PÃRINTELE ARSENIE BOCA,

                          MARE ÎNDRUMÃTOR DE SUFLETE DIN SEC. XX


Ultimul mare praznic sãrbãtorit de Pãrintele Arsenie la Sâmbãta

Acesta a fost de Izvorul Tãmãduirii (7 mai) din anul 1948, si, dupã spusele unui martor, a fost cel mai înãltãtor dintre toate praznicele la care participase pânã atunci la Sâmbãta. Miscarea religioasã de aici avea deja anvergurã nationalã. 
„Am fost si în anul acesta în pelerinaj la Mãnãstirea de la Sâmbãta de Sus din jud. Fãgãras. Cu toate cã sunt un vechi cercetãtor al mãnãstirii, prãznuirea de acum m-a covârsit cu desãvârsire.
Timpul era nehotãrât, pe alocuri plouase si-n alte pãrti se pregãtea de ploaie. Vineri, în ziua praznicului, a început ploaia din zori la mãnãstire, o ploaie mãruntã si deasã, stãruitoare. Cu toate cã ploaia era binevenitã pentru pãmântul însetat, fiind o binecuvântare de la Dumnezeu, ne sãgeta totusi inima, întrucât ea avea sã împiedice pe credinciosii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. Si ploaia a tinut pânã cãtre ora 8. Atunci, ca prin minune, norii s-au risipit si raze aurii de soare si luminã au înveselit fãptura gingasã a mãnãstirii.
Câteva sute de închinãtori veniserã din ajun, iar acum au început sã curgã miile din toate pãrtile. Veneau cu cãrute pe drumul cel mare pietruit, siruri, siruri. Veneau apoi cete, cete, pe jos, bãrbati si femei, bãtrâni si tineri, fete si copii. Tineretul din Drãgus, Visti, Arpase, Sâmbete, Lisa si alte sate, în hainele de sãrbãtoare, mãiestrit cusute si împodobite în cele mai felurite si mai plãcute culori. Închinãtorii cei mai îndepãrtati au fost cei din pãrtile Brasovului, ale Branului, ale Târnavelor, cu exceptia unor oaspeti distinsi si studenti de la Bucuresti.

Liturghia arhiereascã

La ora 9.30 clopotele mãnãstirii au început sã sune într-un dangãt prelung si într-o armonie cereascã. Douã zeci si patru de preoti în odãjdii de mare sãrbãtoare au iesit întru întâmpinarea Î.P.S. Sale Nicolae, Mitropolitul Ardealului, care venea ca în fiecare an sã slujeascã la altarul ridicat în mijlocul pãdurii de fag. Miile de închinãtori îsi arãtau bucuria si multumirea sufleteascã si îngenuncheau cu evlavie în fata înaltului pãstor, primindu-i binecuvântarea.

În tot decursul Sfintei Liturghii, alte si alte cete de închinãtori soseau, astfel încât la ceasul predicii am putea spune cã se aflau în jurul altarului cam 10.000 de suflete. Întreg acest popor pãstra cea mai adâncã reculegere si urmãrea cu evlavie desfãsurarea Sfintei Liturghii. Rãspunsurile liturgice le-a dat si în anul acesta corul din Fãgãras, sub foarte iscusita conducere a D-lui Prof. Rosealã, iar troparul Învierii, Hristos a Înviat, rãsuna ca un strigãt de biruintã din miile de piepturi ale închinãtorilor.

