Mă lasă, Părinte, acuma, să pun Genunchii mei reci lângă-al tău Sfânt mormânt! Duc patimi în trup, ispite în gând; Îngăduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun!
Dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele grele Căci tare-am mâhnit pe Tatăl Ceresc Cu vorbe, cu fapte, cu patimi ce cresc În sufletu-mi trist şi plin cu durere.
Mă iartă, Părinte, căci mult am greşit! Mi-e inima grea ca o stâncă de munte Şi cum pot eu, Sfinte, s-o fac să asculte Cuvântul Iubirii de tine rostit?
|
Spăla-voi altarul credinţei din suflet De patimi, de griji, de nevoi, de-ntristări, Să piară degrabă-ndoieli, întrebări Și-n loc să aștern rugăciuni ca-ntr-un cântec.
O rugă fierbinte spre cer să se-nalţe, Părinte, Tu poart-o spre Tatăl Ceresc; Căci fără de-al tău ajutor îngeresc Mi-e teamă că fumul jertfelnic se-ntoarce.
Mă-ndrumă, Părinte, pe calea cea dreaptă! Căci viaţa mea-i scurtă şi Tatăl va vrea Ca-n ziua dreptăţii să-i pot şi eu da Măcar lacrima de pe-obraz ne-ntinată. |