător, Preot şi Împărat va urma să fie şi nimeni altul decât Mesia – Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Prin demnităţile primite, Moise dobândeşte asemănarea dumnezeiască şi, în acest fel înzestrat, pune început salvării şi izbăvirii Poprului Israel din robie, dar şi salvării, răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc. Dr Stelian Gomboș
|
 Marius Vasileanu |
Din seria: "Pro Memoria - Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor ortodoxiei in timpul comunismului"
Locul: Biserica "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan - Str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti Data: 20 Februarie 2017 Ora: 18,00
Subiectul/tema: "Despre mostenirea Rugului Aprins"
-
-
Scris de admin
-
Categoria părinte: Noutăți
Comemorare
Invitatie la Slujba pomenirii/Parastasului oficiat pentru toti slujitorii, propovaduitorii, marturisitorii si aparatorii Ortodoxiei in timpul comunismului Din seria: "Anul comemorativ Justinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului"
Locul: Biserica "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan - Str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti.
Data: Sambata Mosilor de Iarna - 18 Februarie 2017 Ora: 09,00
|
Ortodoxia marturisitoare
|
 Vesnica sa fie amintirea, evocarea si pomenirea lor din neam in neam! Amin! |
Initiator: Stelian Gombos Organizator: Parohia "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan - Bucuresti.
Preoti - Slujitori: Parintele Paroh Nicolae Gavrila si Parintii Conslujitori Daniel Goga si Marius Stefan Suiugan
Prezenta, participarea si implicarea: bine venite, folositoare si ziditoare oricarei persoane Va asteptam, cu multa bucurie si aleasa pretuire!
-
-
Scris de admin
-
Categoria părinte: Noutăți
Dragii noștri prieteni,
Ziua de 10 februarie aduce cu sine sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Haralambie. Având conștiința misiunii sale de preot și păstor al sufletelor însetate de adevăr, Sfântul Haralambie atunci când liturghisea plângea de emoție. Să ne țină Dumnezeu sănătoși și puternici în credința noastră, așa cum Sfântul Haralambie a demonstrat până în ultima clipă a vieții sale pământene, la vârsta de 113 ani, când și-a dat viața pentru Dumnezeu! Un articol despre viața sa și o invitație la hramul bisericii Sf. Dumitru Poștă din capitală puteți citi aici. |
 |
Sfintitul Marturisitor JUSTIN de la Petru Voda_icoana realizata de maicile de la man. Paltin - Petru Voda |
Pe 10 februarie 2017, Părintele Justin Pârvu de la Sf. Mănăstire Petru Vodă ar fi împlinit 96 de ani. Dumnezeu să îl odihnească în cetele sfinților Săi! Ce bucurie simțeam primind binecuvântarea plină de iubire pe care Părintele Justin Pârvu, acolo, sus, la mănăstire, ne-o dădea fiecăruia de ziua sa! Ce șansă extraordinară am avut, noi, toți membrii Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, să avem binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu la începutul activității noastre! Sfinte Părinte Justin Pârvu, roagă-te pentru noi, toți românii, pentru pacea sufletelor noastre și binele țării noastre, România! Un articol despre modul în care Sf. Haralambie l-a ajutat pe Părintele Justin Pârvu după întoarcerea din închisoare precum și evenimentele comemorative de la Mrea Paltin și Mrea Petru Vodă în data de 10 februarie 2017 puteți citi aici. |
Vă reamintim că mâine dimineață, 11 februarie 2017, la ora 9:00, vom pleca de la sediul fundației noastre către Așezământul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de la Slobozia/Giurgiu. În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare în special pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont: FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA C.U.I: 252 36 717RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000 Banca Românească – Sucursala Domenii (de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")
Persoana de contact: Simona Sandru, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
|
 Părintele Valentin Ștefan cu copiii de la Așezămîntul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (Foto: Kanal D) |
Vă mulțumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră și pentru că sunteți alături de noi! Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa! Doamne, ajută!
|
 |
Noutăți editoriale
Cu bucurie vă anunțăm că în magazinul nostru au intrat ultimele două numere ale revistei Familia Ortodoxă: numărul 96 din ianuarie 2017 și numărul 97 din februarie 2017. Ambele numere pot fi comandate din magazinul nostru la prețul de 7,5 lei/bucată.
În magazin mai avem spre vânzare numere mai vechi ale revistei Familia ortodoxă: numerele ianuarie-octombrie 2016 la prețul de 5,5 lei/bucată și numerele noiembrie-decembrie 2016 la prețul de 7,5 lei/bucată. |
Vă invităm să citiți un articol interesant semnat de Claudiu Târziu intitulat: Pr. Petru Moga: „Am crescut cu mitul Părintelui Arsenie Boca” din care redăm mai jos un scurt fragment:
”– Ce simţeaţi după câte o vizită la Părintele Arsenie Boca? – O bucurie nemaipomenită, parcă nepământeană. Pentru că aveam o mare aşteptare să-l întâlnesc şi era extraordinar când se întâmpla. Era foarte bogat înlăuntrul său şi ne dădea cu generozitate din această bogăţie sufletească.” |
Părintele Petru Moga |
-
-
Scris de admin
-
Categoria părinte: Noutăți
 Triodul, carte de cult în biserica ortodoxă |
Dragii noștri prieteni,
Triodul este o carte de cult dar și o perioadă liturgică a anului bisericesc.
