STIRILE NOASTRE - 6 ianuarie 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „IOAN, CAPATUL PROOROCILOR”
In pustia Iordanului, Ioan striga raspicat si plin de nadejde:
«Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia Cerurilor !» «S-a apropiat» - pana aci proorocii o prevesteau ca pe-un fapt al viitorului indepartat; acum imparatia mesianica era inaintea portilor.
Ioan denunta coruptia nationala de la talpa pana la coroana, instiintarile solemne de la Dumnezeu i-au alarmat pe toti.
Multimile veneau sa-si marturiseasca pacatele si sa se boteze de la Ioan. Printre gloate se strecurau si multi carturari si farisei, care nu voiau sa piarda prilejul de-a se arata, tot ei, in fata multimilor, ca oamenii cei mai sfinti. Tainele lor vinovate nu ramaneau ascunse de ochii lui Ioan. Duhul lui Dumnezeu ii descoperea proorocului ca acestia-s oportunisti.
Faceau pe prietenii, ca sa-si asigure demnitati cand va veni Mesia.
«Pui de vipere !» «Ce credeti, ca scapati de urgia viitoare ?» N-aveti scapare fara roade de pocainta ! Avraam nu va va putea scapa, fiindca faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum securea sta la radacina pomilor netrebnici si focul asteapta alaturea. Valoarea unui pom o hotarasc roadele, nu numele ce-l poarta. Marturisirea credintei fara indreptarea vietii, n-are nici o valoare. Pentru pacat, Dumnezeu este foc. Deci, sau te desfaci de pacat sau vei fi ars cu pacat cu tot. Si cum era multa vita salbateca, multi pomi padureti si foarte multa pleava in Israel, multi incepeau sa simta focul lui Dumnezeu arzandu-i. Intr-unii se aprindea focul pocaintei; intr-altii focul maniei si al faradelegii. Irod, ars de mustrarea proorocului, facea parte dintre cei din urma.
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 326-327
Foto: Sf. Ioan Botezătorul, pictat de Arsenie Boca
STIRILE NOASTRE - 18 noiembrie 2019
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CREDINTA ESTE DAR AL DUHULUI SFANT”
Deci daca trupul omenesc e numit „templu” al Duhului Sfant, aceasta denumire se mentine numai daca omul se straduieste si se imbogateste in Duhul Sfant; daca insa cedeaza ispitelor lumii si trupului nestrunit la randuiala firii, atunci se face „pestera de talhari” si salas al pacatului si mortii. Caci nu stau laolalta Duhul lui Dumnezeu si duhul diavolului.
Pe „terenul” inimii (al sentimentului) si mintii (al ratiunii) se dau in continuu lupte de ocupatie. Ochiul constiintei, cel ce „vede” dinspre Dumnezeu intru cele dinlauntru ale omului pe cel viclean, si „vede” si din partea omului ajutorul lui Hristos impotriva celui rau, e chiar organul de cunoastere al modului spiritual de existenta, al binelui si raului nostru metafizic. Aci e „locul” smeritei rugaciuni si atentii si a continuei noastre alipiri de Hristos, de Duhul Sfant, a imbogatirii in Dumnezeu.
E o viata de mare finete, spre deosebire de brutala viata a simturilor. Cine petrece in cele din afara ca in singurul mod real al vietii, e clar ca se intuneca dinspre functia constiintei spre celalalt mod de existenta.
Toti sunt adusi in fata optiunii.
Asa se verifica libertatea.
Asa se pierde libertatea.
Numai optiunea pentru Adevar, (care-i numele, printre alte nume) a persoanei lui Hristos, ne va face cu adevarat liberi. Dar aceasta numai in schimbul totalei lepadari de sine, care „sine” e a lumii vazute si care nu se vrea sacrificata cauzei lui Hristos. A birui „sinea” aceasta, frana a diavolului in noi, ca subiect de mantuire, e a birui „lumea” si a birui frica de moarte. Abia asa, in aceasta restructurare sufleteasca, devii cu adevarat liber. Liber de tine insuti. Acum esti al lui Hristos. Si nu sunt surd si mut si orb.
