Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Mănăstirea Clocociov - unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). O tradiţie spune că domnitorul Matei Basarab, urmărit fiind de turci, s-a ascuns în scorbura unui soc din Clocociovul păduros. Scăpând de urmăritori, drept recunoştinţă a hotărât să ridice o mănăstire, căreia de-a lungul domniei i-a închinat multe moşii.
Cetatea Severinului, ctitoria lui Ladislau I și poartă de legatură între Europa Răsăriteană și cea Apuseană, briza Dunării și starea unică pe care i-o oferă Cetatea fiecărui vizitator, fac din Severin un oraș pe care nu-l uiți cu una cu două. 
Dubova - Mănăstirea Mraconia - se află în cel mai frumos defileu al Dunării, în Cazanele Dunării, ctitorul său fiind banul Severinului, Nicolae Gârlişteanu. A fost construită 1523 ridicată pe locul unui fost punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre, distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc (1787 – 1792), fiind refăcută şi demolată ulterior de regimul comunist, în 1967. 
Cazanele Dunării - vom călători spre una dintre cele mai spectaculoase zone ale țării, locul unde Carpaţii se întâlnesc cu Dunărea sub privirea împietrită a lui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa. şi formează împreună cel mai lung defileu natural din toată Europa. E locul unde poveștile orientale își fac apariția prin istoria scufundată a insulei Ada Kaleh, chipul regelui dac dă replica Tabulei Traiana, iar Dunărea „dă în clocot” la Cazane, încadrată între Dubova și Ogradena.Vom face plimbare cu barca prin cea mai frumoasă porțiune a defileului Dunării, Cazanele Mari și Cazanele Mici (opțional, nu intră în costuri, plata se va efectua la fața locului, este recomandat echipament corespunzător pentru că pe Dunăre este posibil să ardă soarele sau să bată vântul. Plimbarea se va realiza doar daca ne vor permite conditiile meteo).
Mănăstirea „Sfânta Ana”- Orșova are o istorie zbuciumată, a fost ctitorită de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru care a avut grad de sublocotenent în cadrul Primului Război Mondial. În timpul războiului Pamfil Șeicaru și camaradul lui Petre Găvănescu au fost la un pas de moarte chiar în locul unde acum este amplasată Mănăstirea Sfânta Ana când un obuz a explodat lângă aceștia. Amândoi au supraviețuit și în semn de mulțumire lui Dumnezeu și în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare, Pamfil Șeicaru a promis că va ridica în acest loc o mănăstire. 
Cascada „Beușnița”- s-a format pe râul Bei în amonte de lacul Ochiul Beiului și înglobează mai multe cascade, cea mai mare având o înălțime de 15 m. Datorita solului, nu numai că s-au format numeroase cascade, dar permeabilitatea tufului calcaros a dus și la modelarea unor mini baraje, ochiuri de apă și mici caverne. Vă rugăm să vă echipați corespunzător, cu încălțăminte antiderapantă. 
Timișoara - un scurt tur pietonal, vizitarea Catedralei Mitropolitane și o plimbare cu vaporettul pe râul Bega prin cartierul Iosefin. Acest cartier dezvoltat pe cele două maluri ale râului Bega, și-a luat denumirea de la împaratul austriac Iosif al II lea care a vizitat Timișoara în anul 1773 pentru a treia oară. Vom admira istoria acestui cartier admirând: Palatul Apelor, Podul de Fier, Turnul de Apă și principalele clădiri Art Nouveau ale cartierului. Duminică vom participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie într-o biserica din oraș.
Oradea - o cafea/înghețată/gustare și un tur pietonal în Piața Unirii, centrul istoric și cultural al acestui oraș multietnic cunoscut pentru bogata istorie multiculturală și arhitectura celebră art-nouveau, intrăm în edificii cu substanță precum Palatul Vulturul Negru sau Biserica cu Lună, admirăm Palatul Episcopiei Romano-Catolice, pe cel al Primăriei, cu impozantul său Turn înalt de 55 m de unde răsună Marșul lui Iancu.
