Sfânta și Marea Miercuri
 

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50. 

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea. 

Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn". ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS, 1999) 

Miercuri se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 11 la 22 și cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare. 

Sursa

Sfânta şi Marea Marţi 
 

În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, luni seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta şi Marea Marţi. În cadrul acestei slujbe s-au citit pericopele evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXII, versetele 15 la 46 și capitolul XXIII, versetele de la 1 la 39. 

În cadrul aceleaşi Denii aflăm și semnificaţiile din Sfânta și Marea Marţi prin lectura Sinaxarului din care aflăm: "Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârşitul vieţii. Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei - şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr mare - dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuți şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul  şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numeşte nebune, căci deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, așa că le-au răspuns, zicând: "Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceți-vă la cei ce vând, adică la săraci, şi cumpăraţi". Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arăta învederat şi Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi bătând în uşă strigă aşa: "Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!". Iar Însuşi Domnul le dă acea hotărâre înfricoşătoare, zicându-le: "Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire, dacă nu aveţi ca zestre milostenia". 

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorşi, ruşinaţi şi într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani. 

Dar, o Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înțelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă și ne mântuieşte pe noi. Amin." ("Deniile din Postul Mare", Editura TRINITAS 1999) 

Marți se săvârşeşte Liturghia darurilor înainte sfinţite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marţi în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieşirea capitolul II, versetele 5 la 10 și cartea Iov capitolul I, versetele 13 la 22. În cadrul acestei Liturghii se citeşte pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 36 la 51, capitolul XXV, versetele de la 1 la 46, capitolul XXVI, versetele de la 1 la 2. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marţi şi miercuri unite cu Vecernia zilei următoare. 

Sursa

Războiul nevăzut şi psihoterapia azi

Cunoaştem din scrierile Sfinţilor Părinţi ce putere au gândurile. Cele pătimaşe stau la originea păcatelor, căci orice păcat ni se înfăţişează, în primă instanţă, sub forma unui gând. Apoi gândul naşte dorinţa de a-l materializa în domeniul obiectiv al faptelor. Astăzi gândurile cu încărcătură negativă circulă cu o viteză extraordinară şi afectează comunităţi întregi prin intermediul tehnologiilor de ultimă oră.

Fiecare dintre noi, fiind conectat la internet, consultând presa, vizionând programele de ştiri şi unele emisiuni TV, este prins într-o reţea în care evenimentele cu impact negativ asupra psihismului uman capătă proporţii fantastice, generând, în ultimă instanţă, adevărate fenomene de psihoză în masă. Pătrund astfel în noi temeri care ţin mai mult de domeniul posibilului decât de cel al realului, al actualităţii, şi care nu ne privesc direct, în imediatul nostru.

Sfinţii Părinţi şi discernerea gândurilor

Revenim la gânduri şi la importanţa lor, despre care s-au pronunţat atât tradiţia Bisericii, cât şi psihologia. Citim, de pildă, la Sfântul Isihie Sinaitul: „Tăbărârea gândurilor rele e ca un şuvoi de râu, prin ele vine momeala, iar după aceasta se naşte încuviinţarea păcatului, ca o inundare de valuri ce acoperă inima“.

Gândurile negative, rele au mai multe surse: diavolii, inima noastră (Sfântul Marcu Ascetul scrie: „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate“), lucrurile care ne înconjoară. Sediul gândurilor nu este creierul - aşa cum susţin savanţii pozitivişti -, ci inima omului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat că gândurile rele izvorăsc din inima noastră: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19)“.

Sfinţii Părinţi ne-au lăsat moştenire, spre mântuire, şi criteriul după care putem discerne între gândurile care ne vin de la Dumnezeu şi gândurile care provin de la diavol. În Capetele sale ascetice, Sfântul Isaac Sirul scrie că orice gând bun vine de la Dumnezeu. În schimbul de scrisori purtat între Sfinţii Varsanufie şi Ioan, la un moment dat, primul îi scrie celui din urmă: „Când gândul te îndeamnă să faci ceva după voia lui Dumnezeu şi să ai bucurie în a face aceea, află că e al lui Dumnezeu. Gândurile de la draci sunt tulburate şi pline de întristare şi atrag pe ascuns şi în chip subţire la cele dinapoi. Ele se îmbracă în piei de oaie, adică iau înfăţişarea unor gânduri ale dreptăţii, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“. Sfântul Ioan Casian identifică nu mai puţin de opt gânduri ale răutăţii, care generează patimile: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei“.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală despre gânduri

