biserica draganescu dxn 5
Ca bucuria să fie deplină, vă propun pe 17 martie 2019, în prima duminică din Postul Paștilor,  „Duminica Ortodoxiei”, să mergem într-un pelerinaj de 1 zi, în care ne vom folosi sufletește făcând popas pentru rugăciune la biserica „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu, Mănăstirea Buna Vestire - Bolintin Vale și Mănăstirea Sămurcășești - Ciorogârla.

Cost: 65 lei/persoană - include serviciile de transport cu autocarul/ microbuz.

academia
Păstrând tradiția, ne-am adunat și în acest an, la sfârșit de septembrie, cu toți cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vineri dimineața, pe 28.09.2018, ne îndreptăm cu dragoste şi dor de revedere a meleagurilor făgărăşene mult iubite de Sfântul Ardealului, pentru a sărbători împlinirea a 108 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca.

Braul_MDSfStelian

In perioada 09-15 mai a.c., Cinstitul Brâu al Maicii Domnului și moaștele Sfântului Cuvios Stelian – ocrotitorul copiilor vor fi aduse în orașul Voluntari, la Catedrala Sfânta Cuvioasă Parascheva - Intrarea Domnului în Ierusalim.


pestera sf andrei.x71918Cu ajutorul lui Dumnezeu, sâmbătă 23 iunie 2018, vă invităm să participați, alături de noi, într-un pelerinaj ce încununează începutul acestei veri, într-un mod liniștit și armonios pentru suflet.
Ne vom întâlni sâmbătă 23 iunie 2018, la ora 6.00, pentru a pleca la ora 6.30, pe următorul traseu: București - Fetești - Cernavodă - Ion Corvin - Ostrov - Calarași - București.
Costul pelerinajului: 100 lei/persoană
(Sursa foto)
Prețul include:
-transport cu autocarul
-trecere BAC
-taxa de pod

SfinteleCruci 1
Cu ajutorul Maicii Domnului, prin pelerinajele oranizate de Fundația noastră, vă încurajăm să parcurgeți împreună cu noi cât mai mulți pași către biserică. A fi pelerin înseamnă să ai doar dragoste de Dumnezeu și de semeni. Bătrânii noștri ne-au învățat că Dumnezeu ne numără paşii şi ne socoteşte osteneala de a merge spre biserică!

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