Dragi prieteni,

Mormântul Părintelui Arsenie Boca ne-a umplut inimile de pace şi bucurie în 3-4 septembrie 2011! 
După cum Sfinţia Sa a spus: "De acolo de unde voi fi, vă voi ajuta mai mult", şi noi, cu multă încredere în aceste cuvinte, am plecat spre Prislop.
Traseul a fost unul obişnuit, însă mereu altfel. Am trecut prin Aiud, mai exact pe la Monumentul Martirilor - Schitul cu hramul Înălţării Sfintei Cruci
pentru a ne închina la moaştele celor care au murit în temniţele comuniste.
Inventatorul şi fostul deţinut politic, Dan Lucinescu, a fost şi de data acesta cu noi (mulţumim Domnului)! Am avut şi onoarea de a fi invitaţii P.S. Daniil Stoenescu - Episcop al Daciei Felix şi de Vârşeţ, care a ţinut câteva cuvinte de folos din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca!
După cum veţi observa şi în imaginile de mai jos, au fost mulţi tineri, ceea ce nu poate decât să ne facă să credem că suntem pe un drum frumos în ceea ce priveşte tineretul şi educaţia lui creştină. Vă lăsăm să vizionaţi fotografii care radiază multă bucurie:

În data de 27.07.2011, la Radio România Actualităţi, în emisiunea ”Semnături Celebre”, domnul Dan Lucinescu, Președintele de Onoare al fundației noastre, a oferit un interviu foarte frumos despre cartea pe care am lansat-o de curand, "Întoarcerea din neguri". Vă invităm să-l ascultaţi aici (click).
Mai jos aveti textul aparut cu aceasta ocazie pe site-ul Radio România Actualităţi.

Inventatorul şi scriitorul Dan Lucinescu

Inventatorul şi scriitorul Dan Lucinescu, supravieţuitor al închisorilor comuniste, un preţios mărturisitor - e invitatul unei seri de sărbătoare, de ziua Sfântului Pantelimon -mare mucenic şi tămădiutor. 
Student fiind a fost condamnat la 38 de ani de închisoare.

Dumitru Dan Lucinescu a executat detenţia de 15 ani la închisorile de la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla si Aiud.

A fost coleg de celulă în închisoarea Suceava cu părintele Iustin Pârvu.

A trecut prin "reeducarea” de la Piteşti, fiind martor şi victimă a torturilor inumane din această închisoare, dar a avut puterea să revină şi să devină cercetătorul de numele căruia se leagă invenţii şi brevete din domeniul tehnologiilor ultrasonice, magnetoscopice şi de analiză spectrală.

Iniţiator al editurii Siaj unde au aparut şi volumele "Lupta", "Jertfa" şi "Întoarcerea din neguri" , invitatul de astă seară al Mihaelei Helmis este membru fondator al Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca, văzută ca un instrument care să concretizeze renaşterea poporului român şi îşi înţelege viaţa ca dar şi datorie.

Sursa: Romania actualitati 



Primul pelernaj la Mănăstirea Prislop din anul 2011 s-a desfăşurat pe 30 -31 iulie.
Am vizitat ca si anul trecut,  Monumentul Martirilor de la Aiud, unde se găsesc Sfinte Moaşte ale celor care s-au jertfit pentru credinţă şi dragoste de ţară. Părintele Augustin, cel care vieţuieşte acolo (Schitul Înălţării Sfintei Cruci) ne-a ţinut un cuvânt de învăţătură, iar Părintele Arsenie ne-a aşteptat cu multă pace.
Nu uităm să menţionăm că prezenţa d-lui Dan Lucinescu ne-a copleşit cu foarte multe informaţii extrem de folositoare despre istoria recentă a ţării noastre şi nu numai.
 
Mai jos găsiţi imagini de le Prislop:
 
Dan Lucinescu a lansat în 13 iulie 2011 la Uninunea Scriitorilor din România cartea Întoarcerea din Neguri (editia a II-a), un volum ce prezintă situaţia deţinuţilor politici după eliberările generale din 1963-1964. În urma eliberării toţi foştii deţinuţi au fost puşi în faţa unei situaţii excepţionale, dat fiind că celor care au fost studenţi în momentul arestării, li s-au anulat (prin exmatriculare) studiile universitare indiferent în ce an de studiu erau. În acelaşi timp erau marginalizaţi de societate, cu posibilităţi de trai aproape nule. Volumul Întoarcerea din Neguri este o continuare a binecunoscutei cărţi Jertfa şi o puteţi achiziţiona de la sediul Fundaţiei noastre.

La lanasare au fost prezenţi Radu Cârneci, poet şi traducător român şi domnul doctor Iosif Niculescu în vârstă de 96 de ani, participant activ la al II-lea Război Mondial, medic al Armatei Regale, un impresionant model al societăţii actuale. Mulţumim tuturor celor care aţi fost alături de noi!

Imagini de la minunatul eveniment găsiţi mai jos:


Dragi prieteni,

Cu bucurie vă anunţăm noile noastre apariţii de carte şi film pe care le-am realizat cu ajutorul şi chiar sacrificiul unor persoane dragi nouă!

Prezentăm în primă fază filmul: O întâlnire binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca - O mărturie a doamnei Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic.

Acest film redă povestea emoţionantă a întâlnirii dintre doamna Aspazia Oţel Petrescu şi Părintele Arsenie Boca. Una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, supravieţuitoare a temniţelor comuniste, deapănă acum, la 87 de ani, întâmplări despre (Mănăstirea) Sâmbăta se Sus şi Sfântul Ardealului petrecute în urmă cu peste 60 de ani. Simţeai cum împreună cu Părintele cântă copacii, cântau păsările, trilurile lor se împleteau cu cele ale psalmodiei părinţilor. Simţeai într-adevăr că toată natura este în genunchi şi se roagă ... - Aspazia Oţel Petrescu

 

Cartea: Pagini de Pateric Românesc -autoriiMarii Părinţi contemporani ai Bisericii Ortodoxe Române

Din darul duhovnicesc a douăzeci şi doi de părinţi, maici, şi dascăli ai Bisericii noastre (Ierom. Rafail Noica, Arhim. Ilie CleopaArhim. Sofian BoghiuArhim. Ioanichie BălanArhim. Iustin Pârvu,Pr. Dumitru StăniloaeMaica Nazariade la Văratec şi mulţi alţii) s-a alcătuit această carte în care sunt prezentate smerit cuvinte cu foare mare folos duhovnicesc, învăţături profunde, răspunsuri la diverse probleme mereu actuale în viaţa tuturor celor care cautăPaştile Cel Veşnic. Să ne fie de folos aceste Pagini de pateric!

Filmul Eroism şi jertfă pe Frontul de Est - un film impresionant despre participarea României în luptele din Rusia în al doilea război mondial, un omagiu adus ostaşilor români, care dovedesc însuşiri ale românilor pe care le credeam pierdute în negura istoriei: curaj, dăruire, patriotism, spirit de sacrificiu şi nu în ultimul rând, credinţă. 2000 de inşi am păzit 20 de kilometri de ţărm, cu o puşcă la doi oameni... pe frigul ăla. Cum rezistau săracii?... Le scoteam cizmele cu carne cu tot! Dar au stat în tranşee de piatră, au săpat tranşee de-alea de piatră domnule. Şi-au făcut datoria cum au putut. N-au fugit! - dr. Iosif Niculescu, 96 de ani, veteran de război.
Filmele sus prezentate au preţul de 12 lei iar cartea Pagini de Parteric Românesc - 10 lei! În cazul unor comenzi mai mari  se oferă discount!





 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
 

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