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „SCRIERI INEDITE”, CAP. II - NOTE SI INSEMNARI, Editura Charisma, Deva, 2019, pp 183 - 184.
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 10 august 2020
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
„Darul iertarii pacatelor e mai mare decat darul minunilor, intrucat priveste sufletul; pe cand minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curatire a lui, uneori e o adevarata inviere din morti, si-i mai de pret aceasta decat tamaduirea unui picior.
Fara darul minunilor intre oameni ne putem mantui, dar fara darul preotilor, al iertarii pacatelor, nimeni nu se mantuieste. Ce n-a dezlegat preotul pe pamant, asa ramane: nedezlegat nici in Cer. Si preotul nu te poate dezlega daca nu vii sa-ti marturisesti pacatele. De asemenea preotul nu te poate dezlega - ca oarecum cu sila - daca nu-ti dai insuti toata silinta de-a te dezlega tu de naravurile tale rele.
Iertarea pacatelor insemneaza si incetarea lor.
Iertarea pacatelor nu inseamna ca le spovedesti mereu si le iei de la capat - ca iarasi le vei spovedi. Crestinismul mai e si chestiune de refacere a vointei. Ne trebuie bunavointa voastra - ca s-o facem vointa; tarie de caracter si simtire de obraz.
Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a dat noua porunca: «inviati pe cei morti!». Dupa invierea ta tanjeste Iisus. Ce insemneaza aceasta n-ar putea sa ti-o spuna mai bine decat insisi cei ce au inviat din moarte sigura, ca dintr-un vis urat.
Deci de unde incepe slabanogirea ? - De la socoteala trufasa a mintii. I se pare ei ca e mai bine sa nu se conduca dupa poruncile lui Dumnezeu, ci dupa capul ei, mai bine zis dupa pacat. Iar pacatul da cu omul drept in plata pacatului cum ai da cu oistea-n gard.
Tot minte slaba dovedesc si aceia ce nu vor sa vie la stergerea pacatelor; aceia n-au ce astepta tamaduirea bolilor. Ajuta doctorii, dar mintii ii ajuta Dumnezeu. Daca oamenii si-ar potrivi purtarile dupa poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, si n-ar face din legi faradelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar asa, drept in ele-si sparg capul; - si apoi umbla plangand...
Lasa-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, ca de nu, capul care n-asculta odata se sparge si n-are cine-l lega.
Oare de ce vin oamenii asa de in sila la spovedit ?
- Fiindca stiu ca li se cere lepadarea de pacate; ori lor le plac mai mult pacatele decat infranarea de la ele.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 56-57
.(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 4 noiembrie 2019
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „DESAVARSIREA - FINALITATE A OMULUI”
„Intram in Crestinism de mici, tare de mici, prin botez. Atunci ni se «inoculeaza» crestinismul. Atunci suntem nascuti a doua oara din apa si din Duh - Botezul; atunci suntem miruiti pe frunte, pe ochi, pe obraz, pe gura, pe gat, pe umeri, pe maini, pe glezne, cu a doua taina crestina - Sf. Mir; atunci primim si a treia taina - in ordinea in care ni se dau - Sf. Impartasanie cu Domnul Hristos.
Si trec anii, pruncul se face copil, tanar, student, asistent...
Si vin imprejurari neprevazute, spontane, care trezesc strafunduri, sau fac apel la strafunduri, cu care inca nu facusem cunostinta. Aceste imprejurari pot declansa adevarate crize ale ratiunii sau ale constiintei. Nerezolvate la timp in lumina unei ratiuni supreme a existentei, pot duce la dezechilibru, la sinucidere, la nebunie, sau la o blazare care nu mai deosebeste binele de rau, ceea ce tot un dezastru sufletesc este.
Atentie! Suntem invitati de o nevazuta oranduire a lucrurilor, sa facem apel, sa aducem in sfera luminoasa a cunostintei si resorturile latente ale fiintei noastre, care, actualizate, depasesc prin frumusete si putere tot ce agonisisem pana aci, si, prin frumusetea si puterea lor intrinseca, sa ne redea linistea si echilibrul, pe care ratiunea noastra omeneasca - oricat ar fi de antrenata cu stiinta sau filosofia - nu le-ar putea restabili.