Numit şi perioada prepascală, Triodul ţine de la Duminica vameşului şi fariseului (duminica trecută, 5 februarie 2017) şi până în Sâmbăta Mare (înainte de Paşti), în total zece săptămâni care ne pregătesc şi ne provoacă la o sinceră cercetare de sine şi pregătire pentru întâlnirea şi vieţuirea cu şi în Iisus Hristos. Triodul, prin urcuşul lui ascetic, liturgic şi mistic, ne ajută să ne reamintim care este scopul primordial al vieții noastre pământene: căutarea Împărăției lui Dumnezeu, mântuirea sufletelor noastre.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca noi toți să trăim cu folos această perioadă a anului! |
Cuvântul de învățătură al Părintelui Arsenie Boca Fragment din În Duminica Ortodoxiei
”În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost, printre altele, o mare luptă pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VlI-lea, să apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi, precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste, astăzi iarăşi li se găseşte vină. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi în fiecare; - căci de la Botez fiecare suntem destinaţi să fim o icoană a lui Iisus. împotriva acestei icoane a lui Iisus în om, se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfintelor icoane. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! - Unde-i sunt apărătorii!?”
Sursa text: Parintele Arsenie Boca - Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 333, 334 |
 Icoana Învierii lui Iisus Hristos pictată de Părintele Arsenie Boca, Biserica Sf. Nicolae, Drăgănescu |
Copii la Asezământul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, Slobozia/Giurgiu. (Foto: Kanal D) |
Vizită la Așezământul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil
Începând de astăzi, 6 februarie 2017, vă așteptăm. în intervalul orar 9:30-17:00 la sediul nostru cu daruri pentru copiii de la Slobozia. Prima plecare din acest an spre acest centru va avea loc sâmbătă, 11 februarie 2017, ora 9:00.
Amintim că la acest centru se reiterează, la o scară mai mică, lucrarea pe care o face și Părintele Tănase la Valea Plopului/Valea Screzii. Astfel, Părintele Valentin Ștefan, împreună cu doamna preoteasă Veronica, are în grijă 40 de persoane (mame și copiii acestora), nevoite să își lase căminele ca urmare a comportamentului violent al soților/taților.
|
Pentru cei care nu ați ajuns încă la acest centru, dorim să vă împărtășim o parte din întâmplările minunate care au loc acolo. Fiecare copil are parte de căldura acestei noi ”familii” și este îndrumat cu răbdare și stăruință atât spre urmarea constantă a cursurilor școlare de la toate nivelurile (o fetiță găzduită aici a intrat prima la Liceul Pedagogic din Giurgiu, anul trecut), spre înmulțirea talantului fiecăruia (prin atelierele de pictură și mesteșugărie organizate periodic), cât și spre desăvârșirea spirituală. Ca să întreținem și noi focul aprins al speranței acestor copii, vă invităm să ne fiți alături de fiecare dată, ajutând după puteri cu donații în alimente, produse de igienă și curățenie, bani pentru achitarea facturilor de întreținere lunară sau orice altă nevoie ar mai apărea.
|
Pentru pregătirea vizitei din 11 februarie, cele mai importante nevoi de hrană și întreținere curentă pentru această perioadă sunt următoarele: - Alimente: pui, mezeluri, cârnați, pipote și ficăței, griș, ardei copti la borcan, castraveți și gogoșari în oțet, cașcaval, smântână, ouă; - Achitarea unei facturi restante pentru apă, în valoare de aproximativ 3.596 lei; - Asigurarea cu combustibil (10 tone de brichete rumeguș-preferabil, sau 20 tone lemne).
În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare în special pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont: FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA C.U.I: 252 36 717 RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000 Banca Românească – Sucursala Domenii (de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")
|
 Părintele Valentin Ștefan cu copiii de la Așezămîntul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (Foto: Kanal D) |
În cazul în care doriți să ne însoțiți în vizita pe care o vom face la Slobozia-Giurgiu, vă rugăm să ne anunțați în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 9 februarie.
Persoana de contact: Simona Sandru, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Apelăm și de această dată la persoanele care dispun de mașini și/sau dube să ne ajute cu transportarea donațiilor ce vor fi făcute și cu asigurarea unor locuri disponibile în mașini, pentru cei care vor dori să ne însoțească pe 11 februarie.
Vă mulțumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră și pentru că sunteți alături de noi! Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa! Doamne, ajută!
|
Abonare Buletin Informativ
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
| |