Fundatia Arsenie Boca - Calvarul Mitropolitului Nicolae Mladin

: Scris de admin; Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca; Categorie: Mărturii despre parinte

Mărturia preotului IOAN PEANĂ

Părintele Arsenie Boca

La Gura Râului, localitatea sibiană cu nume nemaiîntâlnit, l-am căutat iar pe Părintele Ioan Peană, pentru a ne mai dezvălui din cele trăite în anii petrecuţi în calitate de şofer, diacon şi preot, alături de Înalt Preasfinţitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului (1967-1981) şi ca om de legătură tainică între Vlădica de la Sibiu şi Părintele Arsenie Boca.
Fiu de miner din Munţii Apuseni, născut la 18 decembrie 1914 la Abrud, Nicolae Mladin a făcut studii de Teologie la Oradea, Chişinău şi Bucureşti. Pe 1 mai 1940, s-a închinoviat alături de fericitul Părinte Arsenie la Mânăstirea Brâncoveanu. Profesor la Academia Teologică "Andreiană" din Sibiu, din 1943, a fost unul dintre stâlpii mişcării duhovniceşti de la Sâmbăta. În 1947, la praznicul "Adormirii Maicii Domnului", a fost tuns în monahism. Ieromonah din 15 august 1949, în 1967 a fost ales Mitropolit al Ardealului.
Părintele Arsenie l-a iubit pentru sufletul său bun, i-a apreciat cultura teologică şi l-a admirat ca mare predicator. Între cei doi călugări cu care a reînceput viaţa monahală la Sâmbăta a rămas o prietenie statornică.

Şofer la Mitropolia Ardealului

"În 1972, încă student la «Teologia» din Sibiu, am fost angajat ca şofer la Mitropolia Ardealului", îşi aminteşte Părintele Ioan Peană. "Din 1973, când împreună cu Ieromonahul Nicodim Zaharie (1915-1998) am fost la Bucureşti şi l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, am mers de zeci de ori la Drăgănescu şi Bucureşti, trimis de Înaltul Nicolae Mladin, care avea în mine încredere deplină. Dorea să afle părerea Părintelui Arsenie, într-o chestiune sau alta. Îl avea astfel sfetnic «din umbră».
Prin 1995-'96, la Mânăstirea Prislop, unde a trăit ultimii săi ani, Părintele Nicodim mi-a dat un caiet cu predici şi învăţături scrise de mână, frumos, de acest uriaş al duhului, Părintele Arsenie Boca. La scurt timp după ce l-am dus înapoi la Prislop, Părintele Nicodim a murit. Ucenic al Părintelui Arsenie, Părintele Nicodim Zaharie a fost o vreme şi duhovnicul Părintelui Arsenie.
Şofer al consilierilor de la Mitropolie, la început, am devenit apoi şoferul Episcopului-Vicar Visarion Aştileanu. Un om impozant, înalt de peste 1,90 m. Pe cartea de muncă eram încadrat ca funcţionar principal. Îmi spunea Preasfinţitul Visarion:
«- Tu eşti şofer teolog sau teolog şofer?!...»

În 1974, am fost făcut diacon, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, de către PS Visarion. Am fost împreună de câteva ori la Mânăstirea Prislop, care atunci era desfiinţată. Îi plăcea foarte mult locul acela. Şi Preasfinţitul spunea: «Aici trebuie să facem ceva! Dacă putem, să facem ceva!». Şi aşa a lucrat Dumnezeu, încât după ce a ajuns Episcop de Arad, în 1973, a înlesnit redeschiderea Mânăstirii Prislop, în 1976.

În perioada aceea, judeţul Hunedoara aparţinea de Episcopia Aradului. Odată, prin 1974, şoferul Mitropolitului Nicolae Mladin trebuia să fie prezent la un proces de divorţ al fiicei sale şi nu putea să-l însoţească pe Înalt Preasfinţia Sa la Bucureşti, unde se întrunea Sinodul. M-a recomandat pe mine.

A fost primul meu drum cu Mitropolitul Nicolae Mladin. La Bucureşti, în faţa Palatului Patriarhal, m-am dat jos ca să-i deschid uşa maşinii. Stătea mereu în spate. Coborând, l-a zărit pe Preasfinţitul Antonie Plămădeală, care atunci era Episcop-Vicar patriarhal, şi mi-a zis: «Îl vezi?... Va fi Mitropolitul Ardealului. Să nu uiţi!...».
Ce premoniţie! Se întâmpla cu opt ani înainte ca Înaltul Antonie să ajungă, într-adevăr, Mitropolit al Ardealului! Cred că acei primi călugări de la Mânăstirea Sâmbăta, între care a fost şi Nicolae Mladin, au avut toţi un dar al înainte-vederii.
Din ianuarie 1976, am rămas ca şofer al Mitropolitului Nicolae Mladin. Conduceam un automobil Volga. Erau foarte puţine pe atunci. Mai avea câte un prim-secretar de partid, câte un şef de la Securitate. Când treceam pe lângă un miliţian, acela lua poziţia de drepţi şi saluta cu mâna la chipiu. Nu se punea problema să mă oprească. Zicea Înaltul Nicolae, râzând cu poftă: «Vai, de-ar şti el că salută un Mitropolit!».

Sursa şi restul articolului: Formula AS