In realitate imprejurarile, oricat de curioase ar fi - si poate cu atat mai mult -, nu sunt decat excitantii dinafara, care declanseaza mecanismul nostru metafizic: cresterea noastra spirituala - devenim, practic si real, constienti si de cealalta dimensiune a existentei, al carei umil suport biologic putem fi si noi, cei in cauza.
Avem o nastere si o crestere biologica; e varsta noastra inconstienta, irationala, aproape iresponsabila. Aci instinctele pazesc ordinea si viata in mod reflex - nu deliberat. Deliberarea, cu tot regretul, apare in urma fortelor oarbe ale naturii, care ele ne iau in primire, din primul ceas al vietii. De aci si multa neputinta a ratiunii de a randui ea o chivernisire mai buna a vietii. De aci si rara dar nobila intrebare, pe care si-o pun unii tineri in pragul vietii: cu ce interpretare, cu ce destinatie sa o traiesc? Ce am de facut cu mine?
Deci, daca avem sansa ca insasi ratiunea noastra sa ne trezeasca spre resorturile metafizice ale spiritului nostru, aceasta se petrece printr-un act de smerenie a ratiunii, cand isi recunoaste cinstit marginile, vicleniile si incapacitatea sa de-a ne da prin ea sau prin noi insine, pacea si echilibrul in fata fortelor raului si a magiei haosului.
Raul, nebunia si haosul nu sunt literatura: sunt realitati, care, uneori, izbesc frontal si cauta sa inghita relativul tau echilibru. Vezi clar, uneori cu luciditate unica in viata, ca «dintr-asta» numai Dumnezeu te poate scapa.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. IV - RAZBOIUL NEVAZUT, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 145 - 146.
(Sursa foto)
STIRILE NOASTRE - 11 noiembrie 2019
- Scris de Florina Ionescu
- Categoria părinte: Noutăți
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CE URMARESTE DUMNEZEU”
„Pana la judecata din urma, mantuirea se poate dobandi oriunde, si pe campuri de bataie; si se poate dobandi si din iad; si se poate pierde oriunde, si in manastiri, si in ceata sfintilor Apostoli, si s-a pierdut si in Rai. Talharul, rastignit pentru faptele sale, a sarit de pe cruce in Rai si Lucifer ca fulgerul a cazut din Ceruri. Orbul din nastere capata vederea si a vazut pe Dumnezeu si a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicand ca-i pacatos si are drac. Cereau semn si umblau sa omoare pe Lazar, cel inviat a patra zi din morti. Orbia rautatii, stand de-a pururi impotriva Adevarului, nu are leac, dar are pedeapsa. Inima infranta si smerita insa, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea infruntand mandria, a zis ca vamesii si pacatoasele vor lua-o inaintea "dreptilor", in Imparatia Cerurilor, si ca se face bucurie in Ceruri pentru un pacatos ce se intoarce.
Aceasta intoarcere urmareste Dumnezeu sa ne-o castige, insa nu poate, daca nu ne invoim si noi. De aceea ne poarta pe tot felul de cai si ne cheama cu tot felul de surle si, daca trebuie, ne graieste si cu tunul.
Ceea ce urmareste Dumnezeu in 'tot chipul e mantuirea sau intoarcerea noastra duhovniceasca spre El si Acasa, chiar daca mai ramanem si in viata aceasta. Oamenii insa legati in nestiinta, scurti la minte si slabi in credinta urmaresc viata pamanteasca si toata mahnirea lor e pentru trupuri.
Cat tine forma aceasta de viata oamenii vor fi amestecati: cei din Noul Testament, fiii harului, cu cei din Vechiul Testament pe care numai frica legii ii mai tine in randuiala si oamenii fara nici un testament, oamenii faradelegii si ai neoranduielii fara leac, fiii celui rau.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, CAP. III - CELE SAPTE SURLE Editura Charisma, Deva, 2006, pp 100 - 101.
(Sursa foto)

