Dragi prieteni și membri,

Vă mulțumim foarte mult pentru sprijinul acordat celor din Centrul Social Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriildin Slobozia, Județul Giurgiu!

Sâmbătă dimineața (13.02.2016) le-am dus o parte din alimentele trecute pe listă și aproximativ 1555 lei, din care 855 lei îi vom vira azi în contul lor (sunt banii pe care i-ați trimis dumneavoastră în contul nostru pentru ei). Restul de bani s-au dat sub formă de pomelnic din câte am înțeles de la Simona Șandru, coordonatorul proiectului.

Am mers acolo cu patru mașini și 14 persoane! Observăm că sunteți din ce în ce mai implicați în proiectele noastre, meritați toată răsplata! Să vă ocrotească pretutindeni Părintele Arsenie!

Vă recomandăm să vizitați site-ul nostru constant: www.fundatiaarsenieboca.ro – care este permanent reactualizat! Acolo postăm noutăți despre evenimentele frumoase organizate de prietenii Fundației!

Parintele-Arsenie-Boca-11                                                          Parintele Arsenie Boca la Manastirea Sambata de Sus

Mai jos găsiți cuvântul de învățătură al Părintelui Arsenie:

Extras din capitolul: Împărățiile iubirii, subcapitolul: O descriere a iadului

Aici, în viața pământească, vrei să te pocăiești, poți să o faci. E o faptă a libertății voinței. Dincolo, nu mai e libertatea voinței. Cei ce în viața trupească au robit păcatului, cu voia erau robi încă de aici, și de aici și-au pierdut libertatea voinței. Deci, în ce stare de libertate i-a surprins moartea, în aceea vor petrece, cât le va hotarî Dumnezeu.

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, p. 313.

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.