arsenie-boca

Astăzi, la împlinirea a 104 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca, vă supunem atenției un fragment dintr-o predica de a sa.

Moartea care dobândeşte Învierea

‹‹De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre rostul morţii.
Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstignirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii „astăzi” (- „vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăşi această viaţă.
Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. –iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel:„Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”
[…]
Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele, câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit.
Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morţi!
Slavă Învierii Tale, începutul învierii noastre.
Prislop, 25 aprilie 1949››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 80-82.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.