Mănăstirea Sfintei Cruci - a luat fiinţă în anul 1992, din iniţiativa Preasfinţitului Vasile Coman, episcopul Oradiei. Este singura biserică din Transilvania care are pictură exterioară pe toată suprafaţa zidului, astfel de lăcaşe de cult fiind întâlnite exclusiv în zona moldavă. Imnografia exterioară are scene ample ce amintesc de frescele exterioare de la mănăstiri ca Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa (de ex. Judecata de Apoi, Scara virtuţilor, Arborele lui Iesei, Cinul sfinţilor şi al îngerilor), dar şi scene care vorbesc despre istoria naţională şi religioasă a Transilvaniei (icoanele acatist ale sfinţilor transilvăneni Sofronie de la Cioara, Oprea Miclăuş, Visarion Sarai). O altă particularitate este faptul că atât lungimea cât şi înălţimea bisericii este de 33 m, numar semnificativ, vârsta pământească a Mântuitorului Iisus Hristos.
Mănăstirea „Acperământul Maicii Domnului”, de la Florești - temelia acestui sfânt locaș din județul Cluj a fost pusă pe 20 noiembrie 1994 de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Mănăstirea se bucură de o așezare într-un cadru natural mirific, un loc ce oferă vizitatorilor pace, bucurie și binecuvântare, aici aflându-se și Așezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare,” care continuă misiunea social-filantropică a mănăstirii. 
Satul Rîmetea - este unul dintre cele mai frumoase sate secuiești din România, situat pe teritoriul județului Alba.
Mănăstirea Râmeț - unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania, ctitoria călugărilor Ghenadie și Romulus din anul 1214. Biserica veche, important monument de arhitectură românească din veacul al XIV-lea sau chiar mai dinainte, stă mărturie a vieții duhovnicești intense ce se desfășura aici, precum și a preocupărilor culturale. 
Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”- Aiud - „Râpa robilor“, a fost infiintata la 1 ianuarie 2005. Pe acoperis se vad 14 cruci unite care exprimă unitatea în suferință a celor care au fost privați de libertate, dar privite separat cele șapte cruci amintesc de cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Cele șapte cruci îngemanate simbolizează unitatea în suferință pe care au avut-o cei din închisorile comuniste și duc în spate o cruce mare care simbolizează Crucea Neamului Românesc. Pentru a ajunge în interiorul bisericii, trebuie coborâte 24 de trepte care simbolizează coborârea spre întunericul celulelor comuniste. Monumentul Calvarul Aiudului a fost sfințit de Mitropolitul Bartolomeu în anul 2005.
Povestea Calendarului - este locul în care amintirile prind viață, un parc tematic ilustrând perfect personificarea poveștii timpului, a zilelor care trec una după cealaltă, transformându-se în luni, fiecare cu specificul și farmecul ei, apoi în ani și apoi o ia de la capăt și tot așa, iar noi îi suntem martori.
Palatul Brukenthal din Avrig - reședința de vară a lui Samuel von Brukenthal, castelul baroc este situat pe o terasă înaltă de 12 metri deasupra văii Oltuluil, în cel mai înalt punct din Avrig, format dintr-o clădire principală cu trei aripi, la care se adaugă două dependințe. Așa cum se obișnuiește în Transilvania, planul în formă de U nu este orientat spre stradă, ci spre parc. Palatul un loc minunat și istoric care a fost considerat cândva Edenul Transilvaniei și are forma Palatului Schönbrunn din Viena, deoarece a fost proiectat de același arhitect la acea vreme, fiind o miniatură, de șapte ori mai mic decât originalul.
Caii de legendă, lipițanii - Sâmbăta de Jos, județul Brașov - forţă, echilibru, rezistenţă, viteză, inteligenţă, loialitate, nobleţe, temperament vulcanic. Acestea sunt trăsăturile lipiţanului de România care ia la galop, cu coama în vânt, păşunile din Ţinutul Făgăraşului. Herghelia de la Sâmbăta de Jos este cea mai completă crescătorie de lipiţani din lume, cu şapte din cele opt familii ale acestei rase de cai imperiali, 
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, este un așezământ monahal de călugări, aflat pe valea râului Sâmbăta, la poalele munților Făgăraș construită de către Domnitorul Constantin Brâncoveanu, între anii 1696-1707. La o distanta de aproximativ 2 km de mănăstire ne vom opri la Izvorul Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, un loc de reculegere duhovnicească.
Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan - deține o colecție de icoane pe sticlă ale pictorilor populari Matei și Țimforea, icoane de Nicula, Făgăraș și Țara Bârsei, cărți rămase de la Badea Cârțan (1848 - 1911), țăranul român care a devenit celebru pentru călătoriile la Roma și pentru cărțile românești pe care le-a cărat pe propria cheltuială peste munți, din România în Transilvania, aflată în Imperiul Austro-ungar. Gospodăria țărănească de la mijlocul secolului al XIX-lea este compusă din casă și șură, dotată cu mobilierul specific zonei și perioadei, o colecție de fotografii vechi reprezentând portul popular din secolele al XIX-lea și al XX-lea, lăzi de zestre executate de meșteri locali în secolele al XIX-lea și al XX-lea, ceramică lucr
Cetatea Feldioara - este monument istoric din județul Brașov, construit în secolul XIII, reprezentând cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania. Poziţia strategică, cu vizibilitate asupra unui ţinut ȋntins, și avantajele naturale au făcut acest loc atractiv din preistorie. 
DESTĂINUIRE
După învierea ta tânjeşte Iisus.
Ce însemnează aceasta n-ar putea
să ţi-o spună mai bine decât înşişi
cei ce au înviat din moarte sigură,
ca dintr-un vis urât.
Părintele Arsenie Boca
În ultimul veac, din ce în ce mai mulţi catolici, protestanţi şi neo-protestanţi din Europa apuseană sau din America, ori chiar oameni crescuţi în credinţe necreştine, au descoperit dreapta slăvire a lui Dumnezeu: Ortodoxia. Aceste prefaceri lăuntrice, ale celor care au aflat calea mântuirii, rămân adesea necunoscute, căci se fac fără surle şi trâmbiţe.
Noii veniţi în Biserica lui Hristos au o râvnă mare în a se adăpa de la Izvorul vieţii şi o conştiinţă mai limpede a comorii duhovniceşti pe care Tradiţia a păstrat-o şi o îmbogăţeşte neîncetat.
Noi, cei care ne-am „născut” ortodocşi şi avem în urma noastră un şir lung de înaintaşi ce au crezut şi au slujit drept lui Dumnezeu, ne mulţumim cu puţin, deşi avem totul la îndemână: biserici, mănăstiri, preoţi, Sfinte Taine, cărţi, cuvioşi şi mucenici care au dat mărturie pentru Adevăr în zilele noastre.
Maria Ballasch şi Ekaterina Roth, împreună cu familia lor, saşi din Ruşciori – Sibiu, au avut fericirea de a cunoaşte doi uriaşi ai Duhului: ieromonahul Arsenie Boca şi preotul Miron Mihăilescu. Pe Părintele Arsenie l-au cercetat de zeci de ori pentru sfat şi îndrumare, în vremea când picta biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu. Preotul Miron Mihăilescu de la Ocna Sibiului le-a fost călăuză şi duhovnic. Sub înrâurirea lor au îmbrăţişat Ortodoxia.
Hrana duhovnicească pe care au primit-o de la prietenii lui Dumnezeu ne este acum împărtăşită, căci „bine e ca lucrurile lui Dumnezeu să le descoperi şi să le lauzi” (Tobit 12, 7).
Ion Costin Manoliu
NEDESPĂRŢIRI
Poartă-te ca cei de demult, cu dorul de-a ne întâlni pe veci Acasă...
Părintele Arsenie Boca
Într-o zi de primăvară, în postul Paştilor, către sfârşitul anilor ’80 ai veacului trecut, mergeam cu sora mea la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Urma să urcăm scările care pleacă din dreptul şcolii de artă. Când am pus piciorul pe prima treaptă, am văzut un bărbat coborând. Am tresărit: Părintele Arsenie! Ne-am uitat şi n-am putut zice nimic. Părintele cobora şi cu ochii săi albaştri precum cerul se uita fix la noi. A ajuns în dreptul nostru, a zâmbit, s-a înclinat, ne-a salutat plecând capul şi s-a dus mai departe. Noi n-am putut zice nimic. După ce s-a depărtat puţin, Ekaterina mi-a spus:
- Tu! Eu fug după el!
- Nu te duce, că nu permite treaba asta. Dacă nu s-a oprit, ştie el de ce.
Era îmbrăcat cu nişte pantaloni bej şi o jachetă maro. Purta pălărie şi avea în mână o geantă. O femeie care locuia pe strada Morilor l-a văzut de la balcon, l-a recunoscut, a coborât, dar nu l-a mai văzut. Am aflat apoi că fusese la preotul Teodor Bodogae, colegul său de bancă la Academia Teologică din Sibiu.
