ȘTIRILE NOASTRE

vindecarea slabanogului din capernaumCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a

...
INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ

Informatii de ultima ora

sf Arsenie de la Prislop
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie va avea loc la Mănăstirea Prislop vineri, 28 noiembrie 2025, în ziua pomenirii sale.

Vă invităm să participați și să fiți prezenți alături de noi la acest mare eveniment de la sfârșitul lunii noiembrie.
Vă transmitem mai jos detaliile despre programul pelerinajului pe care îl vom organiza în perioada 27- 28 noiembrie 2025 (joi și vineri).

Plecarea din București va fi joi, 27 noiembrie 2025, la ora 7:00 dimineața, iar întâlnirea va fi la ora 6:45.
Ne vom întâlni și vom pleca din parcarea centrală amenajată în Piața Victoriei.
Ajunși la Silvașul de Sus, vom merge în Sfânta Mănăstire Prislop și în funcție de organizarea locală și programul liturgic din această perioadă ne vom închina la mormântul Părintelui Arsenie Boca, vom participa la slujbe apoi vom pleca spre Hotelul Rusca, din Hunedoara, locul în care vom fi cazați.
A doua zi, vineri - 28  noiembrie 2025, de dimineață ne vom întoarce la Mănăstirea Prislop pentru a participa la Sfânta Liturghie, urmând ca după orele prânzului să pornim spre casă.
Cu ajutorul Domnului, întoarcerea în București va fi în seara zilei de vineri - 28 noiembrie 2025.

Costul pelerinajului, este de 430 lei/ persoană și va include următoarele servicii:
- transportul cu autocarul
- cazarea la Hotel Rusca, în camere cu două paturi și baie proprie.

Vă invităm să vă înscrieți plătind avansul/ integral până la data de 15 noiembrie 2025, inclusiv.
Costul pelerinajului este calculat pentru participarea unui număr de minim 40 persoane.
Plata se poate face numerar la sediul fundației noastre sau prin OP în contul nostru cu mențiunea, la detalii de plată: „pelerinaj Prislop”.
Pentru înscriere avem nevoie de numele și prenumele pelerinului, numărul de telefon mobil și adresa de email.
Pentru alte informații sau clarificări apelați / mesaj la nr de telefon 0760 141 744.

NOTĂ:
Persoanele care se răzgândesc nu vor primi banii achitați pentru rezervarea locului, decât dacă vor găsi înlocuitor.
Rezervarile pentru acest pelerinaj vor fi confirmate doar ca urmare a efectuării plății.

Vă așteptăm să participați împreună cu noi la acest eveniment mult așteptat!

EVENIMENTE / INVITAȚII

478653087 685500430471051 5064234653706133749 n
Sâmbătă, 29 martie 2025, în cadrul și la finalul Lunii pentru viață 2025, va avea loc a 15-a ediție a Marșului pentru Viață, eveniment care se desfășoară în București și în sute de localități din România și Republica Moldova.
TEMA acestui an: Fiecare OM contează!

AUTOR: Arhimandrit Epifanie Theodoropulos

TITLU: Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm

EDITURA: Predania

PREŢ: 9 RON

CARACTERISTICI: 230 pagini

DETALII/DESCRIERE: Această carte reprezintă primul volum al culegerii de omilii ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez. Cuvântul său este plin de nerv şi trece dincolo de mărginirile fireşti ale mijloacelor neînsufleţite de înregistrare – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic şi de pateric, cuvânt de înţelepciune şi plin de har, fără avânturi retorice şi tonalităţi impresionante. Cuvânt ce s’a vrut simplu şi neafectat, ca să fie înţeles şi de cei mai de jos dintre fraţi, pentru care Hristos a murit şi a înviat. Cartea de faţă doreşte să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu. Părintele Epifanie a primit de sus harisma învăţăturii, cu multă teamă şi smerenie, „întru osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori,” pentru care, jertfind orice confort, s-a nevoit a o spori nu spre slava sa, ci a lui Dumnezeu Dăruitorul. Părintele Epifanie credea cu tărie că a luat dar şi pentru aceea slujea „înţelepţilor şi nepricepuţilor” ca unul ce „dator sânt.” Acesta a fost, de altfel, şi gândul ce s’a născut în noi când cugetam la cuvintele lui. Căci „Doctorul sufletelor noastre, Cuvântul, ne-a vindecat desăvârşit sufletul cel strâmbat de păcat, prin acest mic ajutor.”