Psihologii, în special psihoterapeuţii, au descoperit în paradigma care le este specifică importanţa pe care o au gândurile atât în proliferarea tulburărilor psihice, cât şi în vindecarea lor, în reechilibrarea sistemului psihic uman. Printre psihoterapiile actuale, un loc important îl ocupă psihoterapia cognitiv-comportamentală. Teza ei principală este că între evenimentele pe care le trăim şi emoţiile pe care le simţim se interpun propriile noastre idei despre acele evenimente. De aceea, psihoterapia cognitivă uzează de o serie de metode prin care pacientul este învăţat să îşi conştientizeze gândurile şi să înlocuiască gândurile negative cu gânduri pozitive. Pe scurt, adepţii psihoterapiei cognitiv-comportamentale susţin că „tulburările de dispoziţie sunt provocate de un limbaj interior nerealist şi descurajant. Există stereotipuri de distorsiuni ale raţionamentului. Învăţând să le recunoaştem, vom reuşi să ne aşezăm ideile la locul lor şi să regăsim echilibrul just al emoţiilor noastre“ (Philippe Brinster). În consecinţă, terapeutul îl învaţă pe pacient cum să pornească la o adevărată „vânătoare de distorsiuni“. Deformarea reprezentării mentale a realităţii se cristalizează în câteva tipuri uşor de recunoscut: radicalizarea - când vedem lucrurile în alb sau în negru; suprageneralizarea - când generalizăm o situaţie particulară (limbajul nostru ne trădează, de obicei, prin folosirea cuvintelor ultimative „niciodată“ sau „totdeauna“), deformarea selectivă - când reţinem doar aspectele negative dintr-o întâmplare, ignorând sau minimalizând părţile ei pozitive; autodeprecierea; inferenţa - când pretindem că anticipăm gândurile altora, viitorul sau ne lansăm în aprecieri pripite;emotivitatea - când ne proiectăm stările sufleteşti asupra realităţii; prezenţa lui „ar trebui“- când îi cerem realităţii să respecte nişte cadre fixe, nişte norme bine definite; etichetarea- când etichetăm o persoană plecând de la comportamentul ei; personalizarea - când atribuim unei singure persoane întreaga responsabilitate pentru o problemă.

Războiul duhovnicesc şi remediile împotriva gândurilor pătimaşe

Putem lupta duhovniceşte cu gândurile în mai multe feluri, potrivit împrejurărilor vieţii şi felului nostru de a fi. Una dintre cele mai simple metode constă în efortul de a-ţi focaliza atenţia minţii pe prezenţa continuă a lui Dumnezeu. Este vorba de acea „stare de prezenţă“ pe care ne-o recomanda părintele Arsenie Papacioc. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învaţă acelaşi lucru. Maicii Taisia, ucenica sa, care i se plângea că odată ajunsă stareţă, din cauza grijilor zilnice nu se mai putea ruga ca înainte, sfântul i-a dat sfatul de a se gândi permanent la Dumnezeu: „Peste zi, lucrul de căpetenie este să ai gândul statornic îndreptat către Dumnezeu, să ai adică rugăciunea lăuntrică, tainică. Nici eu nu am vreme să iau parte la slujbe lungi de mănăstire, dar oriunde mă duc, fie că sunt pe jos, fie în trăsură, sau şed, sau dorm, gândul la Dumnezeu niciodată nu mă părăseşte. Niciodată nu mă părăseşte gândul că El este aproape“.

Când ne vin gânduri negative trebuie să facem efortul de a le alunga. Sfântul Paisie Aghioritul recomanda chiar cultivarea gândurilor bune: „Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe «aeroporturile» diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi, să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre“.

Pentru a scăpa de asaltul gândurilor care ne umbresc bucuria de a trăi şi ne ameninţă mântuirea trebuie să luptăm cu patimile proprii, care adesea se nasc în mintea noastră. De asemenea, trebuie să evităm contextul care le favorizează. Trebuie să ne asumăm o viaţă ascetică, după măsura fiecăruia: să cultivăm rugăciunea, să ţinem post şi să ne mărturisim gândurile rele la spovedanie. Părintele Sofronie Saharov spunea: „Când omul nu se poate împotrivi gândurilor sale, cel puţin trebuie să i le spună duhovnicului său şi atunci se va folosi“. La izbăvirea de războiul nevăzut al gândurilor contribuie cultivarea unei stări interioare de pace (tot părintele Sofronie de la Essex spunea: „Isihia ortodoxă este o metodă de vindecare neînşelată, sigură pentru om“) şi citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Avem, iată, la îndemână un întreg „arsenal“ duhovnicesc de care putem uza la nevoie, dar premisa de la care trebuie să plecăm, convingerea noastră interioară trebuie să fie aceasta: nu noi, prin puterile proprii, rezistăm atacului gândurilor, ci Domnul cel milostiv ne păzeşte de ele sau ne uşurează lupta. Calea cea mai sigură constă în cultivarea stării de pocăinţă, iar pocăinţa presupune trăirea continuă într-un duh de smerenie. În încheiere, vă propun să ne împărtăşim împreună dintr-un alt gând al părintelui Sofronie: „Când creştinul sau monahul călătoreşte cu pocăinţă, atunci se vindecă toate problemele sufleteşti şi psihologice“.

Sursa

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit pe 27 octombrie.

S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (in Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa ascetică, se va retrage într-o peşteră. Nu ştim cât timp s-a nevoit în această peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice. Tradiţia spune că înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelaţie: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov , care i-ar fi spus: "Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui". Părinţii vor merge la locul indicat în vis, lângă râul Lom, şi vor găsi trupul neputrezit al sfântului între două pietre. Moaştele Cuviosului Dimitrie vor fi duse şi aşezate în biserica din Basarabi în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaştele cu intenţia de a le trimite în Rusia. Insă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum şi a mitropolitului Grigorie II al ţării Româneşti, le-a dăruit poporului român. Moaştele au fot aşezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din Bucureşti. Menţionăm că racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holeră şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.

Sfântul Dimitrie cel Nou este săvârşitorul multor minuni despre care s-a vorbit şi s-a scris foarte mult, cel puţin în literatura veche, cât şi în presa contemporană. De aici şi laudele ce i-au fost adresate Sfântului Dimitrie cel Nou: "Unde a prisosit smerenia şi nerăutatea, acolo şi lucrarea darului dumnezeiesc s-a revărsat din belşug, că aflându-ţi inima curată, Cuvioase Părinte, Dumnezeu S-a închipuit întru tine, săvârşind fapte pe care înţelepciunea veacului acestuia nu poate să le împlinească“.

Fragmente preluate de aici .