În tinereţe, în 1946, Părintele Arsenie a făcut grafica pentru coperta cărţii Despre viaţa în Hristos de Sfântul Nicolae Cabasila, tradusă de Părintele Bodogae, care în ianuarie 1990 avea să scrie în Telegraful Român:
„Plecarea dintre noi a părintelui Arsenie are o semnificaţie a ei. Arestările şi deportările prin lagăre, dar mai ales viaţa de hărţuială necontenită prin care a trecut, atât el cât şi alţii, sunt tot atâtea dovezi că, în fond, cele două feluri de suferinţe, sângeroase şi nesângeroase, fac parte din acelaşi plan de slăbire, respectiv de nimicire a credinţei creştine din sufletul poporului român. De aceea, alături de dogoarea jertfelor acestui Crăciun românesc îndoliat, anii lungi de nedreptăţi şi ameninţări, de care a avut parte şi părintele Arsenie, îşi au desigur locul şi amintirea lor.”
În 1987 am fost la Drăgănescu de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Era multă lume. Părintele Arsenie a zis atunci:
- Cei căsătoriţi aşa să rămâneţi. Iar cei necăsătoriţi să nu vă mai căsătoriţi.
E un cuvânt greu, numai pentru cei care-l pot duce. Cred că atunci l-am văzut ultima oară. Părintele a stat apoi mai mult retras la Sinaia, locul unde avea chilia sa, într-un aşezământ în care mai multe călugăriţe, scoase în 1960 din Mănăstirea Prislop, se stabiliseră începând din 1969.
În noiembrie 1989, cu oameni de la Ruşciori şi Sibiu, am vrut să mergem cu autobuzul într-un pelerinaj la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea, la Sfântul Grigorie Decapolitul, care a trăit în veacul al IX-lea. Are moaşte întregi, făcătoare de minuni şi e prăznuit pe 20 noiembrie.
Chiar eu – Ekaterina – am umblat ca să adun banii. Dar nu ne-au lăsat să mergem pe 20 noiembrie. Era în perioada aceea un congres al partidului comunist şi nu permiteau oamenilor să circule în grupuri. Am amânat pelerinajul la Mănăstirea Bistriţa pentru ziua de duminică 3 decembrie. Am pornit de dimineaţă ca să ajungem în capul satului, de unde urma să ne ia autobuzul. Când am ajuns la punte, a ieşit înaintea noastră poştaşul şi ne-a zis: - Nu mai mergeţi la mănăstire, pentru că mergeţi la înmormântarea Părintelui Arsenie. Parcă ne-a pălit cu ceva. Nu ne venea să credem.
Cei de la Sibiu aflaseră că Părintele Arsenie Boca a trecut la Domnul pe 28 noiembrie la Sinaia şi au hotărât ca autobuzul, care era plătit, să ne ducă a doua zi, luni 4 decembrie 1989, la înmormântare, la Mănăstirea Prislop. Când am ajuns în curtea mănăstirii, am auzit clopotele şi l-am văzut pe Părintele întins în sicriu. După ce slujba a fost gata, ne-am dus şi i-am sărutat mâna şi Evanghelia. Era frig. Era un pic de zăpadă. Părintele avea mâinile roşii şi calde! Apoi am urcat sus în cimitir, la mormânt. Atunci erau acolo doar trei-patru morminte. Copacii erau mai puţini şi mai mici.
La înmormântare au fost cam 200-250 de oameni. Cei care au aflat şi au avut cu ce să ajungă. Aşa s-au rânduit lucrurile pentru noi, încât am fost la înmormântarea Părintelui Arsenie. De atunci, cât am putut, am mers la Prislop, la crucea Părintelui, ca să ne rugăm,
să-i mulţumim. Ne-a spus Părintele Arsenie şi cuvântul acesta:
- Dacă aţi trage un pic dvera şi aţi vedea ce e Dincolo, nu v-ar mai trebui nimic de aici.
Părintele Miron Mihăilescu (foto) şi-a prevăzut moartea. Vineri, pe 4 septembrie 1998, ne-am dus la biserică, la Ocna, dimineaţa la 6, la Sfânta Liturghie, şi ne-am împărtăşit. Apoi am mers acasă la Sfinţia sa. Părintele Miron s-a aşezat lângă mine. Stătea într-un fotoliu şi mi-a spus: - Nu vinerea asta, ci vinerea cealaltă. - Tulai, Doamne! N-am zis nimica. Fiul meu, Martin, s-a dus până la toaletă. Părintele Miron s-a ridicat în picioare şi pe ambii obraji m-a sărutat.
- Tulai, Doamne! Chiar pleacă Părintele! – am gândit, dar n-am putut să zic nimica. Am stat, am povestit, se tot uita Părintele la noi, se tot uita.
