brancusi-ganditorulAvem în custodie sistemul nervos central, neuro-vegetativ şi coronarian. În total până la 15 miliarde de neuroni. Ca acest număr imens de celule nervoase să vieze şi să lucreze în bune condiţii au nevoie, în permanenţă, toată viaţa, de: oxigen, glicogen, hormoni, somn şi o concepţie de viaţă. Adică răspunderea pentru sănătatea ideilor, a metabolismului şi a unei pompe vitale vieţii.

Toate celulele organismului se regenerează afară de celula nervoasă. Mai mult, numărul lor scade cu creşterea anilor şi uneori scade vertiginos.Vorbim întâi de creier pentru că el e dicţionarul de translaţie între gând şi materie. Nu el e materia care gândeşte. Sufletul e cel care gândeşte.

Nu complicăm de acum chiar cu discuţii despre ce sunt în sine fiecare. Deocamdată căutăm să „citim” corect condiţiile fireşti ale acestui dicţionar, la nivelul lui natural de existenţă. Sufletul şi gândirea sunt alte nivele de existenţă. Că sunt sudate pentru o vreme e o treabă a creaţiei lui Dumnezeu (e vorba de spirit şi materie).
foto: ”Gânditorul”- Constantin Brâncuși
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a, pag. 280.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.