Predicarea Evangheliei

Vatra Mãnãstirii de la Sâmbãta a ajuns astãzi un puternic amvon de propovãduire. Obisnuit, pelerinii vin la Mãnãstire pentru a se împãrtãsi cu Sfintele Taine si pentru a asculta cuvânt de învãtãturã si zidire sufleteascã. Aceste daruri li se împãrtãsesc în toatã vremea. Mãnãstirea de la Sâmbãta în aceastã privintã corespunde pe deplin cerintelor vremii de astãzi: ea este o scoalã de luminare a poporului, de desteptare din somnul pãcatelor, de orientare la o viatã curatã si de folos oamenilor si plãcutã lui Dumnezeu. Nu numai la marile praznice, ci duminicã de duminicã si sãrbãtoare de sãrbãtoare, slujitorii mãnãstirii, ieromonahi cuviosi ca: Arsenie, Mihail, Serafim, ierodiaconul Nicolae, toti licentiati si doctori în Teologie, tin sus predicarea cuvântului Evangheliei, dând cu putere învãtãturã poporului. Ba unii din pãrintii mãnãstirii au tinut cicluri întregi de predici, pentru tot poporul în general si pentru studenti si tineret în special. (Aici se face referire la Pãrintele Arsenie, care, se stie, organiza acele „vacante spirituale” la care participau cu mult interes tineri si studenti din Bucuresti si din alte centre universitare.) În felul acesta predicarea Evangheliei la mãnãstire e socotitã ca ceva de sine înteles si asteptatã cu sete de închinãtori.
În ziua praznicului, rostirea cuvântului fu începutã de cãtre Î.P.S. Sa Mitropolitul nostru Nicolae. Multimea s-a strâns si mai mult în jurul altarului. Era în fata noastrã o mare de capete, mii de perechi de ochi atârnau de figura seninã, impunãtoare, brãzdatã de cei 66 de ani, dar plinã de pãrinteascã iubire, a Î.P.S. Sale Nicolae, Mitropolitul nostru. Predica Î.P.S. Sale curgea natural, ca o apã limpede din izvorul sãu. A mânecat de la cuvintele Mântuitorului: «De înseteazã cineva, sã vinã la Mine si sã bea» (Ioan 7, 37), punând în fata ascultãtorilor icoana vie, plinã de luminã si putere dumneziascã a Mântuitorului Hristos. Multimea asculta miscatã si sorbea cu nesatiu din cuvintele vietii.
Au urmat apoi la rând alti 8 predicatori, protopopi, preoti si diaconi: Pãrintele Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, a vorbit cu adâncime despre Hristos, fântâna vietii si a nemuririi. Pãrintele consilier Nanu din Sibiu, cu strãfulgerãri de luminã, a mãrturisit despre realitatea Învierii lui Hristos si despre datoria noastrã de a învia cu El. Protopopul Fãgãrasului, Traian Ciocãnelea, a zugrãvit icoana duioasã a unei cete de femei, în frunte cu o bãtrânã de 70 de ani, care au tinut sã facã pe jos, refuzând de a se urca în camion, pelerinajul la mãnãstire. Pãrintii ieromonahi: Arsenie, Serafim si Mihail au vorbit despre marile daruri ale mãnãstirii si despre trebuinta înnoirii sufletesti a închinãtorilor.
Pãrintele Mladin a evocat în cuvinte de foc mucenicia pentru Hristos a celor credinciosi, arãtând cã ctitorii de la Sâmbãta fac parte din ceata mucenicilor credintei lui Hristos.
În încheiere, Pãrintele consilier Secas din Sibiu a lãudat râvna închinãtorilor, mai ales a femeilor, a cãror râvnã este deosebitã. A îndemnat apoi pe ascultãtori sã-si pãstreze credinta si sã împlineascã cu sfintenie datinile strãmosesti. În fine, a adus multumiri tuturora pentru osteneala ce si-au dat venind în pelerinaj.
Cele nouã predici, prin frumusetea si puterea lor, au înviorat pe ascultãtori, lucrând adânc în sufletul fiecãruia.

Fântâna cea frumoasã

Ca si altã datã s-a fãcut sfintirea apei la fântâna de lângã altarul bisericii si Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi. Lucrul deosebit al acestui an a fost sfintirea fântânii, botezatã «cea frumoasã» din partea Î.P.S. Sale. Aceastã fântânã, clãditã în mijlocul grãdinii de pomi este o nouã înfãptuire dupã desenele si planurile Pãrintelui Arsenie. Este o lucrare de mare artã. Numele primit la Botez si l-a dobândit pe bunã dreptate”.
Fireste cã regimul comunist nu putea tolera asa ceva si era de asteptat ca în cele din urmã sã reactioneze. Avalansa poporului si a tineretului spre Mãnãstirea Brâncoveanu i-a speriat. Se bãnuia cã acolo unde este o asa de mare adunare de oameni trebuie sã fie neapãrat si instigatie. Si cine altcineva putea fi spionat si arestat decât „instigatorul”, care devenea incomod si care, în mentalitatea lor, putea ajunge oricând periculos având în vedere popularitatea pe care a are.
Otilia Rãdulescu Aroneasa mãrturiseste cã l-a reîntâlnit pe Pãrintele Arsenie în vara anului 1948 la Securitatea din Brasov, unde a fost dusã si dânsa pentru cercetãri. 
„Din spusele gardianului Raicu, un om în vârstã, care (dupã posibilitãtile lui) m-a ajutat foarte mult, ocrotindu-mã, Pãrintele Arsenie era închis în subsolul clãdirii. Datoritã însã entuziasmului enoriasilor din Schei care aduceau zilnic, în grupuri compacte, mâncare la poartã, sau poate altor interese, în ultima sãptãmânã a lunii iulie, Pãrintele era scos la soare timp de o orã pe zi, pe o terasã a clãdirii. La terasa aceasta aveam si noi acces. Eu si prietena mea Ita Tâmpãnaru, eram «cazate» într-un birou gol si la amiazã, când era ceva mai multã liniste, puteam iesi la aer. Pãrintele Arsenie era îmbrãcat în alb si pãrea detasat de tot ce-l înconjura. Din când în când se uita însã la noi, cu o privire pãtrunzãtoare. Putinele cuvinte pe care ni le adresa erau pline de întelepciune si încurajare.(…) De altfel era stiut cã Pãrintele Arsenie, arestat ca legionar, nu era vãzut cu ochi buni de guvern si, poate, nici de mai marii Ierarhiei Bisericesti.
Totusi, harul sãu le impunea respect si teamã.”
Aceasta era starea lucrurilor când Pãrintele Arsenie a plecat la Prislop.

                                 Ioan Gînscã, O sintezã a gîndirii Pãrintelui Arsenie în 800 de capete, pp.27-30