Marţi a fost praznicul Naşterii Maicii Domnului – 8 septembrie. După slujbă, nu ştiu cum s-a brodit de am rămas numai eu în faţa bisericii. Ai mei nu ieşiseră ca să plecăm acasă. Eram cu căruţa. N-aveam maşină atunci. A ieşit Părintele Miron îmbrăcat în reverendă. Părintele Savu era încă în biserică. L-am văzut uitându-se roată de jur împrejur, cu mâinile ridicate, binecuvântând toată localitatea.
Vineri, 11 septembrie 1998, Părintele Miron a slujit iar Sfânta Liturghie. După slujbă, pe la ora 9, a plecat la Sibiu. În Ocna, în staţia de autobuz, s-a întâlnit cu un altpreot şi i-a zis:
- Nu vezi, frate, ce lumină e?
- Sigur, e lumină, ui’ ce soare!
- Nu. Nu vezi ce lumină e?
- Ba da. E lumina soarelui.
- Nu. E o lumină deosebită!
A ajuns la Sibiu şi a împărtăşit acolo câţiva oameni. Apoi s-a dus la o profesoară, la Sibiu, şi a rugat-o să-l lase să facă baie. S-a spălat şi când a ieşit din baie i-a zis:
- Aşa mi-i de rău...
S-a pus pe pat şi a adormit. A plecat la Domnul. A chemat profesoara un preot care l-a dus la spital, unde au confirmat că murise. N-am plâns după părinţii mei cum am plâns după Părintele Miron. Înmormântarea a avut loc duminică. Luni ne-am dus iar la biserică, la Ocna. Biserica era învelită în lumină şi curcubeul venea peste biserică până jos, ca o panglică. Ca să vedem cine a fost Părintele Miron. Mi-a zis odată:
- Mi l-am luat ca exemplu pe Sfântul Alexie – omul lui Dumnezeu. Bun chip de pocăinţa şi-a luat. Aşa a fost şi Părintele Miron: omul lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a înlesnit să întâlnim „pe cineva a cărui iubire-lumină a aprins-o El”, oameni aleşi prin care ne-a îndrumat. Urmaşi ai lui Hristos.
Auzind că astăzi se găsesc „bine-voitori” care, fără să-i fi cunoscut, defăimează şi ponegresc pe prietenii lui Dumnezeu, Stareţul unei mănăstiri din Munţii Apuseni a spus: - Să împroşti cu noroi e uşor. Mai greu e să fii.
Părintele Teofil Părăian, care i-a cunoscut bine pe aceşti mari înduhovniciţi – Părintele Arsenie şi Părintele Miron –, a lăsat mărturie zicând: Din câţi oameni am cunoscut eu, care au lucrat în Biserică, consider că Părintele Arsenie a fost cel mai de vârf: Culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră. 1α
La plecarea la Domnul a de-Dumnezeu-Cuvântătorului de la Ocna, a spus: „Acum, când ne despărţim fără a ne despărţi de Părintele Miron, mulţumim lui Dumnezeu că şi-a revărsat binefacerile Sale peste lume şi prin acest Părinte bun, milostiv şi iubitor de oameni, pe care l-a ales şi l-a binecuvântat. Acum sunt sigur că se află în ceata drepţilor şi a sfinţilor, pentru că şi-a pregătit loc de veci la Dumnezeu şi în sufletele oamenilor. Nu îl poate lua nimeni de la noi, în sensul că nu ne putem despărţi de un om cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Părintele Miron va rămâne împreună cu noi. El este viu în Dumnezeu”.2μ
Ei sunt pentru noi toţi pilde vii, chipuri de pocăinţă, grabnic ajutători pentru cei care vor să fie, asemenea lor, împreună-lucrători cu Dumnezeu. Să le citim cărţile. Să ne folosim de ştiinţa îndumnezeirii pe care ne-au lăsat-o. Să-i chemăm în rugăciune!
Îi purtăm în inimă, cu nădejdea că vom fi împreună... Acasă.
Nedespărţiţi.
Maria Ballasch, Ekaterina Roth
3 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p. 57
139 Daniil Stoenescu, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie – „Omul îmbrăcat în haină de in” şi„Îngerul cu cădelniţa de aur”, p. 203
142 Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, p. 48
α Părintele Teofil, Amintiri despre duhovnicii pe care i-am cunoscut, p. 147
μ Iubind ca Dumnezeu, Liturghii după Liturghii cu Părintele Miron Mijhăilescu, p. 23