Lansarea volumului “Sfârşit de lumi”, autor Dan Lucinescu
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
![]() |
13 septembrie 2013 – A avut loc, la Muzeul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff nr.3, Bucureşti ) în cadrul Librăriei Cărtureşti, lansarea cărţii “Sfârţit de lumi” scrisă de Dan Lucinescu, fost deţinut politic, inventator şi membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia şi din România şi membru fondator al Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca.
Cartea este ediţia a II-a a cărţii “Sfârţit de lumi” din ciclul Vitralii. La lansare au fost prezenţi critical de tetrul şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şi scrfiitorul Radu Cârneci. “Sârşit de lumi” este o carte ce prezintă evenimentele dramatice care s-au petrecut după ocuparea României de către Uniunea Sovietică, odată cu data de 23 august 1944.Autorul încearcă să facă înţeleasă tragedia unor generaţii, victime ale regimului comunist care a urmat celui De-al Doilea Război Mondial în estul Europei.
Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în . Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul Vitralii , „Depăşirea condiţiei umane”, „Destine”, „Aspiraţii”, „Stefan cel Mare şi Sfânt”, „Jertfa” şi „Părintele Arsenie Boca - un Sfânt al zilelor noastre”.
Aici aveţi fotografii de la acest eveniment. |
Pelerinaj de suflet în Moldova 22-28 iulie 2013
- Scris de admin
- Categoria părinte: Evenimente Noastre
Amintiri plăcute din Moldova |
În perioada 22-28 iulie 2013 Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj în Moldova. Mulţumim tuturor celor ce s-au alăturat acestui pelerinaj de suflet prin acest străvechi ţinut de legendă încărcat de vetre duhovniceşti în care s-au făurit de-a lungul timpului spiritualitatea, credinţa, cultura şi arta poporului român.
"Moldova, ca leagăn de cultură şi civilizaţie, şi, mai presus de toate, ca loc de războaie şi sacrificiu, de luptă cu credinţă, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, Mare purtător de biruinţă, e locul unde ne-am întâlnit sau reîntâlnit cu lumina, poezia locurilor, frumuseţea şi, mai presus de toate, credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de glie, de neam. Aici, în Moldova, care nu este a noastră, aşa cum spunea Sfântul Voievod Ştefan, „ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul veacurilor”, am mers pe urmele răzeşilor Voievodului Ştefan Cel Mare, Domnul Moldovei, la Cetatea Neamţului şi la Cetatea Sucevei, ne-am închinat în câteva din cele 44 de biserici ctitorite de Marele Domnitor Ştefan şi alţi domnitori moldoveni, am simţit apropierea de sufletul bucovinean în căsuţele din Muzeul satului, aproape de Suceava si de Vicov, locul de unde a plecat spre toată România cântecul şi vocea fără de seamăn a Sofiei Vicoveanca. În Moldova şi Bucovina oamenii au păstrat parcă mai vie credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de ţară. Fiecare colţişor de pământ a fost udat cu sânge şi hrănit cu jertfă. Şi nimic nu a oprit, parcă, lungul şir al martirilor. Ne-am rugat împreună, mii de oameni, la parastasul Părintelui Justin Pârvu care deşi plecase de 40 de zile la Domnul era încă şi mai prezent printre noi! Fără să conştientizăm încă pe deplin, am fost contemporani unui Sfânt martir care, nădăjduim noi, se roagă neîncetat în Ceruri pentru noi, toţi românii! Întâlnirea cu doamna Aspazia Oţel Petrescu, la Roman, a fost pentru noi o lecţie de viaţă şi credinţă adevărată. Un caracter frumos, modelat de-a lungul anilor de condiţiile cumplite din temniţa în care i-a fost chinuit trupul şi sufletul, ne-a fost nouă un puternic imbold spre meditaţie şi, mai ales, de recunoştinţă pentru sacrificiul atâtor români care s-au jertfit pentru noi. Un prilej de aducere aminte şi de neuitare a ceea ce a fost şi nu ar trebui să se mai repete vreodată în istoria noastră! La Diaconeşti, la întoarcerea spre Bucureşti, am participat la Sfânta Liturghie şi sufletele noastre au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună cu vocile de îngeri ale măicuţelor de aici. Părintele Amfilohie, puternic şi dârz în credinţa sa, înţelept şi, mai ales, bun şi iubitor, ne-a mângâiat sufletele cu sfaturi şi cuvinte de învăţătură. La întoarcerea în Bucureşti, în faţa conştiinţei noastre, ne-am întrebat dacă ne împlinim sau nu chemarea de urmaşi ai urmaşilor Părintelui Moldovei ori suntem înstrăinaţi de duhul poporului şi am uitat de vocaţia sădită de Dumnezeu în acest neam.Să ne cercetăm aşadar fiecare inima, să vedem dacă ne doare sau nu pentru moştenirea lăsată de Sfântul Ştefan şi, oriunde ne-am afla, oricând, cerându-i ajutorul, ne putem întoarce şi putem merge înainte pe drumul cel bun, croit de Dumnezeu prin gândul, sabia şi ctitorirea strămoşului nostru. Sfinte Ştefane Voievod, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!" |
![]() ![]() |
![]() ![]() |
ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ (II)
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
Vă invităm la Conferinţa ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ (II) susţinută de Domnul Cristian Filip Duminică, 9 iunie 2013, 11:30, Biserica „Sfinţii Chiril şi Metodiu” |
![]() |
Concert caritabil pentru copiii de la Mănăstirea Mărcuş
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
![]() |
Alimentaţia sănătoasă (I) - Conferinţă susţinută de Domnul Cristian Filip
- Scris de admin
- Categoria părinte: Despre noi
Vă invităm la Conferinţa ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ (I) susţinută de Domnul Cristian Filip Duminică, 14 aprilie, 11:30, Biserica „Sfinţii Chiril şi Metodiu” |
![]() |